Pe 30 martie, de la 23:00, Crime + Investigation (CI) va difuza premiera unui nou serial senzaţional, care prezintă destinul unei familii atinse de un blestem misterios.
Serialul “O familie blestemată” aduce în atenţia publicului una dintre cele mai vechi poveşti cu fantome din istoria americană. Se spune că, la începutul secolului al XIX-lea, un latifundiar din Tennessee, John Bell, a ucis o femeie pe nume Kate Batts. De dincolo de mormânt, ea a blestemat familia Bell ca primul băiat născut din fiecare generaţie să înnebunească sau să moară înainte de vreme.
Anii au trecut şi cinci bărbaţi din familia Bell au avut această soartă. Acum, John Ceallach, descendent direct al lui John Bell, se teme pentru viitorul fiului său de 14 ani, cel mai mare băiat din generaţia lui şi, posibil, următoarea victimă. Miza este uriaşă, iar serialul descrie încercările lui John de a dezlega blestemul şi de a-şi salva fiul.
Crime + Investigation deschide uşile laboratoarelor de criminalistică, ale sălilor de judecată şi arhivele poliţiei, descoperind adevărul din spatele celor mai scandaloase crime. Televiziunea Crime + Investigation este disponibilă prin UPC, Telekom, DCS şi Orange TV.