Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Premiere importante pentru noul BMW X6

BMW

BMW X6 este primul model Sports Activity Coupé din lume şi continuă să fie o combinaţie unică de dinamică sportivă şi versatilitate supremă. Povestea de succes a acestui model continuă cu o serie de noutăţi importante care vor avea debutul mondial la Salonul Auto de la Geneva şi urmează a fi lansate pe pieţele europene, inclusiv România, în vara acestui an.

Imaginea exclusivă este întărită de modificările de design şi de noile echipamente inovatoare, aşa cum sunt farurile integrale LED, o premieră absolută pentru acest segment de automobile. Supremaţia dinamică este subliniată de motoarele pe benzină şi diesel, echipate cu tehnologia BMW TwinPower Turbo Technology, şi de sistemul inteligent de tracţiune integrală xDrive completat de Dynamic Performance Control (diferenţialul care permite distribuţia optimă de cuplu între roţile spate). Noul BMW X6 M50d vine cu cel mai puternic motor diesel de şase cilindri în linie oferit pe piaţă, cu performanţe care rivalizează cu modele concurente cu versiuni cu o cilindree de două ori mai mare.

Încă de la lansarea pe piaţă, peste 150.000 de unităţi ale modelului Sporty Activity Coupé au fost comercializate în decurs de aproximativ trei ani. În România, până la sfârşitul anului trecut, 1100 clienţi au optat pentru acest model . Cu 338 unităţi livrate în 2011, este al treilea model al mărcii din punctul de vedere al vânzărilor, după BMW X5 şi X1.

Faruri LED adaptive în premieră la un model SUV, elemente de design care întăresc imaginea dinamică.

Modificările părţii frontale întăresc imaginea de exclusivitate şi forţă. Acum, proiectoarele de ceaţă sunt dispuse într-un contur mat în partea superioară a prizelor exterioare de aer. Poziţia lor, mai sus şi mai în lateral, accentuează lăţimea maşinii. Modelul tridimensional al ramei şi barele cu un nou design, înclinate în secţiunea inferioară, scot în evidenţă grila BMW a radiatorului care inspiră putere şi forţă. Unghiul barelor de la grilă se contopeşte cu partea inferioară a farurilor, creându-se astfel linii orizontale suplimentare, evidenţiind suplimentar ecartamentul lat şi ţinuta de drum stabilă ale noului BMW X6.

Noul BMW X6 este va fi primul automobil din segment echipat cu faruri LED adaptive, disponibile opţional ca alternativă la farurile bixenon. Inelele tridimensionale luminoase ale farurilor LED adaptive oferă o nouă interpretare a farurilor rotunde duble. Alături de o linie superioară, tot cu lumină LED, creează o imagine suplimentară de sportivitate. Iluminarea pentru faza scurtă şi cea lungă este asigurată de unităţi LED poziţionate pe o bară orizontală în partea centrală a inelelor, iar lumina este furnizată către reflectoarele frontale. La noul BMW X6 M, farurile LED adaptive figurează în echiparea standard.

Stopurile au un design nou şi tehnologie LED, cu două seturi de lumini care creează designul nocturn specific mărcii. Faptul că acestea sunt aliniate orizontal şi se extind mult spre exterior accentuează atât lăţimea automobilului, cât şi tranziţia cursivă între partea din faţă şi cea din spate.

Noi culori exterioare, jante din aliaj, tapiţerii.

Noul BMW X6 va fi disponibil în două culori mate şi opt nuanţe metalizate care vor include Marrakech Brown metalizat, Orion Silver metalizat şi Midnight Blue metalizat. Gama de echipamente standard a noului BMW X6 include şi jante din aliaj, de 19 ţoli. La modelul BMW X6 xDrive 50i, motorizat cu un propulsor cu opt cilindri, echiparea prevede acum şi jante cu un design nou, cu spiţe duble în două culori. Selecţia de jante din aliaj uşor disponibilă opţional a fost completată cu o versiune de 20 de ţoli, cu design Y al spiţelor şi două nuanţe coloristice. O dotare opţională pentru BMW X6 este capota motorului cu o curbă "powerdome" puternic conturată, care evidenţiază suplimentar apariţia puternică a modelului Sports Activity Coupe..

Echiparea standard cu piele Nevada este disponibilă acum şi în culoare Vermilion Red. Opţiunea exclusivă cu piele Nappa, cu acoperire pe o suprafaţă extinsă, include acum şi posibilitatea de a alege între culorile Black şi Ebony White. Noul BMW X6 este disponibil standard ca model cu patru locuri. O banchetă spate pentru trei locuri este disponibilă opţional. Volumul portbagajului acestui Sports Activity Coupé este de 570 litri şi poate fi extins până la 1.450 litri prin rabatarea spătarului scaunelor sau al banchetei.

Noul BMW X6: dinamic, deosebit, eficient, inovator.

Toate propulsoarele BMW X6 sunt echipate cu tehnologia BMW TwinPower Turbo şi oferă atât performanţe, cât şi un consum care sunt referinţe în segment.

Motorul V8 din echiparea modelului BMW X6 xDrive50i oferă 300 kW/407 CP, în timp ce varianta BMW X6 xDrive35i, dotată cu motor (pe benzină) cu şase cilindri dispuşi în linie dezvoltă 225 kW/306 CP. Motoarele diesel cu şase cilindri dispuşi în linie ale modelelor BMW X6 xDrive40d şi BMW X6 xDrive30d furnizează 225 kW/306 CP, respectiv 180 kW/245 CP.

Ambele oferă nu numai o furnizare impresionantă a puterii sportive, ci şi un consum care, în ciclul de testare EU, ajunge la 7,5 l/100 km pentru BMW X6 xDrive40d, respectiv la 7,4 l/100 km la BMW X6 xDrive30d.

Din luna martie a anului 2012, BMW X6 xDrive30d poate fi echipat opţional şi cu tehnologia BMW BluePerformance, obiectivul fiind o reducere suplimentară a oxidului de azot (NOx) în gazele de eşapament. În acest caz, pe lângă componentele standard ale filtrului de particule diesel şi ale convertorului catalitic de oxidare, este utilizat şi sistemul AdBlue care elimină dioxidul de sulf, dar şi oxizii de azot. Aceasta înseamnă că automobilele îndeplinesc cerinţele standardului de emisii EU6, care va intra în vigoare în 2014.

O versiune suplimentară a modelului, bazată pe noul BMW X6, este pregătită să fie lansată o dată cu noul automobil. Modelul BMW M Performance BMW X6 M50d stabileşte un nou standard în ceea ce priveşte puterea şi eficienţa. O putere maximă de 280 kW/381 CP şi un cuplu de 740 Nm, obţinuţi printr-o soluţie unică cu trei turbocompresoare, fac ca acesta să fie cel mai puternic motor diesel de trei litri şi şase cilindri în producţia de serie. Cu un sprint 0-100 km/h de numai 5,3 secunde, noul model este mai rapid chiar decât versiuni diesel ale competiţiei, cu o cilindree de două ori mai mare, în contextul unor emisii de numai 204 g CO2/km şi a unui consum mediu de combustibil în ciclul de testare EU de numai 7,7 l/100 km. Unul dintre factorii care contribuie la eficienţa deosebită – în special în raport cu puterea – este noua versiune a injecţiei directe common-rail, ale cărei piezoinjectoare aplică o presiune maximă de 2.200 bar. Transmisia, tehnologia suspensiei şi proprietăţile aerodinamice au fost armonizate cu precizia specifică modelelor M.

Dezvoltat special de BMW M GmbH – specialiştii în maşini sport superperformante -, BMW X6M cu motor V8 ce furnizează 408 kW/555 CP beneficiază şi de subtilităţi de detaliu în privinţa designului şi a echipamentelor. BMW X6 M este echipat cu transmisie automată M Sport cu şase trepte, care evidenţiază statutul individual prin particularităţi precum tehnologia suspensiei ce a fost dezvoltată separat.

La toate celelalte modele, puterea motorului este transferată prin intermediul transmisiei standard – sport cu opt trepte -, care include clapete pe volan pentru schimbarea vitezelor. Dynamic Performance Control este o dotare standard la toate versiunile modelului BMW X6 ca parte a sistemului inteligent de tracţiune integrală xDrive. Acesta oferă o precizie mai mare distribuţiei puterii – controlată electronic -, dar optimizează şi stabilitatea, tracţiunea şi performanţele dinamice. Sistemul iese în evidenţă în special la abordarea virajelor cu un stil de condus sportiv. Încă de la intrarea automobilului în viraje, xDrive transferă mai multă putere către roţile spate pentru a susţine astfel o reacţie agilă a virării. Dynamic Performance Control realizează o distribuţie a cuplului între roţile spate. Astfel, unic în segment, în situaţia unor viraje abordate foarte dinamic se poate ajunge ca tot cuplul motor să fie distribuit către o singură roată . Pentru o intensificare suplimentară a agilităţii şi a supremaţiei sunt disponibile sistemele Active Steering (nu este disponibil la BMW X6 M50d şi BMW X6 M) şi Adaptive Drive (standard la BMW X6 M50d şi BMW X6 M) cu amortizoare gestionate electronic şi bară stabilizatoare.

Tehnologia de avangardă se regăseşte şi la gama extinsă de sisteme de asistare a conducătorului şi servicii de mobilitate de la BMW ConnectedDrive. Pe lângă BMW Head-Up-Display, dotările disponibile la acest Sports Activity Coupé includ sistemele Lane Departure Warning (avertizare la părăsirea benzii; nu este disponibil la BMW X6 M50d şi BMW X6 M), Speed Limit Info (informare privind limita de viteză legală pentru tronsonul de drum), camere pentru Side View (vedere laterală faţă) şi Rear View (vedere în spate pentru parcare) cu Top View (sistem cu 3 camere video pentru asistare la parcare). De asemenea, noul BMW X6 este optimizat, prin intermediul unei conectări inteligente, cu integrarea terminalelor smartphone şi a playerelor muzicale în habitaclul maşinii şi pentru utilizarea funcţiilor inovatoare de infotainment care includ şi funcţii internet precum WebRadio, Last Mile Navigation sau Twitter si Facebook.

Bucuresti, 26.01.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.