producţie în serie pentru cinci garnituri de canapele
Reducerea costurilor de producţie în favoarea clienţilor
Grupul Mobexpert anunţă, în premieră, începerea producţiei de serie pentru 5 dintre cele 30 de modele de canapele ale sale din piele şi stofă. Datorită acestei decizii, Mobexpert va realiza o reducere a costurilor de producţie şi, în consecinţă, va putea livra imediat cele mai dorite garnituri la un preţ redus cu 10%, până la finele lunii iunie 2006 – în toate cele 31 de magazine din reţeaua Mobexpert.
„Ne-am angajat într-o direcţie nouă dar naturală pentru Mobexpert. Un bun control al costurilor, realizat prin producţia de serie, înseamnă împlinirea promisiunii noastre – cele mai frumoase idei nu sunt neapărat cele mai scumpe – şi un mod responsabil de management. Vom continua să dezvoltăm această direcţie în măsura în care clienţii noştri vor valida acest demers şi vom continua să ne adaptăm preferinţelor consumatorilor,” a declarat Dan Şucu, Director General, Grupul Mobexpert.
Polo, Diva, Mandy, Carina şi Manilla sunt cele 5 garnituri alese pentru producţia de serie, în baza datelor statistice Mobexpert care indică preferinţele clienţilor pentru acestea. Producţia se realizează la ConfoMex, principalul furnizor pentru mobilier tapiţat din piele şi stofă al magazinelor reţelei Mobexpert din ultimii 10 ani. Cele cinci garnituri pot fi livrate de către ConfoMex în maxim trei zile către orice magazin din reţeaua Mobexpert. Timpul obişnuit de producţie al unei comenzi la ConfoMex este de 15-20 de zile, spre deosebire de termenul minim de 5 săptămâni al unui producător şi retailer european.
„Decizia noastră este însoţită strategic şi de eficientizarea timpilor de producţie şi distribuţie. Ştim că odată luată decizia de cumpărare este frustrantă o aşteptare prea lungă. De aceea ne-am direcţionat eforturile şi în această direcţie,” a adăugat Dan Şucu.
În paralel, devin disponibile în magazinele Mobexpert 12 noi modele de canapele însoţite de fotolii, tabureţi şi şezlonguri. Noile modele de canapele din piele şi stofă sunt adaptate fiecărui stil de viaţă: urban, young living, clasic, etnic-chic şi contemporan. Astfel, consumatori diferiţi ca vârstă, interese şi mod de petrecere a timpului pot găsi în noua colecţie produse de care să se îndrăgostească, în completarea coordonatelor comune noilor modele – confort, preţ corect, înscriere în tendinţe.
Grupul Mobexpert este liderul pieţei de mobilier din România, prin cele două mărci ale sale: Mobexpert – hipermagazine şi magazine de mobilier de casă şi decoraţiuni, şi Mobexpert Office – mobilier pentru birou şi colectivităţi. Potrivit estimărilor grupului, Mobexpert are o cotă de piaţă de 18%, în timp ce Mobexpert Office are o cotă de piaţă de 30%, evaluate în Bucureşti şi în oraşele mari. Cifra de afaceri a Grupului Mobexpert la finele anului 2005 s-a ridicat la aproape 150 de milioane de Euro, în creştere cu 15% faţă de 2004. Reţeaua Mobexpert numără 3 hipermagazine în Bucureşti, 1 hipermagazin în Braşov şi 27 de magazine în ţară, urmând ca anul acesta să se deschidă primul hipermagazin de mobilier din afara ţării, la Sofia (Bulgaria). În afara României, Mobexpert Office este prezent în Sofia (Bulgaria) şi în Belgrad (Serbia). De asemenea, exportă în Franţa, Germania, Olanda şi alte ţări.
Înfiinţat în 1993, Grupul Mobexpert are astăzi 4.500 de angajaţi (dintre care peste 3.500 în fabrici) şi mai cuprinde, în principal, 11 fabrici de mobilă, 5 firme de import şi de logistică, şi compania de imobiliare Domus Mex. www.mobexpert.ro
Mobexpert a fost desemnată drept cea mai de încredere marcă în 2005 la categoria „mobilier”, în studiul Most Trusted Brands, realizat în premieră în România anul acesta pe baza votului publicului. Studiul este o tradiţie a publicaţiei Reader’s Digest, se desfăşoară în 14 ţări europene şi este la a şasea ediţie. www.rdtrustedbrands.com
{mosloadposition user10}