grecesti de nunta
A spart farfurii la plecarea de acasã şi a dansat greceşte pânã în zori
După o logodnă-surpriză ȋn Toscana și o cununie civilă la București, Anca Lungu, prezentatoarea Observatorului de Weekend de la 19:00, de la Antena 1 a avut parte de o nuntă plină de tradiţii greceşti.
Cei doi miri au ales ca locaţie pentru cununia religioasă o frumoasă biserică din Lefkada, Grecia, aflată chiar pe malul Mării Ionice. Întreaga ceremonie a fost planuită pas cu pas, asemeni ceremoniei surpriză de logodnă pe care Ştefan i-a pregătit-o frumoasei prezentatoare. Alături de ei s-au aflat naşii şi trei prieteni.
Anca și Ștefan Lungu au respectat tradiţiile meleagurilor elene, astfel că: „Înainte de a pleca spre biserică am spart o farfurie în pragul casei, aruncând-o peste cap.” Acest ritual reprezintă începutul unei noi etape din viaţă, în care mireasa nu trebuie să privească înapoi, spărgându-se, astfel, toate ghinioanele.
Prezentatoarea a mai povestit că ei şi-au cumpărat cununiile pe care preotul le aşază pe cap mirilor în timpul slujbei. Spre deosebire de această tradiţie, în România, există în biserică o singură pereche de cuninii pe care preoţii o folosesc în timpul slujbei. „În Grecia, fiecare cuplu îşi aduce cununiile şi apoi le păstrează ca amintire a celei mai frumoase zile”, spune Anca.
Anca și Ștefan Lungu au avut o nuntă intimă, grecească, cu masa plină de bucate tradiționale elene și au dansat, până în zori, pe malul mării, pe ritmurile lui Zorba.