Sibiul devine capitala naţională şi internaţională a lumii masajului în perioada 1-3 noiembrie 2019, când terapeuţi, maseuri şi specialişti de renume mondial îşi dau întâlnire aici cu ocazia organizării de către Asociaţia de Masaj şi Terapii Complementare (AMTC) a primei ediţii a Campionatului Naţional de Masaj din România. Aceasta are loc la Centrul Cultural Ion Besoiu.
Atât AMTC cât şi Campionatul Naţional au sprijinul şi susținerea Asociaţiei Internaţionale de Masaj şi a Asociaţiei Europene de Masaj, membrii lor fiind prezenţi la Campionat ca parte a juriului și pentru a susţine demonstraţii şi cursuri de masaj.
Competiţia se desfășoră pe 7 categorii diferite de masaj: Swedish, Wellness& SPA, Stil liber de inspiraţie occidentală, Stil liber de inspiraţie orientală, Asiatic, Masaj pe scaun şi o categorie separată pentru concurenţii străini (fără cetăţenie română). Fiecare dintre aceste categorii sun jurizate de 4 specialişti, 3 internaţionali şi unul din România, iar pentru fiecare categorie în parte sunt desemnaţi câte 3 câştigători medaliaţi. Campionul naţional este ales în finală dintre cei 6 medaliaţi cu aur pentru fiecare categorie (fără categoria pentru cetăţeni străini).
Organizatorii Campionatului Naţional de Masaj au dezideratul ca acesta să devină un eveniment anual, o competiţie cunoscută şi consacrată în domeniu, deschizând publicului larg posibilitatea de a intra în tainele masajului şi terapiilor complementare.
„Organizăm Campionatul Național de Masaj la Sibiu pentru că orice eveniment care adună oameni cu valori similare, cu pasiuni și dorințe, va da naștere unei comunități. Iar o comunitate este extrem de valoroasă atunci când oamenii schimbă idei, experiențe, se pot susține reciproc, îmbunătățind astfel nivelul de trai al comunității, cu noi locuri de muncă și noi activități. Prin organizarea unei competiții, membrii acestei comunități își pot evalua nivelul profesional, pot ridica standardele serviciilor pe care le oferă. Toate aceste acțiuni duc la evoluția comunității prin repetarea lor an de an. Organizam acest Capionat de Masaj la Sibiu pentru că aici a luat naștere Academia Reflexovital, unde s-au format numeroși terapeuți. Prin activitatea și realizările lor aceștia au punctat România pe harta Europei. Vă așteptăm pe toți să vedeți o lume a masajului așa cum nu o știați.” – declară Iulian Motoc, președinte AMTC.
Numărul locurilor pentru spectatori este limitat, iar intrarea la eveniment se face pe bază de rezervare la numărul de telefon: 0761 136 639. Detalii suplimentare găsiți pe siteul AMTC – www.asociatiademasaj.ro.
Sponsori principali: Reflexovital, blackboxnet.ro, Fiterman Pharma, Centrul Aria.