Cele mai cumplite excese ale lui Stalin, dezvăluite într-o serie documentară ce poate fi urmărită din 2 februarie, de luni până miercuri, la 17.35, la TVR 1 şi TVR+
Din 2 februarie, TVR 1 difuzează, în premieră, Războiul lui Stalin cu URSS-ul: 1924-1953 (RUSSIA’S WAR, Marea Britanie – Rusia, 1995), o serie documentară de 10 episoade, în regia lui Viktor Lisakovitch, Ilia Gootman şi Igor Gelein, avându-l pe actorul britanic Nigel Hawthorne în rol de povestitor. Seria prezintă cele mai cumplite excese ale lui Stalin, dovedite prin imagini de arhivă, interviuri şi documente şi poate fi urmărită de luni până miercuri, de la 17.35, la TVR 1 şi online, pe TVR+.
Războiul lui Stalin cu URSS-ul este una dintre cele mai realiste fresce ale chinurilor îndurate de locuitorii URSS şi de cei din Europa răsăriteană în anii în care Iosif Visarionovici Stalin a condus Uniunea Sovietică, din 1924 – după moartea lui Vladimir Ilici Lenin – şi până în 1953.
Fiecare episod prezintă o etapă din acea perioadă: preluarea puterii şi impunerea de reforme draconice; alianţa secretă cu Hitler pentru împărţirea Poloniei; 22 iunie 1941 – Hitler invadează URSS; asediul Leningradului; cum au întâmpinat Ucraina şi Bielorusia trupele naziste – drept eliberatori de sub opresiunea stalinistă; războiul Stalingradului; Bătălia de la Kursk; eliberarea Ţărilor Baltice; Armata roşie în Germania răsăriteană – atrocităţile asupra civililor; anii de groază şi tiranie din URSS de după finalul celui de-al II-lea Război Mondial, până la moartea lui Stalin. Fiecare episod este prefaţat cu o scurtă prezentare făcută de fostul secretar de stat american Henry A. Kissinger.
Mai multe informaţii despre primele episoade ale seriei, difuzate în săptămâna 2-8 februarie, citiţi aici.
Bucuresti, 30.01.2015