Pe 5 şi 6 iulie, caravana “MasterChef” a ajuns în capitală, după mai multe opriri în Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Preselecţiile au adunat nu numai bucureşteni, ci chiar şi locuitori din alte ţări ale Europei: Spania, Italia, Anglia, Belgia, Irlanda şi Grecia. În plus, la preselecţii au participat şi cȃştigători ai titlului de “MasterChef”, alături de alţi concurenţi de la ediţiile precedente, pentru a-i încuraja pe cei prezenţi.
experienţa sa: “În momentul în care intri în cursa pentru şorţ, nu mai există nimic altceva în viaţa ta. Pui pauză la tot: relaţii, familie, job şi distracţie. Dar ai parte de cea mai tare cursă contra cronometru din viaţa ta. Aşa că, dacă crezi în arta culinară şi în talentul tău, trebuie să vii la MasterChef!”
La fel, Jesica Zamfir, cȃştigătoarea ediţiei precedente “MasterChef”, i-a încurajat pe cei prezenţi şi le-a lăudat preparatele: “Farfuriile celor ce abia încep cursa MasterChef mi s-au părut pline de emoţie. Au avut şi iniţiativă, semn că oamenii chiar se străduiesc! Sper ca noii concurenţi să-şi descopere pe parcursul concursului potenţialul şi să evolueze.”
La preselecţii au mai fost prezenţi Alexandra Shine şi Rareş Calotă, concurenţii din ediţia anterioară, alături de Alex Hora şi Sidia Sissoko, participanţi în sezoanele precedente. Sidia Sissoko, cel care acum este bucătar cu acte în regulă, a subliniat că “MasterChef” “a schimbat complet faţa gastronomiei în Romȃnia”.
Atȃt sȃmbătă, cȃt şi duminică, la înscrierea în concurs au venit membrii ai aceleiaşi familii: soţ şi soţie sau frate si soră. Concurenţii nu au fost în totalitate romȃni, pentru că mulţi cetăţeni străini au participat la preselecţii, aspirȃnd la marele titlu de “MasterChef”. O poveste interesantă a fost cea a unui italian stabilit de anul trecut în România, care a deschis o pizzerie în apropiere de Cişmigiu.
Concurenţii din ambele zile, cu o medie de vȃrstă între 20 şi 45 de ani, au ocupaţii foarte diverse, demonstrȃnd că pasiunea pentru gătit nu are limite. Participanţii au fost programatori IT, consilieri juridici, administratori de pensiuni şi firme, barmani, ospătari şi chiar şi un pilot de avion. Preparatele alese au fost cu preponderenţă din bucătăria asiatică şi cea italiană, iar în a doua zi de preselecţii au impresionat deserturile: moelleux au chocolat, prajitură raw vegană, cremă cu vanilie şi banană şi cunoscutele savarine. În mod surprinzător, romȃnii au ales să pregătească şi preparate fast food, cum ar fi burgerii cu cartofi prajiţi, pe lȃngă preparatele tradiţionale.
Caravana “MasterChef” şi-a încheiat turul prin ţară în acest weekend în Bucureşti şi îşi aşteptă concurenţii din toamnă, la PRO TV.