Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Premiera TV: Pura Vida/The Ridge vine in Romania, pe 1 Decembrie

Filmul documentar Pura Vida/The Ridge, al celei mai ample operațiuni de salvare din istoria Himalayei, care îl are ca protagonist-cheie pe alpinistul Horia Colibășanu, va fi difuzat de Ziua Națională, începând cu orele 18.00, la Discovery Channel. Filmul a fost produs în Spania, în 2012, în coproducție cu televiziunea publică spaniolă și difuzat în mai multe țări europene și Japonia.

Acțiunea filmului se petrece în 2008 pe Muntele Annapurna (8.091m) din Nepal, unul dintre cei mai periculoși munți din lume, în timpul unei expediții în care se află Horia Colibășanu (România), Iňaki Ochoa de Olza (Spania) și Alexei Bolotov (Rusia). În timpul ascensiunii finale, Ochoa de Olza suferă un atac cerebral, iar Colibășanu rămâne să îl îngrijească. La altitudinea la care se află cei doi, la 7.400 de metri, elicopterele nu zboară, iar organismul poate supraviețui doar câteva zile, din cauza condițiilor extreme; densitatea aerului scade la o treime față de cea de la nivelul mării, iar temperatura coboară sub -30 grade. Timp de trei zile și trei nopți, fără sursă de încălzire, fără apă și doar cu două ciocolate și o pungă de macaroane, Colibășanu topește apă în mâini pentru a-și ține în viață camaradul de coardă, aflat în hemipareză.

Între timp, în tabăra de bază se pune în mișcare o acțiune fără precedent în istoria Himalayei. Doi dintre cei mai valoroși alpiniști din lume, Denis Urubko (originar din Kazahstan) și Ueli Steck (Elveția) ajung de urgență cu elicopterul la baza Annapurnei, pe care îl iau în piept, printre avalanșe, punându-și astfel propriile vieți în pericol pentru a-i coborî pe cei doi.

„Pura Vida/The Ridge nu este un alt documentar despre ascensiuni printre ghețari, crevase și avalanșe în cel mai înalt lanț muntos din lume. Este o pildă despre decizii la granița fină dintre viață și moarte. Este o poveste adevărată cutremurătoare despre altfel de valori; despre prietenie și solidaritate. Pura Vida/The Ridge este un mesaj pentru fiecare dintre noi. Filmul este difuzat în România într-o perioadă în care, probabil, publicul înțelege mai mult decât oricând profunzimea acestui mesaj”, a declarat Larisa Ghițulescu, manager de proiect.

Filmul este adus publicului TV din România de către Timișoreana. „Pura Vida/The Ridge este genul de poveste care trece testul timpului și care inspiră. Vine de departe și va merge cu siguranță mai departe, iar Timișoreana este onorată să aducă acasă, de 1 decembrie, această fabuloasă poveste care a făcut înconjurul lumii, despre ce este cu adevărat important în viață, despre pasiune, loialitate și curaj”, a declarat Cristina Gherman, Senior Brand Manager Timișoreana.

Horia Colibășanu a primit distincția “Spirit of Mountaineering” la Piolets d’Or Awards pentru gestul său, din partea British Alpine Club, cel mai prestigios club montan din lume.

După doi ani de la acea experiență, Colibășanu a revenit pe muntele unde și-a pierdut prietenul. A reușit ascensiunea, în premieră românească. A dedicat acest succes memoriei lui Iňaki Ochoa de Olza.

Horia Colibășanu îi are ca parteneri pe Timișoreana, Allianz-Țiriac și Rompetrol. Din comunitatea sa de susținători fac parte Sport.ro (PRO TV Group), Kathrein, Deltatel, Elba, Vitas, SportGuru.ro (Salewa), CS Alternative, Scarpa, S75, Suunto, Made in TM, FRAE.

Pura Vida_teaser_EN from Arena Comunicación Audiovisual on Vimeo.

Despre Pura Vida/The Ridge::
Este un film documentar produs în 2012, în Spania, de către Arena Comunicación, în coproducție cu TVE, televiziunea publică spaniolă. A fost premiat la Festivalul Internațional de Film San Sebastian; au urmat alte șase distincții internaționale. Documentarul a fost difuzat la TV, respectiv proiectat în mai multe țări din Europa și în Japonia, pe marile ecrane.

Despre Horia Colibășanu:
Horia Colibășanu este alpinistul cu cele mai bune performanțe la altitudine extremă din România. Este singurul român care a escaladat trei dintre vârfurile de 8.000 de metri cu cea mai ridicată rată de mortalitate: Annapurna, K2 și Dhaulagiri. Cinci dintre cele șapte vârfuri de 8.000 de metri atinse au fost în premieră pentru România. Horia Colibășanu se cațără în stil pur, sportiv, fără să folosească oxigen artificial și șerpași de altitudine. Are 38 de ani și profesează ca medic stomatolog în Timișoara.


Bucuresti, 23.11.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.