În premieră pe piaţa obiectelor de colecţie, Licitaţia Cinema Memorabilia aduce săptămâna aceasta o selecţie remarcabilă de afişe de film românesc şi obiecte personale interesante aparţinând celor mai iubiţi actori români. Unul dintre acestea este brăţara purtată de Maia Morgenstern în piesa „Tangou final”. În aceeaşi zi, pe 23 februarie, are loc şi Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană cu operele unora dintre clasicii artei româneşti actuale.
Prima parte a serii zilei de 23 februarie este dedicată starurilor cinematografiei româneşti. Obiecte personale sau care păstrează memoria celor mai îndrăgiţi actori români, fotografii reprezentându-i pe aceştia şi piese de recuzită care au apărut în filme şi piese de teatru de mare succes sunt scoase la vânzare în cadrul Licitaţiei Cinema Memorabilia.
Brăţara purtată de Maia Morgenstern în piesa „Tangou final", în regia lui Moshe Yassur, este unul dintre obiectele pe care licitaţia le propune colecţionarilor. Brăţara este confecţionată din argint şi aur, decorată cu diamante, rubine şi smaralde (preţ de pornire 200 €).
Ochelarii care au aparţinut lui Horaţiu Mălăele, în filmele din anii ’70 (preţ de pornire 250 €), papionul lui Radu Beligan, purtând autograful maestrului (preţ de pornire 150 €) sau costumul de comandant de oaste otoman, purtat de Colea Răutu în filmul „Mircea" – 1989 (preţ de pornire 850 €) sunt doar o parte dintre surprizele serii.
Celelalte loturi au preţuri de pornire care încep de la câteva zeci de euro şi se aşteaptă să aducă în sala de licitaţie numeroşi admiratori ai marilor actori români.
Cea de-a doua parte a serii este dedicată Licitaţiei de Postmodernism şi Contemporană. Pasionaţii de artă pot alege opere aparţinând unora dintre cei mai apreciaţi artişti români contemporani şi postbelici: de la artişti activi după jumătatea secolului al XX-lea, precum Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuţă, la reprezentanţi de frunte ai generaţiilor ’60 – ’70 – Paul Neagu, Horia Bernea, Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu, Viorel Mărginean – şi până la personalităţi ale scenei artistice actuale, precum Dan Perjovschi sau Teodor Graur.
Printre cele mai importante opere oferite în licitaţie este pictura „Primăvară” de Alexandru Ciucurencu (ulei pe pânză, 50 x 66 cm, est. 8.000 – 14.000 €), care a fost prezentată publicului din Bucureşti şi Glasgow cu ocazia a două expoziţii, iar în 1995 a fost reprodusă în monografia dedicată artistului de Vasile Florea.
Corneliu Baba semnează două opere majore, aduse în atenţie de licitaţie, un „Autoportret” din 1991 (ulei pe pânză lipită pe carton, 48 x 40 cm, est. 6.000 – 8.000 €) şi o compoziţie cu personaje din ciclul „Spaime”, datat 1990, cu acelaşi titlu (ulei pe pânză lipită pe carton, 40 x 47,5 cm, est. 6.000 – 12.000 €).
O prezenţă rară în licitaţiile de artă din România, cu o activitate artistică ce l-a adus în mijlocul celor mai importante evenimente de artă internaţionale, Dan Perjovschi este reprezentat în Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană de o lucrare grafică intitulată „Anthropogramming” (tuş rotring pe pânză, 33 x 24 cm, est. 2.000 – 4.000 €). Opera face parte din seria cu acelaşi nume, executată între 1994 şi 1997 şi expusă la New York în 2008, la Lombard-Freid Projects.
Licitaţia oferă totodată lucrări spectaculoase ale unor nume proaspete în lumea artistică a momentului cum ar fi Flavia Pitiş, Vlad Berte sau grupul Imaginarul Colectiv, precum şi artişti români cu reputaţie internaţională, cum este Cristian Todie, care trăieşte şi lucrează la Paris din 1975.
Aproape jumătate dintre loturi au valori cuprinse între 100 – 1.000 €, preţuri foarte accesibile într-o perioadă favorabilă pieţei româneşi de artă pentru investiţii cu posibilităţi reale de profit.
Expoziţia loturilor poate fi vizitată până pe data de 22 februarie, între orele 11.00 – 21.00, la Palatul Cesianu-Racoviţă. În ziua licitaţiei, pe 23 februarie, expoziţia se va muta la Athénée Palace Hilton şi va fi deschisă între 9.00 – 19:30.