De Sărbători, scena virtuală unteatru se îmbogățește cu opt producții independente ce devin disponibile online, oricând, de oriunde, pe prima platformă VoD de teatru independent din România. Cinci spectacole adaptate spațiului online, producții proprii sau aparținând teatrelor independente invitate, un concert de Sărbători inedit, cu melodii culese din antologii de texte și partituri muzicale vechi, dar și un material documentar, prezentat într-o versiune în lucru, vor aduce atmosfera din sala de teatru în casele românilor de pretutindeni. Începând de miercuri, 23 decembrie, micro-stagiunea de iarnă va fi disponibilă online, pe cinematic.unteatru.ro, unde va putea fi urmărită în baza unui abonament lunar. Primele 15 zile de abonament sunt gratuite, iar spectacolele vor putea fi vizionate și individual, în baza unui bilet achiziționat în sistem pay per view, din același spațiu virtual.
Tradițiile întâlnesc elementele de spoken word poetry în concertul Colindă de fereastră, debutul actriței Valentina Zaharia în lumea muzicii. Cele 8 cântece de iarnă uitate, reinventate alături de Albert Tajti, unul dintre cei mai reprezentativi pianiști de jazz din România, sunt rezultatul a zeci de ore de studiu petrecute de Valentina în bibliotecile din București. Întâlnirea celor doi artiști cu renumitul percuționist Lucian Maxim, invitatul special pe care spectatorii din întreaga lume sunt invitați să-l asculte în două momente excepționale din programul spectacolului de Sărbători, înscrie proiectul pe lista evenimentelor pe care iubitorii de muzică și teatru nu ar trebui să-și îngăduie să îl rateze. Concertul va putea fi urmărit și ascultat în premieră pe 23 și 24 decembrie, între orele 20:00 și 23:00, și în ziua de Crăciun, începând cu ora 10:00.
Ș.a.m.d. – povestea unui manifest
În luna octombrie a acestui an, într-un moment critic pentru sectorul cultural independent, unteatru a dat startul unei transmisiuni live 24 de ore din 24, din nevoia de a atrage atenția asupra pasivității cu care autoritățile au ales să trateze proiectele independente – grav afectate de criza pandemică. Timp de 8 zile și 8 nopți, actorii, regizorii și muzicienii prezenți în ultimii ani pe scena unteatru s-au alăturat inițiativei, oferind un performance continuu din sala unteatru și amintind nu numai spectatorilor, ci și factorilor decizionali, că arta independentă continuă să existe și are nevoie de sprijin real.
Unii dintre ei au ales să vorbească despre această situație, alții au ales să cânte, să citească sau să-și pregătească încălzirea pentru repetiții. Transmisiunea a fost suspendată imediat ce autoritățile au făcut o promisiune oficială de susținere a sectorului independent. În așteptarea îndeplinirii acesteia, cele aproape 200 de ore înregistrate în timpul transmisiunii s-au transformat într-un documentar care surprinde energia din culisele maratonului online, și pe care spectatorii sunt invitați să-l urmărească într-o variantă first cut, din 23 decembrie.
#unteatru pentru #unpublic. Online, oriunde, oricând.
Prezentată în premieră în luna noiembrie, MASCULIN este o poveste de dragoste puternică și sfâșietoare despre misterele creierului uman, despre iubire, depresie și ce înseamnă să fii un „bărbat adevărat”. O disecție actuală și captivantă a unei relații și a impactului pe care îl are descoperirea adevăratului chip ascuns sub măști fabricate, spectacolul regizat de Tudor Lucanu îi are ca protagoniști pe Denisa Nicolae și Liviu Romanescu, și va putea fi urmărit online de pe întreg teritoriul țării. Tot în premieră a fost prezentat anul acesta spectacolul Singurătatea pietrelor, primul produs unteatru Cinematic dezvoltat în studio pentru a fi prezentat pe marele ecran la Zilele unteatru 10. Proiectul regizat de Norbert Boda prezintă lumea văzută prin ochii lui Sandy – un copil care percepe diferit tot ce se întâmplă în jurul său și încearcă să descopere astfel definiția fericirii. Din 23 decembrie, povestea lui va ajunge în casele iubitorilor de teatru de pretutindeni, acolo unde se pregătească să meargă în vizită și personajele din Conu’ Leonida față cu reacțiunea, o comedie spumoasă în regia lui Florin Liță, care s-a bucurat de un real succes încă de la premiera din 2018.
Auăleu (Timișoara) – teatrul invitat pe platforma unteatru cinematic
O antrepriză teatrală autonomă înființată în 2005 în curtea unei case la periferia orașului Timișoara, Auăleu este un nume sonor în peisajul cultural autohton, un prieten drag și un invitat permanent la evenimentele organizate de unteatru. Spectacolele lor sunt un mix de teatru, concert, lirică, cabaret-noir, circ, musical, animație, basm și tragicomedie. Deja faimoasa Miorița, o adaptare hipnotizantă a celei mai semnificative opere populare românești, jucată pe scenele din întreaga țară, dar și Mens sana in corporatist sano, vor putea fi (re)văzute de iubitorii de teatru din 23 decembrie.
unteatru de copii – online, oriunde în lume
Publicul tânăr și foarte tânăr este invitat să descopere fermecătoarea poveste a Micului Prinț, un spectacol cu păpuși în mărime naturală, de care întreaga familie se va îndrăgosti. Inspirat din cea mai frumoasă poveste a copilăriei, scrisă de Antoine de Saint-Exupéry, spectacolul este o co-producție unteatru și Lightwave Theatere Company – echipa de artiști care s-a calificat anul acesta în semi-finalele America’s Got Talent. Printre titlurile din repertoriul unteatru de copii disponibile în această perioadă pe platforma unteatru cinematic se numără și A II-a B, de Oana Răsuceanu, un spectacol care-i învață pe copii să-și păstreze încrederea în ei, indiferent de circumstanțe, dar și Zaharashka, un spectacol de păpuși care va face deliciul celor mai mici iubitori de teatru.
The Severed Garden – o expoziție curatoriată de Andrei și Andreea Grosu
Sâmbătă, 12 decembrie 2020, în spațiul expozițional Arbor.art.room, a avut loc deschiderea expoziţiei „The Severed Garden“ a peisagistului neconvenţional Vadim Creţu (perioadă de vizitare: până pe 24 ianuarie 2021), o inedită propunere expoziţională aparţinând curatorilor Andrei şi Andreea Grosu, fondatorii unteatru, care au păşit cu temeritate spre alte zone artistice decât cele cu care sunt obişnuiţi, la propunerea managerului cultural Victoria Nagy Vajda. 28 dintre lucrările pictorului vor putea fi admirate, începând de astăzi, şi în expoziţia VR (virtual reality) „This present past“, „vernisată“ virtual pe platforma TheOpen-Art.com.