Nespresso anunță lansarea primei game de cafea funcțională din România, prin sortimentele Vertuo COFFEE+ cu extra beneficii. Ingrediente naturale, precum extractul de ginseng sau vitamina B12, fac parte acum din capsulele de cafea, cu același gust memorabil de înaltă calitate.
„Interesul tot mai ridicat pentru ceea ce contribuie la starea de bine, de la activități, la produsele pe care le alegem zilnic, ne-a încurajat să privim către sortimente unice de cafea și să le includem în portofoliul nostru, sub gama COFFEE+, o nouă inovație marca Nespresso. Așadar, le propunem iubitorilor de cafea opțiuni care să le completeze ritualul de dimineață. Pentru că momentul acela de la începutul zilei în care îți oferi plăcerea cafelei este definitoriu pentru cum se va desfășura întreaga zi. Uneori ai nevoie de un plus de energie, uneori de un gust reconfortant și de momente de introspecție și conectare cu tine. Iar acum, poți îmbina aceste plăceri cu starea de bine pe care o oferă ingrediente precum ginsengul, vitamina B12 și un plus de cofeină” a declarat Ana-Maria Doxan, BEO Nespresso.
Coffee+: Trendul stării de bine transpus într-o ceașcă de cafea
Inspirat de trendul global al wellbeing-ului, Nespresso a identificat potențialul lansării unui segment nou în cadrul portofoliului său Vertuo: o gamă de cafele care nu doar încântă papilele gustative, ci oferă și extra beneficii. Conform cercetării Euromonitor despre schimbarea atitudinilor în domeniul sănătății și nutriției, produsele pentru îmbunătățirea dispoziției, relaxare, ameliorarea stresului și anxietății și stimularea funcției cerebrale sunt din ce în ce mai răspândite în diverse industrii.
Gama COFFEE+ de la Nespresso completează ritualurile zilnice de dimineață. Pentru un început de zi echilibrat, se pot alege noile sortimente Nespresso Ginseng Delight, cu extract de ginseng, sau Nespresso Vivida, cu vitamina B12, ce contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar. O singură ceașcă de cafea din sortimentul Vivida asigură 32% din valoarea zilnică recomandată de vitamina B12. Este recomandat consumul în cadrul unei diete echilibrate, variate și al unui stil de viață sănătos.
Unele zile, însă, încep într-un ritm mai alert. Pentru diminețile intense, sortimentele Nespresso Melozio Go și Nespresso Stormio Go oferă un plus de energie, datorită extra cofeinei infuzate, găsite natural în cafea. Pentru clienții sistemului Original ce preferă cafeaua cu extra cofeină, acum există și sortimentul Arpeggio Extra cu aproximativ 100 mg de cofeină per ceașcă.
Mai multe detalii despre gama COFFEE+ pot fi găsite pe pagina dedicată ritualurilor de dimineață Nespresso.