Comisia Europeană a adoptat pe 14 noiembrie măsuri pentru a sparge plafonul de sticlă care continuă să împiedice femeile talentate să ocupe funcții de conducere în cele mai mari companii din Europa. Comisia a propus acte legislative vizând atingerea obiectivului ca 40% dintre membrii sexului subreprezentat să ocupe funcții neexecutive în consiliile de administrație în cadrul societăților comerciale cotate la bursă, cu excepția întreprinderilor mici și mijlocii. În prezent, consiliile de administrație sunt dominate de un singur sex: 85% dintre membrii neexecutivi ai consiliilor de administrație și 91,1% dintre membrii executivi ai acestora sunt bărbați, în timp ce femeile reprezintă 15% și, respectiv, 8,9%. În ciuda unei dezbateri publice intense și a unor inițiative voluntare la nivel național și european, situația nu s-a schimbat în mod semnificativ în ultimii ani: din 2003, s-a înregistrat o creștere incrementală medie a numărului femeilor în consiliile de administrație de numai 0,6 puncte procentuale pe an.
Din acest motiv, Comisia propune acte legislative ale UE menite să accelereze progresul spre asigurarea unui mai bun echilibru de gen în consiliile de administrație ale întreprinderilor europene. Propunerea a fost prezentată în comun de dna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei (justiție, drepturi fundamentale și cetățenie), dl Antonio Tajani, vicepreședinte (industrie și antreprenoriat), dl Joaquín Almunia, vicepreședinte (concurență), dl Olli Rehn, vicepreședinte (afaceri economice și monetare), comisarul Michel Barnier (piața internă și servicii) și comisarul László Andor (ocuparea forței de muncă și afaceri sociale).
Comisia răspunde apelurilor din partea Parlamentului European care, cu o majoritate covârșitoare, a solicitat în mod repetat adoptarea de acte legislative privind egalitatea dintre femei și bărbați în ocuparea funcțiilor de conducere a întreprinderilor, în special în cadrul rezoluțiilor sale din 6 iulie 2011și 13 martie 2012.
Directiva propusă prevede obiectivul ca 40 % din funcțiile de director neexecutivdin cadrul societăților cotate la burse să fie ocupate de membri ai sexului subreprezentat. Societățile în care membrii sexului subreprezentat ocupă un procentaj mai mic de funcții de director neexecutiv (mai puțin de 40 %) vor fi obligate să numească persoane în aceste funcții pe baza unei analize comparative a competențelor fiecărui candidat, aplicând criterii clare, neutre din perspectiva genului și lipsite de ambiguitate. În condițiile unor competențe egale, se va da prioritate sexului subreprezentat. Așadar, obiectivul de a numi în funcțiile neexecutive cel puțin 40 % dintre membrii sexului subreprezentat va trebui realizat până în 2020, în timp ce întreprinderile publice – asupra cărora autoritățile publice exercită o influență dominantă – vor avea la dispoziție cu doi ani mai puțin, până în 2018. Se preconizează că propunerea se va aplica în cazul a aproximativ 5 000 de societăți cotate la bursă din Uniunea Europeană. Propunerea nu se aplică întreprinderilor mici și mijlocii (societăți cu mai puțin de 250 de angajați și a căror cifră de afaceri anuală la nivel mondial nu depășește 50 de milioane EUR) și nici societăților necotate la bursă.
José Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, a declarat pe 14 noiembrie : „Astăzi, prin această propunere, Comisia Europeană răspunde apelului ferm din partea Parlamentului European ca UE să acționeze pentru a asigura egalitatea de gen în consiliile de administrație ale întreprinderilor.Astăzi, invităm marile societăți cotate la bursă din întreaga Europă să își demonstreze seriozitatea în ceea ce privește egalitatea de gen în procesul de luare a deciziilor economice.La inițiativa mea, Comisia a consolidat în mod semnificativ prezența femeilor-comisar în rândul membrilor săi, în care o treime dintre comisari sunt femei.”
Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru justiție, a adăugat: „De peste de 50 de ani, Uniunea Europeană promovează cu succes egalitatea de gen.Cu toate acestea, există un punct în care nu am observat niciun progres:consiliile de administrație ale întreprinderilor.Exemplul unor țări ca Belgia, Franța și Italia, care au adoptat recent măsuri legislative și unde progresele încep să fie vizibile, arată clar că o intervenție limitată în timp în materie de reglementare poate fi un factor determinant.Propunerea Comisiei va asigura faptul că, în procedurile de selecție pentru membrii neexecutivi ai consiliilor de administrație, se va acorda prioritate femeilor, cu condiția ca acestea să fie subreprezentate și să aibă competențe egale celor ale contracandidaților lor de sex masculin.”
”Le sunt îndatorată numeroșilor deputați din cadrul Parlamentului European care au luptat necontenit pentru această cauză și fără al căror ajutor nu aș fi putut prezenta propunerea de față.”
Progrese lente au dus la acțiuni fragmentate în 11 state membre
În consiliile de administrație ale celor mai mari întreprinderi din Europa, doar 1 membru din 7 este o femeie (13,7 %). Aceasta reprezintă doar o ușoară îmbunătățire față de 2010, când ponderea femeilor era de 11,8 %. În acest ritm lent de progres, ar mai fi nevoie de aproximativ 40 de ani pentru a ne apropia măcar de realizarea echilibrului de gen în consiliile de administrație (cel puțin 40 % din fiecare sex).
Prin urmare, mai multe state membre ale UE au început să introducă diferite tipuri de legi pentru consiliile de administrație ale întreprinderilor. 11 state membre (Belgia, Franța, Italia, Țările de Jos, Spania, Portugalia, Danemarca, Finlanda, Grecia, Austria și Slovenia) au introdus instrumente juridice pentru a promova egalitatea de gen în consiliile de administrație ale întreprinderilor. În opt dintre aceste țări, actele legislative se referă la întreprinderile publice (a se vedea fișa informativă conținând o privire de ansamblu pentru fiecare țară). În schimb, alte 11 țări ale UE nu dispun nici de măsuri de autoreglementare și nici nu au adoptat acte legislative în acest sens. Această abordare fragmentată din punct de vedere juridic riscă să pună în pericol funcționarea pieței unice europene, deoarece diferența de norme și sancțiuni în materie de drept al societăților comerciale pentru nerespectarea legislației privind echilibrul de gen poate duce la complicații pentru întreprinderi și poate avea un efect de descurajare asupra investițiilor transfrontaliere ale întreprinderilor. Acesta este motivul pentru care propunerea Comisiei încearcă să creeze un cadru la nivel european pentru astfel de norme de acțiune pozitivă.
Principalele elemente ale propunerii
● Directiva stabilește un obiectiv minim care trebuie atins până în 2020 sau până în 2018, în cazul întreprinderilor publice cotate la bursă, și anume ca, dintre membrii neexecutivi ai consiliilor de administrație ale societăților cotate la bursă din Europa, 40 % să fie membri ai sexului subreprezentat.
● De asemenea, propunerea cuprinde, ca măsură complementară, o „cotă flexibilă”: o obligație ca societățile cotate la bursă să își fixeze ținte individuale de autoreglementare în ceea ce privește reprezentarea ambelor sexe în rândul directorilor executivi, care să fie atinse până în 2020 (sau 2018, în cazul întreprinderilor publice). Societățile vor trebui să raporteze anual cu privire la progresele înregistrate.
● Calificările și meritul rămân principalele criterii pentru obținerea unei funcții în cadrul consiliilor de administrație. Directiva impune o armonizare minimă a cerințelor în materie de guvernanță corporativă, întrucât deciziile de numire vor trebui să se bazeze pe criterii obiective în privința calificărilor. Prin garanții intrinseci se va asigura faptul că sexul subreprezentat nu va fi promovat în mod necondiționat și automat. În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție Europene privind acțiunea pozitivă, se va acorda prioritate candidatului cu aceleași calificări din sexul subreprezentat, mai puțin dacă, în urma unei evaluări obiective, care ține seama de toate criteriile specifice fiecărui candidat, balanța înclină în favoarea candidatului de sex opus. Statele membre care au instituit deja un sistem în acest sens îl pot păstra, cu condiția ca sistemul respectiv să fie la fel de eficient ca sistemul din propunere în ceea ce privește atingerea, până în 2020, a obiectivului ca 40 % din funcțiile de director neexecutiv să fie ocupate de membri ai sexului subreprezentat. Totodată, statele membre au posibilitatea de a introduce măsuri care depășesc sfera sistemului propus.
● Statele membre vor trebui să instituie sancțiuni corespunzătoare și disuasive pentru societățile care încalcă directiva.
● Subsidiaritatea și proporționalitatea propunerii: obiectivul de 40 % se aplică societăților cotate la bursă, având în vedere importanța economică a acestora și marea lor vizibilitate. Propunerea nu se aplică întreprinderilor mici și mijlocii. Obiectivul de 40 % se referă la posturile de director neexecutiv. În conformitate cu principiile unei mai bune legiferări, directiva reprezintă o măsură temporară, iar data sa de expirare este prevăzută pentru anul 2028.
„Această măsură este menită să consolideze rapid egalitatea de gen în consiliile de administrație ale întreprinderilor din Europa.Ea nu va mai fi necesară în momentul în care s-au înregistrat deja progrese în acest domeniu”, a adăugat dna vicepreședinte Viviane Reding.
Context
Competența UE de a legifera cu privire la chestiunea egalității de gen datează din 1957 (a se vedea SPEECH/12/702). Recomandările Consiliului privind promovarea participării echilibrate a bărbaților și a femeilor la procesul de luare a deciziilor datează din 1984 și 1996. În plus, Parlamentul European a solicitat, în mai multe rezoluții, impunerea, la nivelul UE, a unor cote obligatorii din punct de vedere juridic.
Promovarea unui grad mai mare de egalitate în procesul de luare a deciziilor este unul dintre obiectivele Cartei europene a femeilor (a se vedea IP/10/237), inițiativă lansată de președintele José Manuel Barroso și de vicepreședintele Viviane Reding în martie 2010. Comisia a dat curs acestor angajamente, prin adoptarea, în septembrie 2010, a unei Strategii privind egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru următorii cinci ani (a se vedea IP/10/1149 și MEMO/10/430).
Un raport al Comisiei din luna martie 2012 a arătat că, în întreaga Uniune Europeană, consiliile de administrație ale întreprinderilor sunt în prezent dominate de un singur sex. Există, de asemenea, mari diferențe între țări: numărul femeilor care fac parte din consiliile de administrație ale celor mai mari întreprinderi este de 27 % în Finlanda și de 26 % în Letonia, în timp ce în Malta această cifră este de doar 3 %, iar în Cipru de 4 %.
În ultimul an s-au înregistrat cele mai mari progrese din ultima perioadă în ceea ce privește îmbunătățirea echilibrului de gen în consiliile de administrație ale întreprinderilor din Europa (o creștere de 1,9 puncte procentuale din octombrie 2010 până în ianuarie 2012, în comparație cu o creștere medie pe termen lung, în ultimul deceniu, de 0,6 puncte procentuale pe an). Această creștere poate fi atribuită solicitărilor Comisiei și ale Parlamentului European (MEMO/11/487) și unei serii de inițiative legislative naționale lansate de statele membre. Dar, în ansamblu, lucrurile se schimbă extrem de greu. De fapt, numărul femeilor care se află la conducerea unor consilii de administrație importante chiar a scăzut de la 3,4 % în 2010 la 3,2 % în ianuarie 2012.
Progresele tangibile reprezintă mai degrabă excepția decât regula. Progresele sunt vizibile doar în țările care au introdus legi obligatorii pentru consiliile de administrație ale întreprinderilor. Peste 40 % din totalul schimbărilor înregistrate la nivelul UE între octombrie 2010 și ianuarie 2012 se datorează Franței, care a introdus o cotă legală în ianuarie 2011.
În martie 2011, Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție, a solicitat societăților cotate la bursă din Europa să sporească, în mod voluntar, numărul femeilor în cadrul propriilor consilii de administrație, prin semnarea „Angajamentului privind reprezentarea femeilor în consiliile de administrație” (MEMO/11/124). Acest document invita întreprinderile să se angajeze să sporească prezența femeilor în propriile consilii de administrație pentru a ajunge la 30 % până în 2015 și la 40 % până în 2020. Însă, după un an, numai 24 de întreprinderi din întreaga Europă au semnat acest angajament.
Pentru a identifica măsurile adecvate menite să rezolve problema persistentă a lipsei diversității de gen în consiliile de administrație ale întreprinderilor din Europa cotate la bursă, Comisia a lansat o consultare publică (a se vedea IP/12/213). În urma unui număr mare de răspunsuri, Comisia a procedat apoi la evaluarea diferitelor opțiuni de politică pentru a rezolva situația.
Din ce în ce mai multe studii arată că o reprezentare echilibrată a genurilor în consiliile de administrație are potențialul de a îmbunătăți performanța financiară a întreprinderilor. Creșterea numărului de femei cu funcții de conducere poate contribui la crearea unui mediu de lucru mai productiv și mai inovator și la îmbunătățirea performanțelor generale ale întreprinderii. Aceasta se datorează în principal unor mentalități mai diversificate și colective, care cuprind o gamă mai largă de perspective și care permit luarea unor decizii mai echilibrate. În plus, femeile reprezintă 60 % din proaspeții absolvenți de facultate, însă puține dintre acestea ocupă poziții de conducere în cadrul întreprinderilor. Existența mai multor posibilități de a ocupa funcții de conducere va stimula femeile să intre și să rămână în câmpul muncii, ceea ce va mări ratele de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor. Prezența mai multor femei în câmpul muncii va contribui la atingerea obiectivului stabilit în Strategia Europa 2020 – strategia de creștere economică a UE – de a ajunge, până în 2020, la o rată de ocupare a forței de muncă de 75 % pentru femeile și bărbații cu vârsta între 20 și 64 de ani.
Anexă
Figura 1: Femeile și bărbații în consiliile de administrație ale celor mai mari societăți cotate la bursă, ianuarie 2012
Sursă: Comisia Europeană, Baza de date privind numărul de femei și bărbați în funcții de decizie și Eurostat, Sondajul privind forța de muncă. Observații: Datele se referă la membrii consiliilor de administrație (consilii de supraveghere în cazul în care se face distincția între funcții de supraveghere și funcții executive. Este luat în calcul și președintele).
Nu sunt disponibile date privind procentul ocupării forței de muncă pentru RS; nu sunt disponibile date privind învățământul terțiar pentru LU, EL și RS.
Figura 2: Femeile în consiliile de administrație ale celor mai mari societăți cotate la bursă: membrii executivi și neexecutivi (ianuarie 2012)
Sursă:Comisia Europeană, Baza de date privind numărul de femei și bărbați în funcții de decizie
Notă:Într-un sistem unitar, datele privind persoanele în funcții neexecutive se referă la membrii neexecutivi ai consiliului de administrație, iar datele privind persoanele în funcții executive se referă la membri executivi ai acestuia.Într-un sistem dualist, datele privind persoanele neexecutive se referă la membri ai consiliului de supraveghere, iar datele privind persoanele executive se referă la membri ai comitetului executiv/consiliului de administrație.Ocazional, este posibil ca din consiliul de supraveghere să facă parte și unul sau mai mulți membri executivi (de exemplu, directorul executiv și directorul financiar).În acest caz, aceștia sunt incluși în cifrele privind administratorii executivi, deși persoanele care participă la ambele comitete sunt luate în calcul o singură dată.În acest caz, cifrele privind administratorii neexecutivi se referă în continuare la numărul total al membrilor consiliului de supraveghere și, prin urmare, ar putea să includă unii administratori executivi, dar cifrele respective sunt nesemnificative și nu ar trebui să afecteze rezultatul final.
Figura 3: Defalcare: Procentul membrilor executivi și neexecutivi de sex feminin în consiliile de administrație, ianuarie 2012
Stat membru |
Executiv (femei/total) % femei |
Neexecutiv (femei/total) % femei |
Femeile cu funcția de director general (femei/total)
|
UE-27 |
8.9% |
15% |
2.7% |
AT
|
2.2% |
11.2% |
0% |
BE |
3.7% |
11.7% |
0% |
BG |
14.8% |
15.1% |
6.7% |
CY |
8.2% |
3.3% |
5.6% |
CZ |
4.7% |
15.4% |
0% |
DK |
11% |
16.1% |
5.6% |
EE |
13.9% |
6.7% |
0% |
FI |
14.9% |
27.9% |
0% |
FR |
3.3% |
24.2% |
0% |
DE |
4.2% |
15.6% |
0% |
EL |
5.8% |
8.1% |
0% |
HU |
1.4% |
5.4% |
0% |
IE |
6.8% |
9.4% |
0% |
IT |
0.8% |
7.1% |
0% |
LV |
21.4% |
25.9% |
3.2% |
LT |
13.3% |
17.5% |
7.7% |
LU |
0% |
7.2% |
0% |
MT |
11.1% |
2.7% |
5.3% |
NL |
8.8% |
18.8% |
10% |
PL |
8.2% |
11.8% |
0% |
PT |
7.6% |
5.4% |
0% |
RO |
30.6% |
10.5% |
9% |
SK |
13.5% |
13.5% |
10% |
SI |
19.7% |
15.9% |
0% |
ES |
2.6% |
13.1% |
2.9% |
SE |
4% |
26.5% |
3.8% |
UK |
6.5% |
18.7% |
6% |
Figura 4: Procentul prezenței femeilor în consiliile de administrație ale celor mai mari societăți cotate la bursă, 2010-2012
|
(% din totalul membrilor consiliilor de administrație) |
||
|
2010 (oct) |
2011 (oct) |
2012 (ian) |
UE-27 |
11.8 |
13.6 |
13.7 |
BE |
10.5 |
10.9 |
10.7 |
BG |
11.2 |
15.2 |
15.6 |
CZ |
12.2 |
15.9 |
15.4 |
DK |
17.7 |
16.3 |
16.1 |
DE |
12.6 |
15.2 |
15.6 |
EE |
7.0 |
6.7 |
6.7 |
IE |
8.4 |
8.8 |
8.7 |
EL |
6.2 |
6.5 |
7.4 |
ES |
9.5 |
11.1 |
11.5 |
FR |
12.3 |
21.6 |
22.3 |
IT |
4.5 |
5.9 |
6.1 |
CY |
4.0 |
4.6 |
4.4 |
LV |
23.5 |
26.6 |
25.9 |
LT |
13.1 |
14.0 |
14.5 |
LU |
3.5 |
5.6 |
5.7 |
HU |
13.6 |
5.3 |
5.3 |
MT |
2.4 |
2.3 |
3.0 |
NL |
14.9 |
17.8 |
18.5 |
AT |
8.7 |
11.1 |
11.2 |
PL |
11.6 |
11.8 |
11.8 |
PT |
5.4 |
5.9 |
6.0 |
RO |
21.3 |
10.4 |
10.3 |
SI |
9.8 |
14.2 |
15.3 |
SK |
21.6 |
14.6 |
13.5 |
FI |
25.9 |
26.5 |
27.1 |
SE |
26.4 |
24.7 |
25.2 |
UK |
13.3 |
16.3 |
15.6 |
Sursă: Baza de date a Comisiei Europene cu privire la numărul de femei și bărbați implicați în procesul de luare a deciziilor: //ec.europa.eu/justice/gender-equality/gender-decision-making/database/index_en.htm
Datele se referă la membrii consiliilor de administrație (consilii de supraveghere în cazul în care se face distincția între funcții de supraveghere și funcții executive. Este luat în calcul și președintele).
Figura 5: Aproape nouă din zece europeni sunt de acord că, în condițiile în care dispun de competențe egale, femeile ar trebuie să ocupe în mod egal funcții de conducere în întreprinderi.
Figura 6: Trei pătrimi dintre europeni sunt în favoarea legislației privind echilibrul de gen în consiliile de administrație ale întreprinderilor
Pagini Utile
- MEMO/12/860
- Dosar de presă – Femeile în consiliile de administrație
- Sondaj Eurobarometru privind egalitatea de gen
- Fișe informative privind egalitatea de gen:
Egalitatea de gen în cadrul Comisiei Europene
Egalitatea de gen în statele membre
Temeiul juridic pentru o inițiativă europeană
Justificarea economică pentru adoptarea unor acte legislative în materie de gen
- Videoclip privind echilibrul de gen în consiliile de administrație ale întreprinderilor
- Pagina de internet a dnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisarul pentru justiție al UE
- Baza de date a Comisiei Europene cu privire la numărul de femei și bărbați implicați în procesul de luare a deciziilor