În ultimele luni, au existat semne încurajatoare că Europa este în curs de redresare economică. După o scădere care a durat până în primul trimestru al anului 2013, economia europeană a început să crească din nou în al doilea trimestru, iar PIB-ul real va continua să crească în mod constant de-a lungul acestui an.
Se estimează că, în a doua jumătate a anului 2013, creșterea va fi de 0,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2012 în UE. Pe o bază anuală, creșterea de anul acesta a PIB‑ului real este estimată la 0,0% în UE și la -0,4% în zona euro. În perspectivă, conform previziunilor, creșterea economică se va accelera treptat pe parcursul perioadei de prognozare, ajungând la 1,4% în UE și la 1,1% în zona euro în 2014 și atingând 1,9%, respectiv 1,7% în 2015.
Ajustarea internă și externă în Europa continuă, susținută în multe cazuri prin reforme structurale de amploare și prin consolidarea fiscală semnificativă puse în aplicare în ultimii ani. Acest lucru a dus la ameliorarea condițiilor necesare pentru ca cererea internă să devină treptat principalul motor al creșterii economice în Europa. Cu toate acestea, pe fondul unor perspective mai slabe pentru economiile de piață emergente, revenirea la o creștere solidă va fi un proces progresiv.
Olli Rehn, vicepreședintele Comisiei responsabil cu afaceri economice și monetare și cu moneda euro, a declarat: „Există tot mai multe semne că economia europeană a ajuns într-un punct de cotitură. Consolidarea fiscală și reformele structurale întreprinse în Europa au pus bazele redresării. Este însă prea devreme să proclamăm victoria: nivelul șomajului este încă inacceptabil de ridicat. De aceea trebuie să depunem în continuare eforturi pentru a moderniza economia europeană, pentru a realiza o creștere economică durabilă și pentru a crea locuri de muncă.”
Ia avânt o relansare progresivă
Dezechilibrele macroeconomice acumulate sunt în scădere și se așteaptă o accelerare moderată a ritmului creșterii. Cu toate acestea, actuala ajustare a bilanțurilor în unele țări continuă să afecteze investițiile și consumul. Deși situația piețelor financiare s-a îmbunătățit considerabil, iar ratele dobânzilor au scăzut în țările vulnerabile, aceste elemente nu s-au repercutat încă în economia reală, întrucât fragmentarea piețelor financiare persistă, existând diferențe substanțiale între statele membre și între firme de diferite dimensiuni.
Perspectivele actuale concordă cu caracteristicile redresărilor anterioare, care au urmat după crizele financiare grave din trecut. Deoarece a scăzut nevoia de a se reduce povara datoriilor, se preconizează că cererea internă se va consolida lent, grație relansării creșterii consumului privat și redresării în ceea ce privește formarea brută de capital fix datorită îmbunătățirii condițiilor globale de finanțare și a percepției generale asupra economiei. Având în vedere progresele realizate în ultimii ani, ritmul consolidării fiscale ar urma să încetinească în cursul perioadei de prognozare. În 2014 și 2015, se preconizează că cererea internă va fi principalul motor al creșterii, pe fondul unor perspective mai slabe pentru exporturile UE către restul lumii.
Deoarece evoluțiile de pe piața forței de muncă se manifestă, de regulă, cu cel puțin o jumătate de an în urma evoluțiilor PIB-ului, este de așteptat ca redresarea activității economice să se traducă doar treptat prin crearea de locuri de muncă. În acest an, rata șomajului a rămas foarte ridicată în unele țări, iar nivelul de ocupare a forței de muncă a continuat să scadă. Totuși, în ultimele luni, condițiile de pe piața forței de muncă au început să se stabilizeze și există perspective modeste de diminuare a ratei șomajului către 10,7% în UE și către 11,8% în zona euro până în 2015, diferențele dintre țări rămânând însă foarte mari.
Se preconizează că, în cursul perioadei de prognozare, inflația prețurilor de consum va rămâne scăzută atât în UE, cât și în zona euro, ratele fiind apropiate de 1½%.
Balanțele de cont curent ale statelor membre vulnerabile s-au ameliorat ferm și sistematic în ultimii ani. Ca urmare a câștigurilor continue în materie de competitivitate a prețurilor și a unei consolidări a sectoarelor lor de export, se preconizează că o serie de state membre vulnerabile vor înregistra în acest an excedente de cont curent.
Efortul decisiv inițial cedează locul unui ritm mai lent de consolidare
Reducerea deficitelor publice generale va continua. În 2013, se preconizează că deficitele fiscale globale vor scădea la 3 ½% din PIB în UE și la 3% în zona euro, în timp ce ponderea datoriei în raport cu PIB-ul va ajunge la aproape 90% în UE și la 96% în zona euro. Se prevede că deficitul bugetar structural, adică deficitul public corectat pentru factorii ciclici, măsurile cu caracter excepțional și alte măsuri temporare, va scădea în mod semnificativ în 2013 cu peste ½% din PIB în ambele zone, ca urmare a măsurilor de consolidare puse în aplicare în mai multe state membre. Conform proiectelor de buget pentru 2014 disponibile înaintea datei limită a previziunilor, această ameliorare va continua în 2014, dar într-un ritm mai lent. Această situație se explică, parțial, prin faptul că unele state membre și-au atins deja obiectivele pe termen mediu în ceea ce privește soldurile bugetare structurale, ceea ce ar trebui să contribuie la reducerea progresivă a datoriei publice.
Riscuri mai echilibrate
Previziunile actuale se bazează pe ipoteza că punerea în aplicare riguroasă a măsurilor de politică convenite la nivelul UE și al statelor membre va sprijini procesul de ajustare necesar, aflat în curs de desfășurare, și va susține îmbunătățirea atât a climatului de încredere, cât și a condițiilor financiare.
Datorită punerii în aplicare a unor politici decisive, riscurile privind integritatea monedei euro percepute în legătură cu criza datoriilor suverane au dispărut. Au apărut riscuri orientate mai mult în sens pozitiv, legate de posibilitatea ca reformele puse în aplicare în ultimii ani să poată genera mai multe efecte pozitive mai repede decât se preconizase. Cu toate acestea, deși nivelul de incertitudine a scăzut, acesta rămâne ridicat și amenință să frâneze în continuare creșterea. Continuă să persiste riscul ca derapajul politicilor să sporească gradul de incertitudine și să reînvie presiunile financiare, în timp ce riscurile de evoluție negativă din mediul extern au crescut.
Pagini Utile
-
//ec.europa.eu/economy_finance/eu/forecasts/2013_autumn_forecast_en.htm