EuroTriade, o agenție de recrutare și resurse umane ce oferă consultanță specializată atât companiilor, cât și profesioniștilor în căutarea unui job, a lansat singura soluție online de reprezentare directă a angajaților în relație cu companiile angajatoare.
Serviciul este parte din primul e-shop cu soluții de carieră adresate profesioniștilor și managerilor din România, în care EuroTriade a investit aproximativ 10.000 de euro și care reprezintă un pas spre digitalizarea industriei de resurse umane, în contextul pandemiei.
Serviciul de reprezentare directă: soluția online care ajută specialiștii, managerii și profesioniștii să facă mai ușor o schimbare de carieră
Serviciul online de reprezentare directă presupune facilitarea accesului către oameni de decizie (HR Manageri sau Directori Generali) din companiile de interes pentru candidații în căutarea unui job nou, pe baza unui screening amănunțit în care candidatul reprezentat este ajutat să își definească foarte bine așteptările, rolul dorit, tipul de companie căutat, precum și abilitățile care îl favorizează pentru un anumit post.
Soluția poate fi accesată pe bază de abonament lunar și include consultanță personalizată din partea echipei EuroTriade, precum și recomandarea unor poziții potrivite cu profilul candidatului. Serviciul de reprezentare directă este disponibil încă de la finalul anului 2019, când a fost lansat într-o varianta beta, pentru testarea pieței.
Cei care apelează la soluția online de reprezentare directă: top manageri, profesioniști care vor o schimbare în carieră, mame care se întorc din concediul de maternitate
Conform unei analize interne EuroTriade, 64% dintre cei care au apelat deja la acest serviciu online au ajuns în etapa de interviu sau chiar au obținut o ofertă de angajare.
În ceea ce privește profilul celor care apelează în general la această soluție online, aceeași analiză internă EuroTriade arată că este vorba despre candidați din București, Sibiu și chiar diaspora (țări cum ar fi Marea Britanie sau Italia). Candidații în căutarea unei schimbări în carieră sunt, de regulă, specialiști cu experiență care sunt nemulțumiți de presiunea jobului actual, fie mame care se întorc din concediul de maternitate, fie profesioniști într-o poziție de top management. Aceștia apelează la serviciul de reprezentare directă pentru că vor să aibă acces la joburi care nu sunt publice, vor să fie reprezentați de cineva care le înțelege foarte bine punctele forte, abilitățile și nevoile, dar și pentru că vor să salveze timpul dedicat căutării și filtrării joburilor potrivite.
„În urma experienței noastre de 15 ani pe piața de recrutare din România, am observat necesitatea unei transparențe mai mari în comunicarea dintre angajat și un potențial angajator. Pe de o parte, există multe categorii de persoane calificate care nu au timp sau nu știu să se orienteze în piața muncii, unde este din ce în ce mai dificil să descifrezi ce se află în interiorul unei companii doar pe baza unui anunț de recrutare. De asemenea, când vine vorba despre poziții de nivel înalt, acestea nici nu sunt publice de multe ori. Pe de altă parte, există angajatori care nu își găsesc resursa umană de care au nevoie, nu o pot motiva și reține. Prin toate soluțiile din e-shopul nostru, ne dorim să contribuim la un echilibru în piața muncii, la a face o potrivire din ce în ce mai bună între candidați și angajatori, încât cu toții să avem vieți profesionale cu adevărat sănătoase și mulțumitoare”, a explicat Angela Ghircoiaș, CEO EuroTriade.
Provocări noi pe piața muncii la nivel de top management, în urma pandemiei: expații – mai puțin căutați, românii – motivați mai degrabă de titlul postului
Conform datelor interne EuroTriade, provocările actuale pe piața muncii la nivel de top management se referă la nivelul salarial, ce stagnează de câțiva ani. De asemenea, potrivit reprezentanților EuroTriade, expații au dificultăți în a-și găsi locuri de muncă din cauza așteptărilor financiare ridicate, în timp ce românii sunt mai degrabă motivați de titlul postului decât de recompensa financiară, ceea ce îi face să alunece ușor în burnout sau sacrificarea vieții personale în detrimentul celei profesionale.
În ceea ce privește profilul managerului, abilitățile căutate în acest moment de companii sunt: înțelegerea fenomenului de digitalizare, diplomația, precum și capacitatea de a reacționa și a se adapta rapid, o consecință a specificului local de a munci într-un ritm alert. Abilitățile de people management sunt în continuare importante, însă doar dacă sunt însoțite și de abilități clare din zonele de Cost Control, vânzări și inovație.
E-shopul EuroTriade: premieră pentru piața de resurse umane de la noi
E-shopul EuroTriade este primul shop online cu resurse aplicate, ce ajută profesioniștii, managerii și specialiștii români să își simplifice procesul de angajare. Acesta este rezultatul a 15 ani de experiență pe piața muncii a companiei EuroTriade.
În acest moment, shopul reprezintă 10% din cifra de afaceri a companiei, iar printre cele mai căutate produse în prezent se numără: serviciul de reprezentare directă, urmat de editare CV în limba engleză, respectiv caietul de lucru pentru reconversie profesională.