de John J. Hardy, Head of FX Strategy, Saxo Bank
Presupunerea cheie pentru toate previziunile ce urmează este aceea că piețele globale se redresează din recentele turbulențe, că China nu se mișcă agresiv în devalorizarea valutei sale, ci o lasă să scadă lent, și că Fed-ul merge înainte cu prima creștere a dobânzii în contextul unor date din SUA încă puternice – indiferent dacă această creștere va veni după întâlnirile FOMC din septembrie, octombrie sau decembrie.
USD/JPY
130+ – Ar putea exista un risc în creștere pentru această evaluare dacă Banca Japoniei simte că mai poate face o mișcare pentru a relaxa politica datorită efectelor deflaționiste ale prețurilor în picaj pentru energie și alte materii prime și datorită devalorizării valutei chineze, dar yenul este deja destul de slab, iar ciclul este aproape la final deocamdată. Orice risc în scădere s-ar datora acestei tulburări de pe piață ce nu s-ar domoli în lunile următoare, ci dimpotrivă, s-ar înrăutăți (nu este scenariul nostru de bază).
GBP/USD
1.50 –Aici mișcarea este, probabil, mai puțin dramatică decât în cazul altor perechi USD importante pentru că temele ce determină USD și GBP sunt similare, dar ne așteptăm ca USD să surclaseze pe măsură ce FED-ul mărește dobânzile înainte de Banca Angliei.
EUR/USD
1.00 – EURUSD are trebui să se tranzacționeze considerabil mai jos dacă trecem de această ultimă criză nervoasă și dacă ne întoarcem la a ne concentra pe divergenta politicii băncilor centrale și pe „carry trade”-ul euro (împrumutul în Euro pentru a finanța tranzacții cu randament mai mare altundeva) care au determinat euro anterior.
USD/TRY
3.10 – Presiunea continuă pe valutele EM pe măsură ce Fed merge către normalizarea politicii, deși presiunea s-ar putea diminua pentru Turcia și alte valute EM, relativ vorbind, dacă piața depășește recentele turbulențe și începe să-și revină din nou.
USD/CHF
1.10 – USDCHF ar trebui să se redreseze mai puternic dacă piața trece peste obstacolul recent. Francul elvețian este teribil de supraevaluat, dar piața a avut o reținere în a se atinge de el după abandonarea plafonului CHF de către Banca Națională a Elveției din 15 ianuarie. Însă recenta harababură de pe piață a omis cu totul întărirea semnificativă a CHF, sugerând că acesta și-a pierdut statutul de refugiu, iar acest lucru ar putea da curaj vânzătorilor, care ar putea primi o mână de ajutor de la Banca Națională a Elveției, printr-o intervenție, aceasta dorind să vadă valuta considerabil mai slabă.
Despre John J. Hardy
Originar din Texas, John Hardy a absolvit magna cum laude Universitatea din Texas, Austin. Este alături de Saxo Bank din 2002 în poziții diferite la Strategie FX și Managementul Asseturilor. În prezent, John lucrează ca Șef al Strategiei FX. John a câștigat mulți cititori în urma articolelor sale foarte populare și deseori citate despre Noutăți FX din rândul clienților Saxo Bank, presă și traderi de vânzări. Este deseori invitat în calitate de comentator la diverse posturi de televiziune precum CNBC, CNBC Arabia și Bloomberg. Pe lângă articolele regulate și aparițiile media, John scrie în mod regulat comentarii ad-hoc pe teme legate de valutele majore, politicile băncilor centrale, tendințele macro-economice și alte evenimente. John Hardy poate comenta pe subiecte legate de FX și principalele clase de asseturi dintr-o perspectivă macro.