Câștigătorii din 2013 ai premiilor European Border Breakers („premiile EBBA”), care aduc în centrul atenției cele mai bune piese nou‑lansate în muzica europeană cu încasări de succes la nivel transfrontalier, au fost recompensați în cadrul Festivalului Eurosonic Noorderslag, la Groningen, în Olanda. Marele câștigător al serii a fost grupul francez de DJ, C2C, care și-a adjudecat premiul publicului, anunțat în direct, în cadrul ceremoniei desfășurate după alegerea prin vot online a „celor mai buni dintre cei buni”. Câștigător de patru ori al campionatelor mondiale ale DJ‑ilor, grupul C2C mixează stiluri din gama jazz, soul, blues, electro și hip-hop. Originar din Nantes, grupul este format din patru DJ – 20Syl, Greem, Pfel și Atom. Albumul de debut al grupului, Tetra, plasat în fruntea clasamentelor, a primit discul de platină în urma vânzării a 100 000 de exemplare în Franța și, de asemenea, a înregistrat încasări record în Belgia și Elveția.
„Adresez cele mai calde felicitări grupului C2C – sper că premiul EBBA al publicului îi va spori și mai mult recunoașterea internațională și succesul de casă”, a declarat Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, după anunțarea câștigătorului.
În cadrul ceremoniei de premiere au fost prezentate piese ale grupului C2C și ale altor șase dintre cei zece câștigători din 2013 ai premiilor European Border Breakers: Nabiha (Danemarca), Ewert and The Two Dragons (Estonia), French Films (Finlanda), Dope D.O.D. (Țările de Jos), Amor Electro (Portugalia) și Juan Zelada (Spania). Au mai evoluat în direct și trei dintre câștigătorii edițiilor anterioare ale premiilor EBBA – Saybia, Alphabeats și Katie Melua. Ceilalți trei câștigători ai prezentei ediții, Of Monsters and Men (Islanda), Niki and the Dove (Suedia) și Emeli Sandé (Regatul Unit) au transmis mesaje video.
Evenimentul i-a avut drept amfitrioni pe britanicul Jools Holland, prezentator TV și lider de trupă, și pe olandeza Birgit Schuurman, cântăreață și actriță, și va difuzat în cadrul programelor de radio și televiziune din întreaga Europă în următoarele săptămâni.
Premiile EBBA, care au împlinit cel de-al zecelea an de existență, urmăresc să încurajeze artiștii să valorifice din plin avantajele pieței unice a UE prin apariții în fața publicului din afara țării lor de origine. Premiile beneficiază de sprijin din partea programului „Cultura” al Uniunii Europene, iar organizarea este asigurată de Eurosonic Noorderslag, în parteneriat cu Uniunea Europeană de Radio și Televiziune.
Pagini Utile
● Site-ul internet al premiilor EBBA
● Secțiunea pentru presă de pe site-ul internet al premiilor EBBA
● Comisia Europeană:
Programul „Cultura”
● Site-ul internet al comisarului Androulla Vassiliou
● Urmăriți activitatea comisarului Androulla Vassiliou pe Twitter @VassiliouEU