Canionul Köprülü din Antalia le dă mari bătăi de cap băieţilor
Dacă în urmă cu puţin timp Burlacul Cătălin Botezatu le-a testat adrenalina pretendentelor sale, acum a venit rândul concurenţilor Burlăciţei Bianca Drăguşanu să-şi testeze îndemânarea într-o cursă de rafting pe Canionul Köprülü din Antalia.Cum s-au descurcat cei şapte pretendenţi aflaţi în lupta pentru cucerirea Burlăciţei, telespectatorii Antenei 1 vor putea urmări joi, 11 august, de la 20:20, într-un nou episod Burlăciţa.
Nu mai departe de vara trecută, zece cosânzene dornice să-l cucerească pe Burlacul Cătălin Botezatu au înfruntat cu vitejie furia apelor din sălbaticul Canion Köprülü din Antalia. A fost o experienţă de neuitat, după cum spune nostalgic Bote. Cătălin le-a aruncat de această dată mănuşa pretendenţilor Burlăciţei, invitându-i în acelaşi loc splendid, la o tură de rafting răcoritoare, ţinând cont de atmosfera încinsă din ultima vreme.
Burlăciţa surprinde emoţia concurenţilor şi nu pierde momentul să îi ironizeze : „Aţi venit pe jos sau ce se întâmplă? Unde vă e energia?”
Acelaşi instructor de rafting care i-a venit în ajutor lui Bote şi celor zece frumoase domnişoare dornice să-i cucerească inima mult-râvnitului Burlac anul trecut îi va îndruma şi pe pretendenţii frumoasei Burlăciţe. Aceştia nu doar că nu au mai făcut niciodată rafting, ba chiar doi dintre ei nici nu şţiu să înoate.
„Aventura vă aşteaptă. Nu-i deloc uşor. Ţine de fortă şi de braţe!” îi încurajează celebrul designer pe cei şapte tineri dornice să-i fure inima frumoasei Burlăciţe. Băieţii se pregătesc încântaţi de marea aventură, se echipează până în dinţi cu veste de salvare, căşti de protecţie şi costume impermeabile, ascultând cu luare aminte sfaturile instructorului. Bianca îşi petrece zâmbitoare vitejii până la locul de îmbarcare.
Adrenalină la maxim este cuvântul de bază ce îi descrie pe cei şapte concurenţi, iar dacă în competiţia pentru inima frumoasei Burlăciţe sunt adversari declaraţi, iată că la greu băieţii fac echipă bună. În frunte cu Cătălin Botezatu, familiarizat deja cu capcanele traseului de rafting, vâslaşii luptă susţinut contra vâltorii, încrâncenaţi ca nu cumva să cadă în apă sau să răstoarne bărcuţa.
„Am fost foarte speriat, alb la faţă, habar nu aveam ce urma să se întâmple. Era să şi cad de vreo câteva ori, însă m-am ţinut foarte bine, şi cu mâinile şi cu picioarele de barcă!” a declarat olteanul Andrei Chifu, imediat ce s-a văzut cu picioarele pe pământ.
Andrei Jilavu însă nu a reuşit să reziste până la final şi a cazut din barcă: „Nu ştiam dacă mai ajung la barcă, dacă mă ia cineva de acolo sau ce se întâmplă cu mine!”
Dar după râs vine şi plâns. Tocmai când se bucurau că l-au recuperat pe Jilavu la bord, băieţii o dau în bară. Ei fac ce fac şi conduc barca hăţis. Un moment delicat de altfel, care le-a dat mult de furcă băieţilor. „Instructorul a vrut să facă o glumă, să ne inducă în eroare ca să ne răsturnăm, însă Cătălin şi-a dat seama imediat şi ne–a spus. Am încercat de atunci să îl ascultăm pe el şi a meritat pentru că am ajuns teferi la mal!” a spus tânărul Andrei Dumitriu.
Cum au ajuns la mal, Cătălin şi-a spus imediat oful: „În afară de Alin, care a ascultat comenzile mele, şi nu ale ghidului, care erau menite să ne răstoarne, ceilalţi băieţi erau chiar distraţi. Praz era de-a dreptul aerian. Sunt varză băieţii ăştia!” a tunat designerul.
Telespectatorii vor putea savura întregul moment al cursei de rafting, presărat cu adrenalină şi multă voie bună, dar totodată condimentat cu emoţie din plin, joi, 11 august, de la 20:20, într-un nou episod Burlăciţa.