care te ajuta sa faci afaceri pe strada
Vizitatorii Internet & Mobile World 2013 (IMWorld 2013), eveniment dedicat soluţiilor digitale de business, ce va avea loc în Bucureşti între 9 şi 10 octombrie, vor avea ocazia să testeze în premieră ochelarii inteligenţi „Google Glass”. Aceşti ochelari reprezintă un gadget de ultimă generaţie, care poate fi activat prin comandă vocală, acţionând ca un mini-computer. Astfel, utilizatorul se poate conecta la internet şi la reţelele sociale, gadgetul ajutându-l să-i recunoască pe cei cu care se întâlneşte pe stradă sau la conferinţe şi să poată face afaceri mai uşor. Ochelarii pot fotografia, înregistra video, au opţiune de videochat, pot afişa ghiduri GPS ori traduce în timp real textele surprinse în câmpul vizual sau cuvintele rostite de partenerul de conversaţie.
„Cea de-a doua ediţie a IMWorld reuneşte vorbitori şi expozanţi de renume internaţional, pentru că intenţia noastră este să facilităm contactul între cei mai importanţi furnizori de soluţii digitale şi cei interesaţi să le folosească în proiectele şi afacerile lor. Tocmai de aceea, l-am invitat la acest eveniment pe Nick Sohnemann, fondator şi managing partner Future Candy, care va prezenta ochelarii Google, alături de analistul Jan-Keno Janssen”, a declarat Cristian Hossu, Managing Partner al Universum Events, organizatorul IMWorld.
Prezentarea va avea loc chiar în prima zi a evenimentului, pe 9 octombrie 2013, la ora 10:00, iar după aceea ochelarii pot fi testaţi în "Future Corner"-ul expoziţiei.
„Alţi ochelari, ce au la bază o tehnologie revoluţionară şi care vor fi prezentaţi, de asemenea, la IMWorld 2013, poartă numele de „Oculus Rift”. Programaţi pentru lansare la începutul lui 2014, ochelarii dispun de un vizor stetoscopic 3D şi senzori 9DOF şi permit utilizatorului să experimenteze jocurile video dintr-o perspectivă nouă şi să intre mai bine în pielea personajelor”, a adăugat Cristian Hossu.
Leap Motion este o altă piesă de tehnologie, care va fi dezvăluită publicului din România şi care permite controlarea computerului cu ajutorul gesturilor. Dispozitivul creează o arie de lucru de o jumătate de metru în jurul calculatorului, iar acţiunile din această zonă (mişcarea mâinilor, a degetelor sau a altor obiecte) se transmit direct, nefiind necesar un touchpad ori un mouse sau alte instrumente.
Toate gadgeturile prezentate, precum şi alte noutăţi tehnologice vor fi disponibile pentru testare în „Future Corner-ul” IMWorld, eveniment ce reuneşte speakeri internaţionali de top, consultanţi şi dezvoltatori de soluţii digitale, în două zile de conferinţă şi 7.000 de metri de spaţiu expoziţional. Accesul vizitatorilor se face pe bază de pre-înregistrare, iar biletele „Very Early Bird” oferă un discount de 50% şi sunt disponibile până pe 13 septembrie pe www.imworld.ro.
Date suplimentare despre IMWorld 2013
Ediţia a doua a Internet & Mobile World va avea loc la Romexpo Bucureşti între 9 şi 10 octombrie 2013 şi este structurată pe trei arii de business: Marketing Technologies, Mobile and Apps şi Business Software. Fiecare arie are propria sa scenă de conferinţă şi o zonă expoziţională dedicată.
Evenimentul este susţinut de Romtelecom şi Cosmote – în calitate de parteneri principali – şi de Nokia, S&T România, Qualysoft, Telcor Communications, Entersoft, Microsoft, Fujitsu, Zitec, MailAgent, Agilio, Safetech, Agile Media, MODE360, Transart, Dynamic Web, Voxility, Mediapost Hit Mail, Mobixera şi SEO monitor, Star Storage, Cisco, Bittnet, Pay Pro, în calitate de sponsori ai proiectului. Partenerul creativ al evenimentului este Saatchi&Saatchi.
Partenerii media sunt Radio Guerrilla, The Money Channel, Getica OOH, Wall-Street.ro, HotNews.ro, AdHugger, Agora, B2B Advertising, Business Review, Business24.ro, Cariere, Comunicatedepresa.ro, Connect, DailyBusiness.ro, Digital Trends, Forbes, Incont.ro, IT Channel, IT TRENDS, Market Watch, Today Software Magazine, Ziare.com şi Zona IT.
La această a doua ediţie a IMWorld sunt aşteptaţi 5.000 de vizitatori şi şi-au anunţat deja participarea peste 25 de speakeri internaţionali şi 130 de companii din domeniile digital şi software. Evenimentul este organizat de Universum Events, care este, de asemenea, şi organizatorul „Innovation Summit”, primul eveniment dedicat în exclusivitate inovaţiei în business din România.
Mai multe informaţii găsiţi pe www.imworld.ro şi pe www.universum.ro.