Junior Chamber International România (JCI), www.jci.ro, filiala naţională a celei mai mari federaţii internaţionale a tinerilor antreprenori, anunţă prima ediție a Academiei de Leadership care va avea loc în perioada 11-13 martie la Bran.
Academia de Leadership este cel mai mare eveniment intern al JCI România care reunește Board-ul național JCI România, directorii naționali și board-urile locale din toate cele 15 organizații, împreună cu invitații speciali ai JCI Moldova/Chișinau și membrii din grupurile de inițiativă ale JCI (Baia Mare, Ploiești și Buzău).
Timp de trei zile se va dezbate alinierea strategică a JCI România la direcțiile internaționale promovate de JCI la nivel internațional și se va discuta despre managementul organizațiilor locale.
„Este foarte important pentru noi ca antrprenori să ne pregătim din timp pentru viitor, să pregătim oamenii cei mai buni să conduca mai departe JCIi România. Ne dorim ca această primă ediției a Academiei de Leadership să fie temelia unui program de lungă durată în pregătirea liderilor”, declară Drd. Mihaela Liliana Stroe, Președinte al JCI România 2011.
În cadrul acestui eveniment trainerii din rețeaua JCI Europa, Esther ter Beek, Vice-Președinte JCI International/Europa pentru România și Dave Synaeve, Comisar JCI Training la nivel de Europa vor susține sesiuni de training pe teme de leadership development, project management, coaching, dinamica și motivarea echipei.
Invitatul special la Academia de Leadership este Jorrit den Hartog, JCI Olanda, și membru al JCI Europa EDC (Consiliul Economic de Dezvoltare), care gestionează dezvoltarea financiară a organizațiilor JCI naționale și locale pentru Europa de Sud-Est.