Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Premieră: Colgate® lansează pasta de dinți Smile for Good în tub reciclabil

Smile for Good
  • Noua pastă de dinți, o premieră în industrie, afișează și explică pe fața ambalajului fiecare ingredient și scopul acestuia
  • Folosind primul tub recunoscut drept reciclabil de RecyClass, Colgate-Palmolive împărtășește această tehnologie cu competitorii, pentru a garanta că toate tuburile de pastă de dinți îndeplinesc cerințele de reciclare

Colgate a lansat noua pastă de dinți inovatoare Smile for Good, într-un tub care afișează, pentru prima dată în industrie, fiecare ingredient pe fața ambalajului și îi explică scopul în mod clar. Totodată, pasta de dinți este ambalată în primul tub de plastic reciclabil de la Colgate.

Conține tot ce trebuie și nimic în plus

Aproape trei sferturi (74%) dintre consumatori sunt din ce în ce mai implicați în impactul pe care produsele îl au atât asupra planetei, cât și asupra sănătății lor, conform unui studiu realizat în UK. Noua pastă de dinți Smile for Good stabilește un nou precedent, explicând scopul fiecărui ingredient într-un limbaj simplu.

Smile for Good

Ingredientele sunt naturale în proporție de 99,7% și selectate cu scopul de a obține o pastă de dinți optimă pentru diverse beneficii. În prezent există două formule – Smile for Good pentru protecție și Smile for Good pentru albire, cu bicarbonat de sodiu, cunoscut pentru proprietățile sale de albire.

În plus, lista cu ingrediente limitate nu include SLS, TiO2 sau zaharină, iar produsele au fost certificate de Vegan Society, FSC și EcoCert, ceea ce înseamnă că formula este realizată în mod responsabil și majoritatea componentelor provin din surse naturale.

Premieră – tubul reciclabil

Aproape două treimi dintre oameni nu știu că tuburile pastei de dinți nu pot fi reciclate. Majoritatea celor realizate astăzi sunt fabricate din foi de plastic laminat – de obicei o combinație de materiale plastice diferite – învelite în jurul unui strat subțire de aluminiu.

Amestecul de materiale face imposibilă reciclarea prin metode convenționale. Smile for Good schimbă acest lucru folosind polietilena de înaltă densitate (HDPE), un plastic folosit la fabricarea ambalajelor pentru lapte și a altor sticle de plastic, fiind deja reciclat la scară largă.

Specialiștii de la Colgate au reușit să combine diferite tipuri și grosimi de HDPE laminat într-un tub care respectă standardele de reciclare, protejând în același timp produsul și respectând cerințele producției de mare viteză. Totodată, pasta de dinți rămâne ușor de stors – lucru care, la început, părea imposibil, din cauza rigidității HPDE-ului.

Tubul a primit recent recunoaștere din partea APR (Association of Plastic Recyclers) și RecyClass (o inițiativă care lucrează la îmbunătățirea reciclabilității ambalajelor), care stabilesc standarde de reciclabilitate în America de Nord și în Europa.

De asemenea, Colgate s-a implicat în creșterea gradului de conștientizare și acceptarea tubului reciclabil. Prin eforturile continue de a-i ajuta pe oameni să facă schimbări mici și durabile în bine, inclusiv prin lansarea periuței de dinți Colgate Bamboo Charcoal și a pastei de dinți Smile for Good, Colgate îmbunătățește profilul de sustenabilitate al produselor sale pentru a ajuta la atingerea obiectivului său de ambalaje 100% reciclabile până în 2025.

Doar pasta de dinți înseamnă aproximativ 20 de miliarde de tuburi de deșeuri anual în întreaga lume. Prin urmare, Colgate împărtășește propriile tehnologii inovatoare cu competitorii, ca parte din angajamentul său de a transforma una dintre cele mai utilizate forme de ambalaje din plastic care până în prezent nu au putut fi reciclate.

„Colgate dorește ca tuburile să reprezinte o parte a economiei circulare, păstrând acest plastic productiv și eliminând deșeurile. Dacă vom putea standardiza tuburile reciclabile în toate companiile, va fi mai bine pentru toată lumea. Ne dorim ca toate tuburile de pastă de dinți – și, în cele din urmă, toate tipurile de tuburi – să îndeplinească aceleași standarde de reciclare.
Putem să ne aliniem la aceste standarde comune în privința tuburilor și să fim și competitivi în ceea ce privește produsul.”, a declarat Noel Wallace, Director Executiv și Președinte al Colgate-Palmolive.

Wallace a spus că decizia de a împărtăși în mod liber tehnologia tubului reciclabil se aliniază la valorile și la obiectivele de sustenabilitate ale companiei. Aceasta contribuie și la activitatea sa permanentă în sprijinul Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă și angajamentului global New Plastics Economy al Fundației Ellen MacArthur. Misiunea Fundației este de a accelera trecerea la o economie circulară.

Pasta de dinți Colgate® Smile for Good este disponibilă pentru achiziționare de la următorii distribuitori: Carrefour, Cora, Auchan, Mega Image și dm. Preț de Revânzare Recomandat 17,8 RON.

Prețurile de vânzare cu amănuntul recomandate în acest document sunt doar recomandări și nu există nicio obligație pentru client/distribuitor de a respecta aceste recomandări.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.