Societatea Română de Hematologie, în colaborare cu MedicHub, organizează, în perioada 20-23 de iulie 2017, “Școala de vară de hematologie pentru medici rezidenți”. Evenimentul va reuni, în premieră, pe lângă personalităţi de renume din domeniul medical, participanţi internaţionali din țări precum: Albania, Bulgaria, Grecia, Muntenegru, Macedonia, Republica Moldova, Serbia şi Turcia.
La evenimentul care se va desfășura la Hotel Caro din București şi-au confirmat prezenţa aproximativ 80 de medici rezidenți şi tineri specialiști hematologi din Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța și București.
„«Școala de vară de hematologie pentru medici rezidenți» a devenit un eveniment cu tradiție, fiind deja la a 4-a ediție. Avem însă o premieră în acest an: am extins evenimentul și la nivel internațional. Scopul acestuia este educația științifică a generației tinere de medici, precum și facilitatea comunicării între centrele de hematologie din țară și străinătate”, a declarat Prof. Dr. Anca Lupu, președintele Societății Române de Hematologie.
Printre subiectele abordate în cele 3 zile de cursuri din acest an, se vor număra teme de interes precum: „Metaplazia mieloidă cu mielofibroză” (susținută de Prof. Dr. Anca Lupu), „Strategii terapeutice în mielomul multiplu” (susţinută de Prof. Dr. Daniel Coriu), „Actualități în diagnosticul și tratamentul anemiei hemolitice autoimune” (susținută de Prof. Dr. Ana Maria Vlădăreanu/Dr. Diana Cîşleanu), „Limfoame maligne nehodgkiniene la pacienții infectați cu virus hepatic C” (susținută de Prof. Dr. Romeo Mihăilă), „Noi perspective în tratamentul leucemiei limfatice cronice” (susținută de Dr. Mariana Vasilică), „Abordări moderne de diagnostic și tratament în microangiopatiile trombotice” (susținută de Şef. lucr. Dr. Iulia Ursuleac), „Aplazia Medulară” (susținută de Prof. Dr. Ljubomir Petrov).
Societatea Română de Hematologie asigură, pe lângă informaţia ştiinţifică, cheltuielile legate de serviciile de cazare şi masă, în schimbul unei taxe modice de 50 RON.
Pentru mai multe detalii legate de eveniment, accesați https://srh.org.ro/event/scoala-de-vara-pentru-rezidenti-2/.
Despre Societatea Română de Hematologie
Societatea Română de Hematologie este o asociație științifică care își propune să promoveze practica și studiul hematologiei și să faciliteze contactul între persoanele interesate de acest domeniu medical.
Hematologia are o tradiție solidă în România, dezvoltându-se în paralel cu evoluția sa pe plan mondial. Societatea Română de Hematologie, înființată în anul 1932 la inițiativa lui I. Cantacuzino, este cea de-a 2-a societate de hematologie din Europa, după Societatea Franceză de Hematologie (înființată în 1931). Activitatea Societății Române de Hematologie s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani, iar numărul membrilor a crescut progresiv, ajungând în prezent la circa 165.