Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Prima asigurare pentru animale de companie se lansează la PetExpo

Prima asigurare pentru animale de companie

Proprietarii de câini sau pisici vor putea încheia o asigurare de sănătate pentru a deconta eventualele cheltuieli generate de îmbolnăvirea acestora. Produsul, oferit de de City Insurance, va fi lansat în cadrul celei de-a XI-a ediție a târgului dedicat animalelor de companie, PetExpo. În perioada 12-14 aprilie, posesorii de animale vor putea încheia contracte de asigurare chiar la standul asiguratorului.

“Costul asigurării se estimează în funcție de planul de acoperire ales, caracteristicile animalului de companie (vârstă, greutate, starea de sănătate actuală) și frecvența de plată a primei de asigurare. Astfel, pentru planul Basic pentru un câine rasa Bichon, cu vârsta de 3 ani și greutate de 5 kg, în stare foarte bună de sănătate și istoric medical complet, prețul asigurării este 50 de euro/an, sumă care poate fi platită integral sau în 2-4 rate egale”, a declarat Alexandru Mitulescu, reprezentantul companiei de asigurări.

Asigurarea, denumită “Perfect Petcover”, se aplică vizitelor la medicul veterinar și include consultații, spitalizare, imagistică, analize, intervenții chirurgicale sau medicația specifică. Proprietarii pot negocia cu asiguratorul atât planul de plată cât și nivelul de acoperire potrivit pentru animalul lor de companie. “În anumite condiții și în funcție de planul de acoperire ales, pot fi acoperite și cheltuielile în legătură cu: medicația pentru boli cronice, pensiune pentru animale, despăgubiri pentru decesul animalului ca urmare a unui accident sau costurile de incinerare”, a mai precizat reprezentantul firmei de asigurări.

Prima asigurare pentru animale de companie

De exemplu, o primă Basic poate acoperi despăgubiri de până la 500 de euro pentru tratamente și intervențiile în caz de accident, iar un plan extins va beneficia de o decontare a până la 2500 de euro. În această sumă, proprietarul va putea deconta serviciile de tratament sau incinerare, în caz de deces. O mica parte din sumă, mai precis 50 de euro, poate fi folosită și pentru anunțuri publicitare, în cazul pierderii animalului.

Compania City Insurance va fi prezentă în cadrul celei de-a 11 ediții a târgului PetExpo cu oferta dedicată proprietarilor de animale de companie. Alături de serviciile de asigurare, în cadrul târgului proprietarii vor putea găsi servicii ale cabinetelor veterinare, de nutriție și îngrijire. “Anul acesta, oferta PetExpo este orientată către specialiști, medici veterinari și proprietarii de animale de companie. Ne dorim ca serviciile oferite de expozanți să fie cât mai apropiate de nevoile participanților noștri”, a declarant Ilie Pană, organizatorul Pet Expo.

Creative Communication asigură suportul de media relations pentru târgul Pet Expo.
Prețul biletului pentru târg este de 10 lei, iar copiii până în 6 ani, medicii veterinari și studenții la Facultatea de Medicină Veterinară au accesul gratuit. Elevii, pensionarii și studenții pana în 23 de ani beneficiază de un cost redus al biletului, de numai 5 lei. Programul târgului este între 10.00 și 19.00, iar duminică, între 10.00 și 17.00.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.