o calatorie in jurul lumii din propriul oras, între 1-5 Septembrie 2015
50 de ambasade, institute culturale și organizații internaționale participante
Septembrie începe cu prima ediție a Festivalului Ambasadelor, având ca temă "Open your Culture". Festivalul este un eveniment cu un concept unic în peisajul cultural românesc, ce va contribui la sporirea prestigiului şi atractivităţii capitalei României, promovând diversitatea culturală și arta țărilor cu misiuni diplomatice în România. Timp de 5 zile, în 4 puncte din Capitală (Biblioteca Națională a României, Parcul Tineretului-Lumea Copiilor, Cinema Studio și Galeria Galateca), vizitatorii vor avea ocazia să experimenteze varietatea culturală, prin intermediul unor activități culturale și artistice, precum expoziții cu tematică internațională de arte vizuale (fotografie, proiecții de filme, pictură, instalații, sculptură), demonstrații și degustări culinare tradiționale, spectacole de muzică, dansuri, artizanat, meșteșuguri și obiceiuri de pe întreg mapamondul, momente pentru copii și activități captivante de diplomație culturală.
Festivalul Ambasadelor se adresează publicului larg, intrarea va fi liberă la toate momentele din cadrul festivalului, iar pentru această primă ediţie organizatorii sunt onoraţi să anunţe participarea unui număr de 50 de ambasade, institute culturale şi organizaţii internaţionale, respectiv: Africa de Sud, Algeria, Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Belgia, Biroul de informare al Parlamentului European din România, Chile, China și Institutul Confucius, Cipru, Coreea de Sud, Cuba, Delegația Valonia-Bruxelles, El Salvador, Emiratele Arabe Unite, India și Centrul Cultural Rabindranath Tagore, Indonezia și Centrul Cultural Indonezian, Iordania, Irlanda, Japonia și Centrul de Studii Româno-Japoneze "Angela Hondru", Malaezia, Marea Britanie și British Council, Maroc, Mexic, Organizația Internațională a Francofoniei, Organizația Internațională pentru Migrație, Pakistan, Palestina, Peru, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Rusia și Centrul Rus de Știință și Cultură, Siria, Spania, Statele Unite ale Americii, Tunisia, Turcia, Turkmeninstan, Ungaria, Uruguay, Venezuela, Institutul Cultural Român, Muzeul Național al Țăranului Român, Complexul Muzeal Național “Moldova” Iași, Luminu by Luminish & Atelierul de Carte, Ansamblul Doina, Ansamblul ELLAS (Grecia), Asia Fest, şi, desigur, țara gazdă, România, care va avea propriul program cultural.
Festivalul Ambasadelor va debuta la data de 1 septembrie 2015, la Biblioteca Naţională a României, unde se deschide expoziţia “O călătorie în jurul lumii”, la care participă 19 ambasade şi Institutul Cultural Român. Cele 19 misiuni diplomatice sunt: Africa de Sud, Armenia, China, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, El Salvador, Irlanda, Japonia, Malaezia, Marea Britanie, Mexic, Nigeria, Rusia, Siria, Statele Unite ale Americii, Turkmenistan, Uruguay și Venezuela. Programul expoziţiei, care va dura până la data de 4 septembrie, se va desfășura în intervalul orar 10.00 – 20.00.
România este reprezentată la această expoziție de o piesă inedită, un vas de ceramică pictată, datând 3.500 ani î.Hr, specific Civilizației Cucuteni, una dintre cele mai importante culturi neolitice din lume, precum și de trei lucrări de bronz masiv, de inspirație Cucuteni, executate de artistul Giulian Dumitriu, denumite Twins Reality M, Twins Reality F și Nava.
Printre exponatele României se numără şi o serie de costume populare româneşti autentice, de patrimoniu, din diferite zone ale ţării, puse la dispoziţie de Muzeul Național al Țăranului Român, printre care şi două costume ce au aparţinut Reginei Maria. Curatorul expoziției este Iulia Gorneanu, reputat etnograf. România va fi prezentă și de proiectul LUMINU by Luminish, concept ce aparține Asociației Ordinul Manufacturierilor, și constă într-o instalație-colaj spectaculoasă, cu piese decorative de obiecte de iluminat din hârtie reciclată manual, înfățișând un dialog intercultural despre hârtie și rolul ei în lume. Expoziția este construită după un concept artistic care va ajuta vizitatorii să călătorească de pe un meridian pe altul al lumii, printr-o diversitate de instalaţii, obiecte de artizanat, costume tradiţionale, fotografie, statuete, instrumente muzicale, picturi și obiceiuri culturale.
Pe data de 3 septembrie, ora 18:00, va avea loc la Biblioteca Națională a României lansarea oficială a invenției tehnologice “Visionbot”, concepută de Ionuț Budișteanu, unul dintre cei mai apreciați inventatori români și ambasador al turismului românesc, cunoscut pentru rezultatele importante obținute la concursurile internaționale de știință și inginerie.
Ambasada Coreea de Sud va organiza o expoziție de artă tradițională, reinterpretată în spirit contemporan, la Galeria Galateca, între 1-5 septembrie, orele 12:00-20:00.
O altă dimensiune a Festivalului Ambasadelor este cea cinematografică, Cinema Studio urmând să găzduiască în perioada 1-4 septembrie 2015, mai multe proiecții de filme artistice şi documentare, propuse de 14 ambasade și organizații, respectiv Armenia, China, Indonezia, Japonia, Marea Britanie, Organizația Internaționala pentru Migrație, România, Rusia, Siria, Spania, Statele Unite ale Americii, Uruguay, Venezuela și India. Unele dintre producţiile cinematografice, care vor fi difuzate cu acest prilej, se află la prima vizionare în România şi chiar în Europa. Intrarea publicului este liberă.
Punctul central al Festivalului Ambasadelor va fi constituit de evenimentele organizate în Parcul Tineretului – Lumea Copiilor din sectorul 4, în zilele de 4 şi 5 septembrie, în intervalul orar 15.00 – 22.00. Vizitatorii vor putea regăsi standuri ale tuturor celor 50 de ambasade, institute culturale şi organizaţii internaţionale, unde vor fi prezentate diverse exponate şi obiceiuri și tradiții culturale din toate colţurile lumii și vor fi organizate degustări culinare, ateliere și workshop-uri interactive. În completarea dialogului intercultural propus de evenimentul Festivalul Ambasadelor, Asociația Culturală Euro Est Alternativ, organizație cultural-gastronomică, recunoscută și titrată la nivel mondial, va oferi publicului spectator o serie de demonstrații gastronomice spectaculoase cu degustări, specifice bucătăriei tradiționale românești. Totodată, va fi amenajată o zonă unde publicul va putea urmări momente culinare organizate de personalul ambasadelor și va putea degusta produse de la restaurantele cu specific culinar internațional (din Belgia, China, Marea Britanie, Spania, Turcia, Ungaria, etc.).
De asemenea, va fi organizată o zonă denumită “Ambasada Copiilor”, unde vor avea loc workshop-uri de limbi străine, teatru, jocuri cultural-educative și o zonă de ateliere meşteşugăreşti, care vor atrage atenția prin modul inedit/arhaic în care este prelucrată, de pildă, hârtia manuală, prin tiparul și mulajele din hârtie ale Atelierului de Carte, și de alte standuri care vor arăta cum sunt țesute scoarțele populare, lăicerele și păretarele din lână vopsite vegetal, cum se confecţionează măștile populare și figurinele din ceramică, cum se sculptează obiectele de mobilier ţărănesc și cum se prelucrează diverse bijuterii și obiecte de artizanat din diverse culturi.
Pe scena amplasată în această locație, vor avea loc spectacole artistice susţinute de artişti de pe patru continente, atât vineri, 4 septembrie, cât şi sâmbătă, 5 septembrie, în intervalul orar 17.00 – 22.00. Cântăreţi, dansatori şi instrumentişti din Rusia, Africa de Sud, Marea Britanie, Japonia, Peru, Irlanda, Cuba, Grecia, Indonezia, China, Argentina, Venezuela și India vor prezenta mai multe momente originale.
Vă aşteptăm în perioada 1-5 septembrie la Festivalul Ambasadelor unde veți avea ocazia de a face înconjurul lumii în doar câteva zile, luând parte la o sărbătoare a diversității internaționale, o aventură menită să arate Bucureştiul drept o capitală multiculturală, promotoare a dialogului intercultural.
Mai multe informaţii despre Festival sunt disponibile la www.festivalulambasadelor.ro şi pe pagina de Facebook oficială a evenimentului www.facebook.com/embassiesfestival.
Festivalul este un eveniment produs și marca Asociaţia ESCU, organizat în parteneriat şi cu patronajul Ministerului Afacerilor Externe, precum și cu sprijinul Ministerului Culturii, Bibliotecii Naţionale a României, Primăriei Sectorului 4, Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian”, Uniunii Cineaştilor din România, Operei Române, Institutului Cultural Român, Asociaţiei Culturale Euro Est Alternativ, Muzeului Național al Țăranului Român, Complexului Naţional Muzeal “Moldova” Iași, InfoCons-Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, Autorității Naționale pentru Turism, Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor și Asociației Bucharest Tourism Board.
Sponsori: BCR, Coca-Cola, Telekom, Mercedes-Benz, Medlife, Ursus, Mega Image, PPD Romania-Photos Photiades Group, Avon, Nescafe Dolce Gusto.
Parteneri media: Intact Media Group (Antena 1 şi Antena 3, Antena Stars, Euforia TV, ZUtv), TVR şi TVR Internaţional, Agerpres, RFI, Forbes, Business Review, Radio România Cultural, Jurnalul Naţional, Romania-Insider.com, City Compass, Oraşul Meu, Adevărul, Metropotam.ro, Europa FM, Feeder.ro, Decât o Revistă, Bursa, The PR Journal, Debizz, Port.ro, Gala Societăţii Civile, Enciclopedia Muzicală a României, orasulvechi.ro, The Romania Journal, realitateabucuresti.ro.
Parteneri logistici: Asociația Culturală Euro Est Alternativ, Wedothat Agency, Mind Shop Advertising Agency, Brigada de Voluntari, Arena Events, Lockwire Design, Vadim Ciocazan (graphic design), Electric Brother, Galeria Galateca, AGS Movers, Gaspeco.
Parteneri educaţionali: Fundația “Dan Voiculescu” pentru Dezvoltarea României, Liga Studenților Români din Străinătate și AIESEC România.