Începând de luni, 17 iunie, matinalii de la Antena 1 punctează o nouă premieră în televiziune. Gaşca veselă de la Neatza cu Răzvan şi Dani părăseşte platoul de televiziune şi se mută în Delta Dunării pentru o săptămână.
Este pentru prima oară când o emisiune din România transmite, live, din locul considerat unul dintre cele mai spectaculoase din Europa şi inclus de UNESCO în circuitul rezervaţiilor mondiale ale biosferei.
„Avem emoţii cum rar am avut în ultima vreme pentru această plecare în Deltă. O relocare, fie ea la mare, la munte sau chiar la Therme e pentru noi obişnuită după atâţia ani, însă de data aceasta lucrurile sunt diferite. Acum, în Deltă, pentru că nu s-a mai făcut o emisiune live de atâtea zile şi de atâtea ore avem ceva emoţii şi multe necunoscute. Una dintre ele este de natură tehnică, pentru că va trebui să ţinem o parte din echipamente pe apă, insula de pe care vom transmite noi fiind una pe care nu ai acces cu maşina. Nu ştim cum ne vom descurca cu partea asta!”, a declarat Dani Oţil.
Şi vremea pare să le dea bătăi de cap matinalilor: „În ultimele două luni, vremea a fost foarte foarte înşelătoare, sperăm să nu avem atât de mult ghinion, însă ne aşteptăm ca într-o săptămână să şi plouă, cum se întâmplă în orice vacanţă. Dar suntem pregătiţi şi pentru asta!”, a completat şi Răzvan Simion, în vreme ce Dani Oţil a dezvăluit o altă temere a întregii echipe: „Nu ştim exact câţi ţânţari vor fi. Se fac pariuri, unii oameni zic că nu ne vor lăsa în pace, că vor fi, practic invitaţi în emisiune, în vreme ce alţii ne liniştesc, spunându-ne că în Deltă atacă doar noaptea. Avem prea multe necunoscute ca să plecăm liniştiţi. O să vedem de luni cum va fi. Cert este că urmează o săptămână cum nu s-a mai văzut la televizor, în direct, de luni până vineri, de la ora 08:00. Vom fi pe bune într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa – Delta Dunării!”.
Timp de patru ore, de luni până vineri, echipa matinalilor le va oferi telespectatorilor reţete delicioase cu peşte, ponturi de vacanţă şi împreună cu invitaţii surpriză vor descoperi cele mai frumoase locuri din rezervaţia naturală.