Fanii serialelor cu medici și nu numai mai au foarte puțin de așteptat până la premiera dramei „Doctorul cel bun” (The Good Doctor) pe AXN. Astăzi, de la ora 22.00, telespectatorii vor face cunoștintă cu doctorul Shaun Murphy, un tânăr chirurg cu autism și inteligența unui savant și un personaj care va trezi emoții puternice.
Shaun (Freddie Highmore) a visat de mic să fie doctor. Însă, odată ajuns pe holurile prestigiosului spital St. Bonaventure, va avea de dus o luptă grea cu prejudecățile și scepticismul celor din jur, pentru a-și îndeplini acest vis și, mai ales, pentru a salva vieți.
Shaun nu este ca toți ceilalți, mintea sa extraordinară îl transformă într-un doctor excepțional, însă are mari dificultăți în a interacționa atât cu colegii, cât și cu pacienții.
Întrebat ce l-a atras la proiect, după ce a citit prima dată scenariul, Freddie Highmore a declarat “Cred că primul lucru care m-a suprins când am terminat de citit scenariul a fost cât de “nemedical” este. Am fost surprins de faptul că, deși este o dramă medicală, personajele sunt atât de bogate, totul se construiește în jurul acestor personaje noi, care au aceste povești uimitoare și, desigur, în centru este Shaun și lupta lui.”
Doctorul cel bun (The Good Doctor) îl are pe David Shore, creatorul serialului House, ca scriitor și producător executiv. Din acest motiv, telespectatorii vor putea regăsi câteva asemănări între Shaun și House, ambii abordând în mod direct ipocrizia celor din jur. Însă, de cele mai multe ori, Shaun Murphy este opusul lui Gregory House, este versiunea sa nevinovată, aproape optimistă.
O inovație pe care o aduce serialul sunt “pop-up-urile medicale”. “Sunt încântat că avem aceste pop-uri întrucât suntem o generație care este bombardată cu informații constant. Făcând parte dintr-un serial procedural timp de peste 7 ani, pot să spun că este problematic să încerci să explici anumite părți tehnice într-un mod credibil. Prin aceste pop-up-uri, am reușit să eliminăm nevoia explicațiilor medicale din cadrul dialogurilor și să oferim într-un mod interesant și atractiv noțiunile necesare publicului.”, a declarat Daniel Dai Kim (Lost, Hawai Five-0), producător executiv.
Cum se va descurca Shaun în noul mediu, va reuși să își facă prieteni, să spună sau să râdă la o glumă, dar mai ales cum va reacționa când va salva o viață, telespectatorii pot afla, urmărind „Doctorul cel bun”, începând de azi, joia, de la ora 22.00, pe AXN.