Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată – ATCA, în colaborare cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul de Psihopedagogie Specială, organizează pentru prima oară în România workshop-ul de analiză comportamentală aplicată “Psihopatologia” adultului, susținut de Robert Mellon, Ph.D., BCBA, Profesor de psihologie clinică și Director al Laboratorului de analiză comportamentală experimentală şi aplicată, Departamentul de psihologie, Universitatea Panteion din Atena.
Evenimentul are loc pe 23 noiembrie, între orele 09:00 și 16:00, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din București.
Acest atelier este conceput pentru două grupuri:
a) practicienii din domeniul analizei aplicate a comportamentului, interesați să-și extindă abilitățile analitice în înțelegerea unor fenomene precum anxietatea, depresia, percepția și interpretarea cognițiilor problematice la pacienții adulți.
b) practicienii din domeniul terapiei cognitiv-comportamentale care sunt deschiși sa exploreze o interpretare a cognițiilor disfuncționale cu ajutorul principiilor experimentale – principii care dau posibilitatea oricărui practician de a genera și de a perfecționa o formulare mai eficientă pentru problemele clienților lor.
Cheia unei formulări eficiente a cazului pentru un model de gândire, percepție și interacțiune disfuncțională este înțelegerea detaliată a efectelor pedepsei – un nivel de înțelegere care nu este adesea furnizat în formarea ABA și CBT.
Participanții la atelier vor învăța cum o analiză cuprinzătoare a efectelor pedepsei îi va ajuta să identifice contingenţe subtile de întărire care mențin frecvența apariției modelelor de comportament „psihopatologic”, în ciuda faptului că aceste acte sunt ele însele pedepsite – prin cenzură socială, ridiculizare, respingere, pierderea oportunităților și a resurselor, printre alte evenimente aversive.
Vor fi analizate exemple concrete de lanțuri operante în care formele pedepsite ale comportamentului operant pot fi menținute deoarece acestea elimină stimulii și mai periculoși generați de acte plăcute care sunt, şi ele, pedepsite. Acest proces complex este observat la gamă foarte largă de „simptome” ale diferitelor „tulburări” stabilite în urma diagnosticului, de la ruminarea depresivă la percepția de sine distorsionată până la ideația paranoidă. Eforturile interpretative se vor concentra asupra analizei gândirii și percepției disfuncționale, a comportamentului personal observabil, care este în mod special susceptibil la întărirea accidentală sub forma terminării stimulilor auto-provocați asociați cu pedeapsa.
Locație: Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Data: 23 noiembrie
Program: 9.00 – 16.00
Taxă participare: 300 lei
Taxa early bird 250 lei – până pe 30 octombrie.
Se oferă 6 CE pentru consultanții acreditați BCBA/ BcaBA.
Evenimentul este în curs de acreditare COPSI și se desfășoară în limba engleză.
Înscrierile se fac pe site-ul ATCA, prin completarea formularului de aici: https://atca.ro/workshop-psihopatologia-adultului-robert-mellon/.