Suntem patru, jucăm teatru
de Erhard Schmied
în româneşte de Victor Scoradeţ
Spectacolul „Suntem patru, jucăm teatru” va avea premiera în luna decembrie 2007. În momentul de faţă spectacolul este în repetiţii sub îndrumarea apreciatei regizoare, Theodora Herghelegiu, care a inclus în echipa sa pe scenograful noil Daniel Tiţa şi pe Andreea Duţă, cunoscută publicului prin creaţiile sale coregrafice în domeniul dansului contemporan. Din distribuţie fac parte actorii Cristian Boeriu, Eduard Jighirgiu, Gabriel Coveşeanu, Matei Chioariu. Despre autor
Autorul german, Erhard Schmied (n.1954) a studiat economia şi psihologia. Este autorul multor scenarii de film, de televiziune şi de piese de teatru pentru copii. Erhard Schmied s-a remarcat şi ca poet şi prozator de valoare. Piesele sale sunt jucate cu succes la Teatrul Überzwerg din Saarbrücken. În 2002 a fost nominalizat pentru Premiul German pentru Teatru pentru Copii.
Despre piesă
Într-o noapte, într-o grădiniţă, când educatoarele şi copiii au plecat de mult acasă, se întâmplă tot felul de lucruri bizare. În toată grădiniţa nu au mai ramas decât patru desene făcute de copii: mâzgălitura Mâzgăleală, animalul fantastic Fanti, prinţesa Anna-Johanna-Katharina-Anastasia-Sissi-Diana-Aceea şi monstrul Grrr.
Prinţesa Aceea este un desen deosebit de reuşit şi tronează, majestuos, pe perete. Are chiar şi o ramă, fiindcă ea e foarte frumoasă şi toată lumea o iubeşte.
Celelalte desene sunt mai puţin reuşite şi zac, mototolite, pe podeaua pe care au fost aruncate. Cu mari eforturi, Mâzgăleală, Fanti şi Grrr încep să se întindă. Neajutorate, ele reuşesc să se ridice în picioare. Şi începe joaca.
Textul este amuzant, antrenant, personajele sunt pline de viaţă, ba certăreţe, ba drăguţe unele cu altele, ba zburdalnice, ba copleşite de teama că vor fi distruse de marii lor „duşmani”, foarfeca sau guma de şters. Piesa este o impresionanată pledoarie pentru prietenie şi toleranţă. Publicul din România s-a întâlnit pentru prima dată cu acest text la Festivalul Internaţional pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de Poveşti”- ediţia din 2006-, când a fost prezentat în cadrul secţiunii de spectacole-lectură a festivalului.
Scopul pe care Teatrul Ion Creangă şi l-a propus cu reprezentarea piesei „Suntem patru, jucăm teatru” este acela de a include în repertoriul său spectacole bazate pe texte noi şi de a deschide drumuri către cunoaşterea dramaturgiei contemporane (româneşti şi universale) adresată copiilor.
{mosloadposition user10}