Ieri, 29 iunie 2010, la Cercul Militar Naţional s-au desfăşurat lucrările primei Convenţii Naţionale a Federaţiei Militarilor din România, organizaţie nonguvernamentală a cărei constituire a fost decisă în noiembrie 2009 şi a fost finalizată prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor prin decizia Tribunalului Bucureşti din 5 februarie 2010. Federaţia Militarilor din România este formată din 11 organizaţii/asociaţii reprezentative din domeniul apărării şi securităţii naţionale: Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă sau în Retragere din Armele Transmisiuni, Informatică şi Război Electronic, Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România, Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii, Asociaţia Proiect SEMPER FIDELIS, Asociaţia “General Roland Parlogeanu” Medgidia, Asociaţia Naţionala Democratică de Luptă Împotriva Corupţiei, Fundaţia “Ordinul Militar de România”, Asociaţia Col.umna Club (ASCOL), Fundaţia MCP (MASS COMMUNICATION POWER), Asociaţia de Sprijin a Personalului Militar Disponibilizat, Asociaţia Naţională a Paraşutiştilor din România “CONDOR”.
În urma votului exprimat de către cei 55 de participanţi la lucrările Convenţiei, câte 5 din fiecare organizaţie membră, a fost stabilită structura centrală de conducere:
– domnul general Constantin Degeratu, propus de Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România, a fost ales Preşedintele FMR,
– domnul general de brigadă Mihai-Micador Nicolae, propus de Fundaţia MCP (MASS COMMUNICATION POWER), a fost ales Prim-vicepreşedintele FMR,
– domnul colonel Vasile Ioan Kanya, propus de Asociaţia Proiect SEMPER FIDELIS, a fost ales Secretar general.
Noua conducere îşi exprimă convingerea că prin activitatea sa viitoare va deveni una din vocile necesare şi credibile în demersurile societăţii româneşti de protejare şi promovare a demnităţii, onoarei şi drepturilor tuturor militarilor din structurile sistemului naţional de securitate din România.
{mosloadposition user10}