Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Premiile Uniunii Cineaștilor din România au fost decernate în cadrul unei ceremonii de gală, la Sala Studio a Teatrului Național București

gala-premiilor-ucin2969

Marele Premiu și Trofeul Uniunii Cineaștilor din România a fost obținut de filmul ”Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu

Cel mai important eveniment dedicat valorilor cinematografiei româneşti, Gala Premiilor UCIN s-a desfășurat luni, 24 aprilie, la Sala Studio a Teatrului Național București. Ceremonia fastuoasă prezentata intr-un nou format, dinamic si totodata, atractiv pentru publicul spectator,  a reunit numeroși invitați, cineaști, celebrități și personalități marcante ale scenei culturale românești, iar ținutele multor vedete precum Cătălina Grama (Jojo), Anca Țurcașiu, Laura Cosoi, Daniela Nane, Emilia Popescu, Beatrice Rancea sau Irina Deleanu, au strălucit pe covorul roșu.

gala-premiilor-ucin2969
Emoțiile participanților nominalizați au fost prelungite cu momente artistice oferite de Alexandra Ungureanu, Călin Geambașu, Claudia Pavel (Cream), Daniel Lazăr, Mircea Baniciu, Iulian Burciu și Ana Maria Ivan, în acompaniamentul orchestrei Mundicolor, condusa de dirijorul Daniel Jinga. Spectacolul de gală a fost întregit de balerinele clasei a VII-a a Liceului de Coregrafie Floria Capsali.

Laureații la Premiile Uniunii Cineaștilor din România au fost recompensați pentru cele mai bune performanţe cinematografice ale anului anterior. Filmul “Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, a obținut Marele Premiu si Trofeul UCIN. Marele Premiu a fost decernat de secretarul de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Erwin Șimșensohn. La această ediție a galei, “Sieranevada” a mai primit premiile pentru rol secundar feminin și masculin, premiile pentru interpretare feminină, pentru regie și pentru scenariu.

Câștigătorii Premiilor UCIN 2017 sunt:
·    Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor –  „SIERANEVADA „,  regia Cristi Puiu
·    Premiul Special al Juriului  – „INIMI CICATRIZATE”, regia  Radu Jude
·    Premiul pentru regie – Cristi Puiu  pentru filmul „SIERANEVADA”
·    Premiul pentru scenariu –  Cristi Puiu pentru filmul „SIERANEVADA”
·    Premiul pentru imagine – Andrei Butică pentru filmul „CÂINI”
·    Premiul pentru costume –  Dana Paparuz pentru filmul „INIMI CICATRIZATE”
·    Premiul pentru scenografie – Cristian Niculescu pentru  filmul „INIMI CICATRIZATE”
·    Premiul pentru interpretare feminină – Dana Dogaru pentru rolul Nuşa din filmul „SIERANEVADA „
·    Premiul pentru interpretare masculină „Geo Barton” – Gheorghe Visu pentru rolul Hogaş din filmul „CÂINI”
·    Premiul pentru interpretare feminină – rol secundar – Ana Ciontea pentru rolul Ofelia din   filmul „SIERANEVADA”
·    Premiul pentru interpretare masculină – rol secundar – Sorin Medeleni pentru rolul Tony din filmul ”SIERANEVADA”

·    Premiul pentru montaj – Roxana Szel  pentru  filmul „CÂINI”
·    Premiul pentru coloana sonoră – Sam Cohen, Sebastian Zsemlye pentru  filmul „CÂINI”
·    Premiul pentru muzică originală –  Cristian Lolea pentru filmul  „ORIZONT”
·    Premiul pentru scurt metraj de ficţiune- Norbert Fodor pentru filmul „PROIECȚIONISTUL”
·    Premiul  pentru film documentar de lung și scurt metraj – Şerban Georgescu pentru filmul „VARZĂ,CARTOFI ȘI ALȚI DEMONI”
·    Premiul pentru film de animație – Paul Mureşan pentru filmul „MAMĂ, TATĂ, VREAU SĂ VĂ SPUN CEVA”
·    Premiul pentru film de televiziune – Cornel Mihalache pentru filmul „UN FILM MAI PUȚIN VESEL, MAI MULT TRIST, POETIC ȘI SFĂTOS”
·    Premiul Opera Prima „Alexandru Tatoș” – Bogdan Mirică  pentru filmul „CÂINI”
·    Premiul pentru machiaj –  Bianca Boeroiu pentru filmul “INIMI CICATRIZATE.”

În cadrul Galei Premiilor UCIN 2017, Președintele Uniunii Cineaștilor din România, domnul Laurențiu Damian, a acordat doua Premii Academice, criticului si istoricului de film Eva Sirbu si actorului Ilarion Ciobanu (in memoriam) și Premiul Special al UCIN, acordat macheurului Mircea Vodă, precum și  următoarele premii speciale:
·    Premiul Special al Uniunii Cineaştilor – domnului Gheorghe Bălăşoiu și  domnului Marius Nedelcu pentru cartea-album „Bucureşti, filmăm!”;
·    Premiul de Excelenţă al Uniunii Cineaştilor – domnului  Aurel Miheleş cu ocazia împlinirii a 70 de ani de activitate în domeniul cinematografiei;
·    Premiul de Excelenţă al Uniunii Cineaştilor  – domnului Alexandru Gaşpar cu ocazia împlinirii a 60 de ani de activitate în domeniul filmului documentar;
·    Premiul Special al Uniunii Cineaştilor – domnului Mircea Vodă – pentru contribuţia remarcabilă adusă artei machiajului în film;
·    Diplomă de excelență a Uniunii Cineaştilor  – domnului  Ioan Albu pentru contribuţia remarcabilă adusă filmului românesc.

Asociaţia Cineaştilor din România a luat naştere în anul 1963, la iniţiativa unor cineaşti legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan. În 1990, asociaţia a devenit Uniunea Cineaştilor din România. Din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul galelor ce recompensează cele mai bune performanţe cinematografice ale anului anterior.

Organizator: Uniunea Cineaștilor din România
Producător: Revolver
Co-Producător: TVR3
Proiect finanțat de Ministerul Culturii
Partener oficial: Centrul Național al Cinematografiei.
Sponsori: Borsec, Via Viticolă Sarica Niculițel, Lanidor, M Marquise, Violette Fashion Design și Orhideea Spa.
Parteneri media: Revista FILM, Aarc, Agerpes, România Liberă, Starfilme.ro, Business Woman, Calendarevenimente.ro, Cinemagia.ro, Shape, Parents, Nine O’Clock, Zile si Nopti, Eva.ro, Garbo.ro, Kudika.ro, 9am.ro și 4arte.ro.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.