Murmur, brand-ul românesc de fashion, este prezent, de mâine, în Galeriile Lafayette din Paris, cel mai cunoscut department store din Franța. Creațiile Murmur vor fi comercializate în cadrul unui pop-up store ce reunește doar câteva nume care expun la Salon International de la Lingerie (Paris), cel mai important târg din domeniu. Selectarea Murmur pentru acest proiect vine ca urmare a unicității sale față de celelalte brand-uri, transpunerea în prêt-à-porter a inspirației de lenjerie.
Colanții Stark, pe care îi poartă vedeta Gigi Hadid, au fost incluși printre cele șase piese cu care Murmur vrea să cucerească selecta clientelă a Galeriilor Lafayette.
„Este un real pas înainte pentru noi ca deschidere și vizibilitate pe plan internațional, Galeriile Lafayette fiind unul dintre cele mai cunoscute nume din domeniu. Încă de când eram studentă am admirat inițiativele și expozițiile Galeriilor, iar acum, să fim printre cele mai inovative brand-uri prezentate consumatorului, mi se pare o onoare și o confirmare a valorii brand-ului.”, spune Andreea Bădală, designer-ul și fondatorul Murmur.
Astfel, Lafayette se alătură celorlalte magazine în care Murmur poate fi găsit în marile orașe ale lumii, printre care New York, Los Angeles, Tokyo, Geneva, München, Amsterdam, Moscova sau Dubai.
În fascinanta clădire de pe Bulevardul Haussmann din Paris au magazine cele mai mari case de modă, printre care Givenchy, Armani, Burberry, DKNY, Lanvin, Karl Lagerfeld.
Murmur a fost lansat în anul 2011 ca un concept unic de prêt-à-porter cu influențe retro, care integrează elemente surprinzătoare de lenjerie, adaptate într-un mod inovativ și feminin în piese purtabile, de zi sau seară.
Vedete consacrate precum Katy Perry, Madonna, Kylie Jenner, Beyonce, Lady Gaga și Fergie au ales să poarte piese Murmur pentru proiecte renumite sau în cadrul aparițiilor publice. Încă de la început, brand-ul s-a bucurat de atenția presei internaționale, piesele Murmur apărând în publicații ca Vogue UK, India, Olanda și Spania, Elle UK, Paper și Brides Magazine.
[…] Bortun Olteanu anunta ca Murmur este prezent in Galeriile Lafayette din Paris. Consumatorii romani au colectat aproape 400.000 […]