S-a lansat primul manual de nutriţie pentru şcolarii mici
În Sala de Festivități a Colegiul Național Gheorghe Lazăr s-a lansat primul manual de nutriție, avizat de Ministerul Educației, Cercetarii, Tineretului și Sportului, introdus ca optional în curicula școlară din România.
Realizat de către bine cunoscutul Nutriţionist, Lector Univ. Dr. Lygia Alexandrescu şi editat de Editura Aramis, manualul, studiat ca opţional în şcolile din România începând cu acest an îşi propune să ofere copiilor noştrii, de timpuriu, primele noţiuni despre ce înseamnă în ziua de astăzi o alimentaţie sănătoasă şi totodată îşi propune, cu sprijinul educatorilor să dezvolte la aceştia primele deprinderi ale unei nutriţii echilibrate.
Lygia Alexandrescu: «Alimentaţia echilibrată este esenţială pentru creşterea copiilor noştri şi transformarea lor în adulţi sănătoşi. Activitatea fizică regulată şi odihna sunt alti doi parametri importanţi în dezvoltarea lor armonioasă. Educaţia nutriţională trebuie să înceapă în copilărie şi principiile acesteia să fie urmate pe tot parcursul vieţii, asigurându-se astfel o stare de sănătate robustă şi un nivel crescut de confort al vieţii, în toate etapele sale. Aşa s-a născut ideea acestui manual, dedicat copiilor din clasa a IV, copii care au deja noţiunile de bază privind corpul uman.
De ce este nevoie de o astfel de lucrare şi ce beneficii are ea?
Armonizarea activităţilor zilnice în scopul menţinerii sănătăţii şi al asigurării unei vieţi echilibrate se învaţă din primii ani de viaţă, sub atenta supraveghere a părinţilor. Însă odată cu înaintarea în vârstă, extinderea ariei sociale şi accentuarea influenţelor grupului, comportamentul alimentar al copilului şi regimul său de viaţă pot suferi modificări, nu întotdeauna benefice. De aceea informarea timpurie şi permanentă pot constitui primii în paşi în scopul educării abilităţii de a decide corect şi rapid, în raport cu propriile nevoi. În contextul actual, al abundenţei de alimente ne-naturale, promovate agresiv prin foarte multe mijloace, acest demers devine imperativ, pentru a preveni apariţia dezechilibrelor de creştere.
Ideea de la baza lucrării
Elevii români întâmpină dificultăţi în interpretarea unui text non-literar. O demonstrează atât rezultatele testelor internaţionale, cât şi constatările făcute zi de zi de către cadre didactice, părinţi, specialişti. Din multitudinea de astfel de texte (anunţuri, articole de presă, reclame, afişe, etichete etc.), puţine puteau fi adecvate şi considerate esenţiale pentru vârsta şcolară mică. Şi atunci am decis să o luăm treptat, ţinând cont de comportamentul specific vârstei. La vârsta despre care vorbim, clasa a IV-a, elevii, în marea lor majoritate, îşi pot cumpăra singuri produse alimentare sau le pot solicita insistent părinţilor, ca efect al influenţei anturajului. Abia ulterior apar preocupări legate de obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte şi multe altele.
Aşadar, deşi târziu ca moment al educării în spiritul unei alimentaţii sănătoase şi echilibrate, dar adecvat din punct de vedere al informaţiei conţinute, s-a optat pentru prezentarea etichetelor produselor alimentare (cu toate detaliile presupuse de interpretarea acestora) elevilor de clasa a IV-a.
Structura lucrării – Lucrarea este structurata in patru mari capitole:
1. Stil de viaţă sănătos – consolidează şi aprofundează cunoştinţele copiilor asimilate la orele de educaţie pentru sănătate
2. Nutrienţi speciali – capitolul prezintă valoarea nutritivă şi energetică a substanţelor conţinute de alimente
3. Piramida alimentară explicată – prezintă grupele de alimente
4. Etichetele alimentelor – prezintă datele cuprinse de etichetele produselor alimentare şi explică modul de citire şi interpretare a acestora.
La finalul lucrării este o programă pentru acest curs opţional, ce poate fi folosită ca atare sau ca sursă de inspiraţie.
Acreditare MECTS
«Orice lucrare şcolară, cu atât mai mult una care propune şi o programă, necesită avizul comisiei de specialitate din cadrul MECTS, ca gir al calităţii şi al unui conţinut adecvat. „Cum să ne hrănim sănătos“ a primit acest aviz, astfel încât lucrarea poate fi folosită la disciplinele opţionale, în cadrul proiectelor interdisciplinare sau ca suport pentru educaţia non-formală. Lucrarea a fost prezentată cadrelor didactice la începutul anului şcolar şi este promovată prin cataloage şi pliante distribuite de asemenea în şcoli» Alina Pertea, redactor sef Aramis.
«Traim intr-o societate in care totul este ambalat, frumos colorat insa foarte multe alimente sunt departe de a fi naturale. Nu trebuie insa sa uitam ca avem alternativă. Opţiunea ne aparţine. Şi trebuie să exersăm acest drept de la vârste cât mai fragede. Noi, ca părinţi şi educatori, nu trebuie să ne lasam influentati de reclame agresive, ci să ne învăţăm copiii că îşi pot satisface gusturile şi nevoile prin alegeri sănătoase. Este suficient să pornim de la citirea etichetei unui produs alimentar pentru a schimba un mod de gândire în formare. Nu trebuie să aşteptăm până ce copii se vor convinge singuri atunci când informaţiile dobândite în şcoală le permit o gândire critică şi analitică. Obiceiurile alimentare sănătoase se pot forma în primii ani din viaţă.» Lygia Alexandrescu, nutriţionist acreditat CIO.