Joi, 25 ianuarie 2007, presedintele Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei, Dan Georgescu, a participat la Sibiu, la masa rotunda organizata cu ocazia Zilei Europene a Protectiei Datelor de catre Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal si Prefectura Judetului Sibiu.
"Atat ANRCTI, cat si ANSPDCP sunt autoritati independente, fapt extrem de important pentru domeniile pe care le reglementeaza. Daca ne gandim ca, numai in sfera comunicatiilor, ANRCTI gestioneaza aproximativ 2500 de operatori de comunicatii electronice, care la randul lor opereaza baze de date cu milioane de intrari, putem lesne intelege de ce este necesar ca ANRCTI sa se implice activ in protejarea intereselor utilizatorilor.
In momentul de fata, exista numeroase discutii in jurul Directivei Europene privind retinerea datelor cu caracter personal generate sau prelucrate de catre furnizorii de servicii de comunicatii electronice, pentru transpunerea dispozitiilor acesteia in legislatia interna. Aceasta directiva a creat mari tensiuni la nivel international, autoritatile fiind acuzate ca, dupa atentatele din 11 septembrie 2001, acorda o importanta disproportionata factorilor de siguranta in detrimentul protectiei sferei private. Ceea ce va pot asigura in calitate de reprezentant al autoritatilor romane, este ca vom veghea la adoptarea in conditii optime a acestei directive, astfel incat sa putem proteja viata privata a fiecarui cetatean, dar si sa cream un mediu sigur pentru noi toti", a declarat Dan Georgescu, presedintele ANRCTI cu ocazia acestui eveniment.
Directiva privind retinerea datelor a fost adoptata in cadrul Consiliului Justitie si Afaceri Interne (JAI) din data de 15 martie 2006, urmand a intra in vigoare la data de 15 septembrie 2007.
In privinta datelor provenite de pe Internet, Directiva prevede posibilitatea pentru Statele Membre sa amane aplicarea prevederilor ei pana la data de 15 martie 2009, sub conditia notificarii Consiliului si Comisiei prin redactarea unei declaratii in acest sens (Romania a solicitat o perioada de tranzitie de 36 de luni).
Protectia drepturilor persoanelor, in special a dreptului la viata privata, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal in sectoarele de comunicatii electronice si servicii postale reprezinta unul dintre obiectivele ANRCTI, care are atributii de reglementare in acest sens, stabilind cerintele minime de securitate in domeniu si continutul facturii detaliate.
"Prin reglementarea continutului facturilor detaliate se urmareste ca utilizatorii finali sa dispuna de un minim de informatii care sa le permita evaluarea modului de tarifare a serviciilor utilizate, precum si intelegerea si verificarea continutului facturilor emise de catre furnizori. De asemenea, prin evidentierea in mod cat mai clar si detaliat a modalitatii de tarifare a serviciilor de comunicatii electronice, utilizatorii finali isi vor putea ajusta comportamentul de consum la nevoile lor reale, actionand astfel in mod informat si responsabil", a mai adaugat Dan Georgescu.
La eveniment au participat de asemenea reprezentati ai Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, ai autoritatilor locale, ai mediului de afaceri si ai societatii civile.
{mosloadposition user10}