Luni, 7 august, compania aeriană HiSky dă startul celei mai importante campanii de reduceri din acest an. Tarifele speciale se aplică tuturor zborurilor regulate operate de companie, rezervate în perioada 7 – 13 august, pentru călătorii între 1 octombrie 2023 și 31 martie 2024.
Astfel, pasagerii care aleg să rezerve un zbor cu HiSky pentru sezonul de iarnă, în perioada celor 7 zile ale campaniei Early Booking, vor beneficia de tarife începând cu 55 euro.
În campania de reduceri vor fi disponibile și bilete pentru cele mai noi destinații introduse de compania aeriană, începând din această toamnă. Pasagerii români vor putea călători la tarif redus, din București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași și Baia Mare pe oricare dintre cele 13 rute interne și internaționale.
Cele mai mici tarife pentru zborurile internaționale, cu plecare din capitală, vor fi disponibile pentru destinațiile Chișinău și Malaga. Pentru un bilet pe destinația Chișinău, rezervat în perioada campaniei, pasagerii vor plăti doar 49 euro, iar pentru Malaga 59 euro. Un zbor intern cu plecare din București către Cluj Napoca sau Timișoara, în sezonul de iarnă, va costa 55 de euro pe segment, cu toate taxele incluse. Tariful promoțional pentru o călătorie până la Dublin este de 59 de euro, iar pentru două dintre cele mai accesate rute, Bruxelles și Barcelona, pasagerii vor plăti 69, respectiv 59 de euro. Pentru românii care caută o destinație de vacanță, cu vreme caldă în perioada octombrie – martie, compania oferă zboruri din București către Tel Aviv, la 79 de euro.
Din Cluj Napoca, pasagerii vor putea călători cu HiSky către București, la 55 euro, Dublin, la 59 euro și Tel Aviv la 75 euro cu retur la 69 euro. Zboruri către Israel sunt disponibile și cu plecare din Timișoara, la 75 de euro și întoarcere la 69 euro, iar prețul pentru un zbor intern de pe acest aeroport, Timișoara – București, va fi de numai 55 de euro.
Pentru a zbura cu HiSky pe rutele operate din Iași și Baia Mare, prețul unei rezervări va fi de 69 euro pentru ruta Iași – Dublin și 59 euro pentru ruta Baia Mare – Paris și 69 euro retur.
„Ne așteaptă sezonul de iarnă cu cele mai multe zboruri internaționale operate din România. În ultimul an, am adăugat noi rute, noi aeronave în flotă și ne-am atins toate țintele în materie de număr de pasageri transportați. Suntem pregătiți să venim cu această ofertă de tarife accesibile, prin care vrem să încurajăm planificarea din timp a călătoriilor. Ne dorim un grad cât mai mare de predictibilitate, astfel încât să ne putem dimensiona corect operațiunile. Piața transportului aerian s-a dezvoltat adresându-se nu doar celor care sunt nevoiți să călătorească în interes de serviciu, dar și celor care călătoresc de plăcere. Pentru aceștia din urmă, prețul zborului este un factor care cântărește greu în decizia de a pleca într-o vacanță, într-un citybreak sau într-o vizită la rude. Prin campania pe care o derulăm luna aceasta și prin toate promoțiile de peste an vrem să încurajăm acest obicei.”, a declarat Iulian Scorpan, CEO HiSky.
Promoția HiSky Early Bird va fi lansată în același timp și pentru zborurile cu plecare din Republica Moldova. Astfel, pasagerii care vor să călătorească, la prețuri reduse, de pe aeroportul din Chișinău către cele 12 destinații internaționale operate de companie își pot rezerva, în perioada campaniei, bilete începând de la 49 de euro.