· Televiziunea Română marchează 25 de ani de la sosirea în România a Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta prin evenimente şi producţii speciale
· Principesa Margareta, Principesa Sofia şi Principesa Maria vizitează, alături de personalităţi ale vieţii publice europene, studiourile televiziunii publice
Familia Regală vine în vizită la Televiziunea Română, duminică 18 ianuarie 2015, în ziua în care se împlinesc 25 de ani de la sosirea în România a Principesei Margareta.
Televiziunea Română marchează printr-o serie de evenimente un sfert de veac de la întoarcerea în România a primului membru al Casei Regale – Principesa Moştenitoare Margareta – după ce Regele Mihai a fost silit să abdice (30 decembrie 1947) şi să părăsească ţara (3 ianuarie 1948).
Familia Regală şi invitaţii săi vor fi conduşi într-un tur al televiziunii şi vor vizita Studioul 4, cunoscut ca Studioul Revoluţiei Române, Studioul Ştirilor şi Studioul 1 – unde se filmează emisiunea „O dată-n viaţă”.
Pentru acest moment, TVR va reamenaja Studioul 4 ca în decembrie 1989, când, de aici, a fost transmisă, în direct, Revoluţia Română.
Principesa Moştenitoare Margareta va fi însoţiţă de surorile Sale, Alteţele Lor Regale Principesele Maria şi Principesa Sofia, precum şi de personalităţi marcante ale vieţii publice europene.
În aceeaşi zi, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR HD este programată o ediţie specială a emisiunii „Ora regelui”, în cadrul căreia va fi difuzat documentarul „În numele tatălui”.
„În numele tatălui" este povestea unei femei nobile care a crezut în ţara sa. Într-un sfert de secol, fiica Regelui Mihai a luptat pentru sănătatea copiilor, împotriva singurătăţii bătrânilor, a încurajat şi a sprijinit cultura şi a învins mentalităţi bolnave de comunism. Astăzi ea este Principesa Moştenitoare a României.
Filmul documentar prezintă imagini valoroase din aceşti 25 de ani, unele puţin cunoscute publicului, şi mărturii impresionante ale martorilor.
Povestea din documentarul realizat de Bogdan Şerban-Iancu începe în ianuarie 1990. Data de 18 a acelei luni din calendarul noii Românii a trecut aproape neobservată, chiar dacă închidea un cerc deschis în ianuarie 1948, odată cu plecarea Regelui din ţară după abdicarea impusă.
Au trecut 25 de ani de la momentul în care exilul Familiei Regale s-a încheiat, iar fiica Regelui a arătat că acasă înseamnă doar România.
Imagini de la vizita Alteţelor Lor Regale la TVR vor putea fi urmărite într-o ediţie viitoare a emisiunii „Ora regelui”.
Tot duminică, 18 ianuarie, de la ora 18.00, TVR 2 va transmite, în direct de la Ateneul Român, Concertul Aniversar „25 de ani de la sosirea în ţară a Principesei Moştenitoare Margareta”.