Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Prima campanie de informare și strângere de fonduri, pentru pregătirea Bucureștiului și locuitorilor pentru un viitor cutremur

Marcel Iureș - Bucurestiul pregatit

Donează 2 EURO prin SMS cu textul ACUM la 8845*

  • Fundația Comunitară București a inițiat campania de strângere de fonduri pentru programul Bucureștiul Pregătit, pentru a crește capacitatea de răspuns a orașului și a locuitorilor în cazul unui cutremur.
  • Până acum, 10 proiecte au fost finanțate prin Bucureștiul Pregătit: campanii de informare pentru elevi și studenți, cursuri de prim ajutor, programe de pregătire a câinilor salvatori sau susținerea infrastructurii de radiocomunicații. Proiectele sunt finanțate exclusiv prin strângere de fonduri private.
  • Locuitorii Bucureștiului se pot pregăti printr-o donație de 2 EURO prin SMS la numărul 8845, cu textul ACUM.
  • Apel la susținerea cauzei fac artiști precum Marcel Iureș, Medeea Marinescu sau Adrian Despot, precum și jurnaliștii Răzvan Exarhu, Cristian Leonte, medicul Vasi Rădulescu și arhitectul Dorin Ștefan.
  • Bucureștiul se află printre orașele europene cu cel mai ridicat risc de dezastre și în primele 10 orașe din lume ca vulnerabilitate la riscul seismic. Conform Băncii Mondiale, un cutremur similar celui din 1977 ar produce pagube de peste 10 miliarde de euro. Conform exercițiului Seism 2018, derulat de Departamentul pentru Situații de Urgență, în cazul unui cutremur de 7,5 grade, în București ar fi peste 3.000 de morți și alți 45.000 de oameni, răniți, dispăruți și sinistrați.

Fundația Comunitară București lansează cea mai amplă campanie de pregătire a Bucureștiului și locuitorilor săi, prin informare, educare și dezvoltarea unei rețele de suport pentru intervenție în caz de cutremur. Bucureștenii pot contribui la Bucureștiul Pregătit, trimițând un SMS cu textul ACUM la 8845.

Marcel Iureș - Bucurestiul pregatit
Marcel Iureș – Bucurestiul pregatit

Campania de strângere de fonduri Bucureștiul Pregătit este susținută de personalități publice precum Medeea Marinescu, Marcel Iureș, Adrian Despot, Vasi Rădulescu, Răzvan Exarhu și Cristian Leonte. Aceștia invită bucureștenii să nu mai aștepte, ci să acționeze ACUM pentru a fi pregătiți pentru un viitor cutremur.

În cazul unui asemenea dezastru, suntem mai puțin vulnerabili dacă știm să ne pregătim. Iar pentru asta trebuie să începem acum, când încă avem timp – nu pentru a ne panica, ci pentru a ajuta specialiștii să își dezvolte proiectele și pentru a învăța, fiecare dintre noi, cum să acționăm.

Adrian Despot - Bucurestiul pregatit
Adrian Despot – Bucurestiul pregatit

PENTRU CE DONĂM?

Fondurile colectate vor fi direcționate, printr-un fond de finanțare transparent, către inițiative care pregătesc bucureștenii, dezvoltă infrastructură de prevenție sau intervenții și contribuie la creșterea gradului de educare în caz de cutremur. Printre proiectele care pot fi susținute în Bucureștiul Pregătit prin intermediul campaniei se numără:

Răzvan Exarhu - Bucurestiul pregatit
Răzvan Exarhu – Bucurestiul pregatit
  • Pregătim bucureștenii pentru a acorda primul ajutor persoanelor rănite, în caz de cutremur. În prezent, doar 3.000 de oameni știu să acorde primul ajutor, în timp ce nevoia de intervenție se ridică la 10.000 de persoane.
  • Antrenăm câini salvatori, care îi vor găsi pe cei dragi sub dărâmături. Prin donațiile colectate, numărul câinilor salvatori va crește de la 16 câini în prezent, la 30. Pregătirea lor este vitală – un câine poate salva până la șase persoane într-o oră, însă antrenarea lui costă 10.000 de lei și necesită pregătire constantă.
  • Informăm și educăm copiii pentru a nu se speria și a acționa corect în caz de cutremur, dacă acesta îi prinde la școală. Mii de părinți vor să știe că cei mici iau parte la simulări și exerciții profesioniste, pentru a fi în siguranță, în cazul în care cutremurul surprinde familia în locuri diferite.
  • Donăm rucsacuri de urgență familiilor vulnerabile, prin care acestea pot supraviețui pe cont propriu în cele 72 de ore critice după un dezastru.
  • Dezvoltăm infrastructura radio, pentru a putea comunica în caz de dezastru, când telecomunicațiile vor fi întrerupte.
  • Susținem simplificarea legislației de consolidare, pentru ca mai multe clădiri vulnerabile să poată fi repuse în siguranță. În mod oficial, sunt aproximativ 300 de clădiri evaluate cu risc seismic (clădirile cu “bulină roșie”), dar experții cred că ar putea fi de zece ori mai multe astfel de clădiri.
  • Puteți găsi aici proiectele care adresează punctele de mai sus și care au în continuare nevoie de susținerea bucureștenilor prin SMS: https://bucurestiulpregatit.ro/proiecte/.

CE IMPACT AR PUTEA AVEA UN CUTREMUR ÎN BUCUREȘTI?

Cu peste două milioane de locuitori, mii de clădiri vechi sau înalte, metrou, lac de acumulare și un baraj vechi, cea mai mare rețea de distribuție a gazului din țară, Bucureștiul se află printre orașele europene cu cel mai ridicat risc de dezastre și în primele 10 orașe din lume ca vulnerabilitate la riscul seismic.

  • Banca Mondială estimează că la un cutremur major, pierderile economice în București se ridică la mai mult de 10 miliarde de euro, adică 7% din PIB. Acestea au în vedere impactul clădirilor puternic afectate, încetarea producției, imposibilitatea de a asigura hrana pentru sinistrați și pierderile vieților omenești.
  • Conform UTC, la un seism de 7.5, peste 42% din clădirile din București (130.000 în total) vor suferi distrugeri severe. Sub 20% vor avea avarii minore, doar 8% nu vor fi afectate.
  • Pierderea vieților omenești din cauza numărului insuficient de salvatori în caz de cutremur – estimat la nivel european la o medie de un salvator pentru 3-4 victime. București beneficiază de 3000 de pompieri și personal SMURD, sute de voluntari Crucea Roșie și 4000 de pompieri care pot interveni din alte 25 de județe.
  • Blocarea sistemului medical: România nu are destule spitale de urgență, sau generatoare funcționale pe termen lung, consumabilele medicale se termină în câteva ore. În eventualitatea unui cutremur, spitalele ar putea fi puternic afectate sau drumurile ar putea bloca accesul victimelor în spitale.
  • Risc puternic de incendii din cauza țevilor de gaze care vor fi puternic afectate. Risc puternic de inundație cauzată de distrugerea barajului care reține lacul de acumulare Lacul Morii.
  • Blocarea telecomunicațiilor și imposibilitatea de a alerta autoritățile sau persoanele dragi cu privire la posibile riscuri sau vătămări.
  • Pierderea vieților omenești în cazul cetățenilor nepregătiți pentru cutremur și prinși sub dărâmături, fără rucsac de primă necesitate sau fără adăpost.

(Informații documentate din articolul Cutremur în orașul vulnerabil, de Georgiana Ilie, DOR, iulie 2017)

Bucureștiul Pregătit este un program-umbrelă, colaborativ, inițiat de Fundația Comunitară București, primul la această scară din România. Programul adună resurse private și susține proiecte pentru pregătirea bucureștenilor, printr-un fond de finanțare transparent. Proiectele susținute cresc gradul de informare și educare a populației și dezvoltă o rețea de suport în caz de cutremur. În primii doi ani, programul a fost susținut prin fonduri private de partenerii fondatori IKEA, ING Bank și Lidl România, și de partenerii Enel și Endava.

Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 9 ani, a finanțat peste 500 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu mai mult de 2,1 milioane euro (10.687.000 lei). Fundația Comunitară București este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 18 fundații comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabucuresti.r.

* Valoarea donaţiei este de 2 Euro/lună. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania. Pentru dezabonare, trimiteți ACUM STOP la 8845.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.