Marţi, 17 iulie, ora 20.15, la TVR 1
John Fleming, preşedintele şi directorul general pentru Europa al companiei Ford, va acorda un interviu în exclusivitate pentru TVR 1, care va fi difuzat marţi seară, într-o ediţie specială, de la ora 20.15.
Discuţia purtată de John Fleming cu Mihai Constantin este prilejuită de vizita magnatului în România, pentru participarea la negocierile pentru privatizarea companiei Automobile Craiova. Ford Motor Company s-a arătat interesată de preluarea fostei uzine Daewoo Craiova, iar comisia de privatizare a validat documentele de participare depuse de compania americană. Preşedintele Ford pentru Europa va da detalii privind strategia de dezvoltare a fabricii de la Craiova şi investiţiile pe care compania vrea să le facă în România.
„Mă bucur că reprezentanţii Ford au ales TVR ca să le comunice românilor, şi în special celor din Oltenia, ce înseamnă venirea în ţara noastră a unui alt nume mondial în producţia de autoturisme”, declară Mihai Constantin. Anterior, John Fleming a declarat pentru presa scrisă: „Vom mări numărul angajaţilor de la Craiova, vom atrage în regiune alte companii furnizoare de componente şi vom îmbunătăţi şi creşte capacitatea de producţie a uzinei".
Născut în 1951, John Fleming s-a alăturat echipei Ford încă din 1967, făcându-şi ucenicia mai întâi în procesul de producţie, iar apoi ocupând diferite funcţii în cadrul companiei.
{mosloadposition user10}