Mărturiile cutremurătoare ale unor oameni umiliți, bătuți, torturați, într-o epocă marcată de frică dusă la extrem, de minciună și de alienare. Despre toate acestea, în filmul realizat de Cătălin Apostol. TVR 1 difuzează în premieră documentarul joi, 11 februarie, ora 22.10.
„N-am apucat să fac câțiva pași, că au început să tragă. 32 de cartușe în plin, de la doi metri. A fost un miracol că am scăpat cu viață.”
„Sunt unul dintre cei care am ajutat câteva grupuri de cetăţeni să meargă spre libertate.”
„În anul 1975 am trecut frontiera pentru prima dată…”
„Bineînţeles că ne-a prins la frontieră. A fost chiar şi prima încercare […] Aşa de tare mi-a tras o palmă cu dreapta lui peste urechea mea stângă, încât n-am mai auzit. A început să îmi ţiuie urechea…”
„Nu am mai ştiut nimic de el… zece zile. Până am fost anunţaţi să mergem la morgă, să-l ridicăm de acolo…”
„Mi-am luat bătaie de la Stamora Moraviţa şi până la Unitatea Militară de grăniceri din Oraviţa…”
Sunt câteva dintre mărturiile cutremurătoare ale unor oameni umiliți, bătuți, torturați, într-o epocă marcată de frică dusă la extrem, de minciună și de alienare. În premieră la televiziune, jurnalistul Cătălin Apostol ne prezintă povestea adevărată a acestor oameni, în „Graniţa morţii”, un nou film documentar despre perioada comunistă, produs de Paradox Film, cu sprijinul TVR şi CNC. Documentarul poate fi vizionat în premieră la TVR 1, joi, 11 februarie, de la ora 22.10. Pentru că astfel de documentare ne educă, ne fac să povestim mai departe despre ce au trăit unii dintre noi, ne ajută să nu uităm şi, mai ales, să facem în aşa fel încât să nu se repete.
„Filmul se constituie într-o mărturie zguduitoare despre vremurile când România era o pușcărie mare, în care mulţi dintre cei care visau la libertate plăteau cu viața. Este o pagină neagră a istoriei noastre care lipseşte din manualele şcolare. Este istoria frontieriştilor”, spune regizorul şi scenaristul Cătălin Apostol.
„Nu vom ști niciodată câți oameni au murit încercând să fugă din România înainte de 1989. Câți au fost împușcați pe fâșie, câți s-au înecat în Dunăre, câți au murit în pușcării. Sunt și astăzi familii, oameni care nu știu ce s-a întâmplat cu fiul, fiica, fratele lor”, punctează Brândușa Armanca, jurnalistă care a publicat cartea „Frontieriștii. Istoria recentă în mass-media”, despre fenomenul trecerii frontierelor româneşti de către cei care nu mai suportau regimul comunist. „Cadavrele celor împușcați pe Dunăre erau împinse de curent spre malul sârbesc. Erau colțuri de cimitir în satele de pe graniță, unde sârbii îi îngropau pe ai noștri cu cruci fără nume. Autoritățile române refuzau să-i preia.” (Brândușa Armanca)
Graniţa morţii – un documentar „ca o lecţie deschisă”
Într-un scurt interviu, Cătălin Apostol povesteşte cum a fost realizat documentarul Graniţa morţii, cum totul a început de la o experienţă personală şi de ce filmul ar putea servi drept „o lecţie deschisă” pentru tineri: „Degeaba tot evocăm asemenea subiecte din istoria noastră dacă ele nu ajung şi la ei, dacă ele nu vor fi evocate mai departe şi de ei. Fără a ne strădui să ţinem trează memoria noastră, uitarea şi ignorarea vor putea face oricând posibilă repetarea acestor orori” (Cătălin Apostol).
1. Cât timp aţi lucrat la documentar? Cum i-aţi găsit pe cei care povestesc umilinţele prin care au trecut? Au vrut să vorbească, să povestească în faţa camerelor?
C.A.: La acest documentar am lucrat cam cam trei ani, pornind de la momentul primelor documentări şi până la finalizarea procesului de post-producţie. Pentru descoperirea acestor personaje şi-a poveştilor lor halucinante am petrecut mai multe zile prin sălile bibliotecilor, studiind fenomenul și căutând în presa ultimilor ani tot ce s-a scris despre acest subiect. Am găsit în felul acesta multe asemenea povești, apărute răzleț prin ziare, unele dintre ele regăsindu-se în documentarul „Granița morții”. Totodată, am avut șansa să o cunosc pe Marina Constantinoiu, redactor șef al site-ului miscareaderezistenta.ro, un om cu totul dăruit cercetării acestui subiect, o adevărată expertă a fenomenului frontierist, care m-a ajutat să înțeleg mai bine tot acest capitol sumbru al istoriei noastre și m-a pus în legătură cu câțiva dintre eroii documentarului meu.
Au fost şi care nu au vrut să vorbească, mai ales dintre cei aflați de cealaltă parte a baricadei, a grănicerilor sau a autorităților acelor vremuri. Dintre victime însă, majoritatea au acceptat să-și spună povestea, deși nu le-a fost deloc ușor, lucru ce se poate vedea și în film atunci când emoția lor și durerea acestor amintiri sunt evidente și impresionante.
2. Ce v-a inspirat în alegerea subiectului documentarului?
C.A.: Totul a pornit de la o experiență personală. Mai exact, în 1990, dacă nu ar fost Revoluția, aș fi devenit și eu un frontierist. În decembrie ’89, cu câteva zile înaintea declanșării Revoluției, m-am întâlnit chiar în Timișoara cu un român stabilit în Germania (RFG-ul de atunci), care, în primăvara următoare, ar fi trebuit să mă ajute să trec granița în Iugoslavia și apoi, mai departe, în Germania. Nu s-a mai întâmplat asta, revoluția a dat peste cap tot planul pe care-l pusesem la cale la acea întâlnire. Totuși, experiența asta scurtă și neterminată m-a obsedat oarecum… încercând poate acum să descopăr, prin poveștile altora, ceea ce mi s-ar fi întâmplat și mie dacă, în decembrie ’89, n-ar fi căzut dictatura lui Ceaușescu.
În altă ordine de idei, consider că poveștile tulburătoare ale acestor oameni fac parte dintr-un capitol aproape deloc amintit al istoriei noastre recente. Ei sunt acei români curajoși, dornici de libertate, care au riscat totul, chiar și viața, ca să fugă din infernul care se numea atunci Republica Socialistă România. Nici până astăzi, după mai bine de 30 de ani, statul român nu și-a asumat responsabilitatea pentru crimele de la graniță din timpul comunismului. Ba mai mult, nici măcar n-a dat semne că l-ar interesa adevărul, deși această dramă națională o depășește ca dimensiuni pe cea a morților de la Zidul Berlinului. Mi se pare o imensă nedreptate pe care acești oameni o îndură și astăzi, ei nefiind nici până astăzi reabilitați în vreun fel. „Granița morții” e poate strigătul lor de revoltă, nu neapărat pentru ce a fost atunci, ci pentru ceea ce trăiesc astăzi, când sunt tratați ca infractori de drept comun.
3. De ce să urmărească publicul, dar mai ales tinerii, un astfel documentar?
C.A.: Pentru generația tânără de astăzi, acei copii crescuți cu smartphones și jocuri pe calculator, e tot mai greu de înțeles, și chiar de crezut, că asemenea orori s-au putut întâmpla în realitate. Nivelul lor de empatie nu bate până acolo; băieții mei, doi gemeni de 18 ani, mi-au spus cândva că, de fiecare dată când eu le povesteam despre atrocități din epoca Ceaușescu, ei ascultau atenți și își imaginau totul ca pe un film alb-negru. Un film și nimic mai mult. Totuși, ei sunt mai informați, știu multe asemenea povești, spre deosebire de mulți alții care n-au auzit niciodată de Securitate, deținuți politici sau crimele comunismului. Din acest motiv, documentarul se desfășoară ca o lecție deschisă, adresându-se și acestor copii, măcar pentru a le trezi interesul. Degeaba tot evocăm asemenea subiecte din istoria noastră dacă ele nu ajung și la ei, dacă ele nu vor fi evocate mai departe și de ei. Fără a ne strădui să ținem trează memoria noastră, uitarea și ignorarea vor putea face oricând posibilă repetarea acestor orori.
Graniţa morţii (Romania, 2020) – în premieră la TVR 1 pe 11 februarie, ora 22.10
Regia și scenariul: Cătălin Apostol
Imagine: Mihai Pătrașcu
Montaj: Ela Ștefănescu
Muzica: Petru Mărgineanu
