Noul Kia Soul, model 2014, își va face debutul european cu ocazia celei de-a 65-a ediții a Salonului Internațional Auto de la Frankfurt (Internationale Automobil-Ausstellung Frankfurt). SUV-ul compact urmează a fi comercializat pe pieţele din Europa începând cu prima parte a anului viitor.
Având ca inspirație conceptul Kia Track’ster, lansat în 2012, Kia Soul 2014 vine cu o imagine nouă, proaspătă, mai matură, ce îl ajută să fie recunoscut imediat drept un model nou. Noul vehicul – ce va fi prezentat pentru prima dată cu specificațiile caracteristice pentru piața europeană – păstrează toate accentele de design cunoscute de pe modelul pe care îl înlocuiește, liniile ferme și garda mare la sol potrivindu-se perfect imaginii de SUV. Noul Soul beneficiază de asemenea de un interior nou, materialele folosite fiind îmbunătățite simțitor, în timp ce arhitectura interiorului este focusată și mai puternic înspre șofer.
În momentul în care mașina va fi disponibilă pentru comercializare, în 2014, cumpărătorii vor putea opta pentru trei culori diferite pentru plafon – negru, alb sau roșu – dar și pentru 11 nuanțe de culoare pentru exterior.
Perechea de modele Soul care va fi expusă în standul Kia de la Frankfurt va beneficia și de un pachet exterior optic, SUV Styling Pack, care cuprinde finisaje piano black, bandouri laterale și protecții, dar și plafon vopsit negru. Noua gamă de accesorii disponibile pentru noul model a fost concepută special pentru a oferi ocazia cumpărătorilor de a se bucura și a exploata versatiltatea acestui SUV compact unic.
Cea mai mare modificare tehnică a modelului Soul 2014 este reprezentată de adoptarea unei noi platforme constructive, bazată pe cea a actualei generații cee’d. Rezultatul este o îmbunătățire considerabilă a ținutei de drum și a manevrabilității, în comparație cu vechea generație, totul rezultând într-un vehicul mult mai matur și rafinat în exploatare. Se preconizează că noua generație Soul va fi cel mai bun exponent al clasei sale în materie de rafinament, ca rezultat al sistemului de suspensie îmbunătățit, a caroseriei mai rigide cu un procent de 29%, sau a îmbunătățirii antifonării. În acest sens, nivelul de zgomot de la interior a fost redus cu trei decibeli.
Dimensiunile exterioare ceva mai generoase denotă că noul model oferă cumpărătorilor un nou nivel de practicabilitate, ampatamentul si ecartamentele mărite contribuind la un spațiu interior disponibil mai generos, dar și la o mărire a capacității de cargo. Spațiul disponibil la picioare, la umeri și la cap a fost mărit pentru toți pasagerii, în timp ce capacitatea portbagajului a fost mărită cu 4%, până la un volum util de 354 litri cu bancheta în poziție normală (la care se adaugă spațiile de stocare din podea).
Alt capitol la care s-au produs schimbări importante este cel al protejării mediului înconjurător. Cumpărătorii vor putea alege între cea mai nouă versiune a motorizării Kia pe benzină, GDI, de 1,6 litri, sau unitățile diesel CRDi, și între transmisii manuale sau automate, toate cu șase trepte de viteză. Toate motorizările au fost optimizate pentru a le fi îmbunătățite atât eficiența, cât și nivelul de emisii poluante.
Promițând o nouă experiență interesantă noilor proprietari, Kia Soul 2014 va fi disponibilă în Europa cu o serie de noi caracteristici cu aer premium (în funcție de echipare) dintre care amintim: faruri cu LED, lămpi cu LED-uri "halo", sistem keyless de acces la interior și buton de pornire a motorului, sistem automat de climatizare, cruise control, tapițerie din piele, scaune față ventilate, scaune și banchetă încălzite, trapă panoramică, sau oglinzi exterioare încălzite electric.
Noul Kia Soul va fi disponibil la vânzare în Europa în primele luni ale anului 2014, tot atunci fiind disponibile toate informațiile necesare privind nivelurile de echipare, caracteristicile motorizărilor disponibile, performanțele, nivelul de economicitate oferit, dar și prețurile (care n-au fost confirmate momentan).