Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Prietenia, remediu împotriva însingurării – ”Apropierea” se joacă la Teatrul de Artă din 13 mai

afis Apropierea

2 surori, 3 prietene, 4 conversații. Un trecut complicat, un prezent incert, un viitor.

Apropierea de Marl O’Rowe
Regie: Peter Kerek
Scenografie: Sofia Ovejan
Producător: Anca Maria Ciofîrla
Un proiect al Asociației Montage, Co-finantat de AFCN

Spectacolul ”Apropierea” (regia: Peter Kerek, scenografia: Sofia Ovejan, cu: Ana Pasti, Dorotheea Petre și Adriana Titieni) vorbește despre echilibrul fragil al relațiilor de prietenie și efectul alienant al trădării, într-un limbaj actual. Începând cu data de 13 mai, ”Apropierea” se joacă la Teatrul de Artă din București.

În trecut, Anna, Cora și Denise erau de nedespărțit. Nopți și discuții fără sfârșit dar cu mult sens, o prietenie ce părea că nu se va sfârși niciodată. Prezentul le regăsește însingurate și departe de ce au visat să fie. Este prietenia soluția pentru alienare?

afis Apropierea

”Apropierea este un text cifrat, labirintic, compus mai mult din indicii decât din certitudini. Te pune în situația să ghicești tu lucrurile, să le gândești cu atenție și să te orientezi în ce direcție alegi să mergi mai departe. Pe oriunde ai lua-o nu poți fi niciodată sigur că vei ajunge până la ieșirea din labirint.”, spune regizorul Peter Kerek.

Personajele Anna, Cora și Dennise vor fi interpretate de actrițele Ana Paști, Dorotheea Petre și Adriana Titieni.

Ana Pasti: ”Anna e despre nevoia noastră de celălalt, despre prea mult, prea puțin, prea devreme sau prea târziu.”

Dorotheea Petre: “Cora este aceea parte a noastră care rămâne permanent prinsă într-un purgatoriu, așteptând iertarea sau condamnarea celorlalți”.

Adriana Titieni: ”Dennise este un personaj cu multe fațete negative, iar ceea ce mă interesează cu adevărat e să găsesc motivația interioară pentru asemenea fapte și comportamente dezavuate.”

”The Approach” a fost publicat în 2018 de către unul dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani irlandezi, Mark O’Rowe. Spectacolul, regizat de autorul piesei, s-a jucat cu succes în rândul publicului și al criticii iar acum vine pe scena Teatrului de Artă din București pe 13, 14, 15, 21, 22 și 28 mai 2019, de la ora 20:00.

Intrarea este liberă și se face pe bază de rezervare:
https://www.myticket.ro/evenimente?s=apropierea
https://www.entertix.ro/evenimente?s=apropierea.

Spectacolele vor fi urmate de sesiuni de discuții cu publicul pe teme legate de feminitate, relații de prietenii, solidaritate, alienare și însingurare. Discuțiile cu publicul vor fi moderate de reprezentanți ai asociațiilor și fundațiilor partenere: Centrul Filia, Societatea de Analize Feministe AnA, Asociația Frends pentru Dezvoltare.

”Apropierea” este un proiect al Asociației Montage, Co-finanțat de AFCN.

Viziunea Asociaţiei Montage este să aducă un aport cultural societăţii, să ajute la educarea ei, la dezvoltarea gustului artistic şi a nevoii de frumos. O atenţie sporită este acordată organizării de evenimente culturale şi a susţinerii tinerilor artişti, dar si contributia la angajarea publicului in evenimente interactiv-creative. Principiile pe care se bazează Asociaţia Montage sunt transparenţa, participarea, profesionalismul, coerenţa, durabilitatea şi exprimarea creativă. Prin programele implementate, descoperim tineri artişti talentaţi din diverse domenii culturale, pe care încercăm să îi susţinem şi să îi implicăm în diverse activităţi. Totodată, ne dorim să acordăm artiştilor, dar şi celor atraşi de arte, de fiecare dată, şansa de a organiza activităţi de calitate, de a participa la evenimente culturale de exceptie, inspirationale, interactive sau participative. Este important ca artiştii contemporani să aibă posibilitatea unei promovări bune încă din tinereţe şi considerăm că este deasemenea necesar ca spaţiile culturale existente să găzduiască evenimente artistice cât mai diversificate.

* Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri media: Tanănana, Radio România Cultural, acasa.ro, eva.ro, Zile și Nopți.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.