GreenPoint Management a primit Silver Recognition în cadrul celui mai important studiu privind sustenabilitatea corporativă din România
GreenPoint Management este prima companie din domeniul gestionării deşeurilor din România care primeşte o distincţie privind sustenabilitatea corporativă din România.
În cadrul competiţiei Romania CSR Index, organizația GreenPoint Management a primit titlul de Silver Level Recognition în urma analizării informaţiilor nefinanciare despre guvernanţa sustenabilității, impactul economic, de mediu şi social.
Romania CSR Index este o analiză cu 10 categorii şi 64 de indicatori care abordează informaţii referitoare la strategia de sustenabilitate și la impactul companillor din punct de vedere economic, de mediu și social. Punctajul total este ponderat în funcție de industria din care fac parte companiile.
Pentru realizarea acestui index, au fost analizate peste 700 de companii din România, cu mai mult de 500 de angajaţi, GreenPoint Management clasându-se pe locul 2 în acest top. Conform Ordinului 3456/2018, publicat în Monitorul Oficial pe 7 noiembrie 2018, toate companiile cu mai mult de 500 de angajaţi vor avea obligaţia de a publica rapoarte de sustenabilitate sau declaraţii nefinanciare, începând cu exerciţiul financiar 2019.
GreenPoint Management a stabilit pentru al doilea an consecutiv o premieră, realizând în mod voluntar raportul de sustenabilitate, document care cuprinde toate informaţiile despre activitatea companiei, desfășurată, astfel, într-un mod transparent.
În anul 2019, GreenPoint Management a preluat raspunderea pentru 253.000 de tone de ambalaje şi a implementat numeroase proiecte de responsabilitate socială privind conştientizarea colectării selective, dezvoltarea durabilă, tehnologii smart pentru colectarea ambalajelor ş.a. Compania a redirecţionat peste 150.000 euro către proiecte de educare şi creştere a gradului de recuperare a deşeurilor de ambalaje.
“Distincţia ne onorează. Aceasta este o recunoaştere pentru întreaga muncă a companiei noastre din ultimii ani, privind performanţa în domeniul gestionării deşeurilor de ambalaje din România. Suntem o echipă tânără şi avem experienţa şi cunoaşterea pentru a identifica cele mai bune soluţii în domeniul în care activăm. Ne regăsim în acest studiu alături de cele mai importante companii din România, iar faptul că multe dintre acestea ne sunt chiar parteneri este cu atât mai îmbucurător. Această distincţie ne motivează să continuăm viziunea GreenPoint Management, aceea de a fi un reper național de expertiză și responsabilitate în industria deșeurilor de ambalaje pentru toti partenerii săi”, a declarat Adela Lazăr – Președinte, GreenPoint Management.
Rating-ul a fost obținut în urma cercetărilor realizate de Agenția The Azores Sustainability & CSR Services şi de experţi din domeniu, în cadrul cărora au fost evaluate toate informațiile publice ale companiilor, raportate pentru anul 2019, în limba română. Analiza s-a bazat pe un instrument de evaluare care este aliniat la cele mai importante standarde sau referințe internaționale din domeniul sustenabilității și responsabilității sociale:
• Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU (ODD)
• Directiva 2014/95/UE
• GRI Sustainability Reporting Standards (GRI Standards)
• CDP (Carbon Disclosure Project)
• London Benchmarking Group (LBG) International – Measuring Community Investment
În 2019, Green Point Management a derulat peste 20 de proiecte în regim propriu în domeniul reciclării sau revalorificării deşeurilor de ambalaje, fiind prezentă în toate judeţetele din România.