Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Prima editie a Salonului Calului, un succes al redescoperirii sportului nobil de catre romani

In 2013, Clubul Equestria intenţionează să organizeze Cupa Naţiunilor – Liga Europei Centrale şi de Est la echitaţie

Prima ediţie a Salonului Calului, eveniment în premieră în România dedicat activităţilor de business, competiţie sportivă şi show ecvestru, s-a derulat în perioada 27-30 septembrie la sediul clubului Equestria din Tâncăbeşti (DN1, zona Snagov). Salonul Calului a reuşit să reînvie atracţia românilor faţă de echitaţie, sportul nobil care se bucură de o îndelungată tradiţie în ţară încă din perioada interbelică. Salonul Calului și-a propus şi a reuşit să aducă în România modelul faimosului Salon du Cheval din Paris, creând din activităţile ecvestre o sursă de inspiraţie pentru un stil de viaţă sofisticat, precum şi pentru un business cu un mare potenţial în România.

Audienţa de care s-a bucurat evenimentul (cu o medie de 1.000 spectatori plătitori pe zi în week-end), impresiile excelente primite atât din partea specialiștilor, cât şi a publicului larg, nivelul foarte ridicat al competiţiilor sportive (au fost 16 probe de concurs la care au participat 185 de cai şi în jur de 70 de sportivi din toată ţara, Bulgaria şi Ungaria), precum şi spectaculozitatea şi creativitatea modulului de entertainement probează pariul câştigat de organizatori de a fi inspirat un nou trend urban şi o nouă perspectivă asupra echitaţiei.

Derulat pe parcursul a 4 zile, Salonul Calului a inclus acțiuni dedicate publicului specializat (proprietari de herghelii, cluburi de echitație, proprietari de cai, producători din domeniu), cât și publicului larg. Programul evenimentului a cuprins prezentări de cai, standuri de prezentare produse și echipamente ecvestre, alături de un program complex de spectacol ecvestru: parade, acrobații, dresaj, cascadorii, prezentări de atelaje şi maşini de epocă etc.

Pentru 2013, organizatorii au planuri mari pentru ediţia viitoare: organizarea Cupei Naţiunilor – Liga Europei centrale şi de Est – concurs reprezentativ pentru echipele naţionale din țările central- şi est-europene. De asemenea, urmatoarele editii ale Salonului Calului 2013 preconizeaza organizarea primei licitații profesioniste de cai de competiție (de performanță) din România.

Pe parcursul celor 4 zile de evenimente ecvestre au luat parte la Salonul Calului personalităţi precum Cristian Ţânţăreanu, Monica Iagăr, Dezbrăcatu’ şi echipa emisiunii “Cârcotaşii”, actorii Marius Bodochi, Magda Catone, Bogan Stanoevici, directoarea Circului

Globus, Brânduşa Novac, trei actori ai echipei “Mondenii” – Prima TV (Angel Popescu, Andreea Grămoşteanu, Răzvan Oprea), Delia Budeanu, Radu Naum, Emanuel Fântâneanu, ambasadorii Spaniei, Poloniei, Olandei, Danemarcei, Sloveniei şi Austriei la Bucureşti, alte oficialităţi.

Salonul Calului l-a avut în calitate de consultant special permanent pe arbitrul internaţional Gilbert Remy (Luxemburg), şef de pistă grad III, acreditat FEI (Federaţia Internaţională de Echitaţie). Expertul internaţional a declarat că nivelul competiţiei sportive este fără îndoială comparabil cu nivelul competiţiilor de gen din Europa de Est din punct de vedere al bazei ecvestre, al valorii competitorilor şi al standardelor tehnice.

“Prima ediţie a «Salonului Calului», un eveniment unicat în România, înseamnă un pariu câştigat: a creat premisele unei deschideri europene care sperăm să se amplifice cu fiecare nouă ediţie, şi care poate înscrie România printre țările emergente tot mai ambiţioase din punct de vedere economic,social, sportiv şi cultural. Provocarea proiectului, prin interesul manifestat de expozanții şi concurenţii confirmaţi şi mai ales prin ampla deschidere către viitor a ediţiilor ulterioare, recomandă «Salonul Calului» ca potențial de imagine şi investiție de viitor care să contribuie la dezvoltarea României. Pentru editia din 2013, preconizăm organizarea în premieră pentru România a primei licitaţii de cai de rasă şi de performanţă şi a Cupei Naţiunilor – Liga Europei Centrale şi de Est la echitaţie”, a declarat dr. Ozana Moraru (foto), proprietara clubului Equestria.

Sportivul Radu Ilioi de la clubul CSM Sibiu a câştigat pentru al doilea an consecutiv competiţia Marele Premiu al Municipiului Bucureşti alături de calul său, Brutus. Pe locurile doi şi trei s-au clasat Torok Sandor din Ungaria cu calul Lancelot, respectiv Jacab Aron cu calul Mefisto, reprezentând clubul Drosera din Satu-Mare. Vedeta show-ului ecvestru a fost Platon, calul veteran al Clubului Equestria, iar pe partea de competiție a fost calul Brutus, câştigător al celei mai dificile probe, Marele Premiu al Municipiului Bucureşti. Foarte aplaudat si apreciat a fost şi calul clubului Equestria, Leopold, câștigător surprinzător şi de necontestat al probei de forţă.

Prima ediţie a Salonului Calului a fost organizată în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Romsilva, Ministerul Dezvoltării Teritoriale şi Turismului sub egida Explore the Carpathian Garden, Jandarmeria Română, sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti.

Sponsori principali ai evenimentului: Audi, Friedrich Wilhelm Raiffeisen, Oculus.

Parteneri: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Romsilva, Ministerul Dezvoltării Teritoriale şi Turismului, Jockey Club, BDR Associates.

Parteneri media: The Money Channel, Radio Zu, Gazeta Sporturilor, Evenimentul Zilei, Radio România Internaţional, Luxury, Şapte Seri, Calul Meu, City Compass, Romanian-Insider.com, Catchy.ro.

Cu sprijinul: La Fantana, Pilsner Urquell, Beautik Haute Parfumerie, Help Net, Howard Johnson Grand Plaza Bucharest Hotel.

Informaţii suplimentare despre eveniment sunt disponibile pe site-ul evenimentului, la adresele www.salonulcalului-equestria.ro sau www.salonul-calului.ro.

Bucuresti, 01.10.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.