Curtea Veche Publishing şi Ministerul Afacerilor Externe vă invită la o dezbatere în jurul volumului Preliminariile războiului din Răsărit de Grigore Gafencu. Evenimentul, desfăşurat în cadrul programului Cartea lunii la MAE, va avea loc miercuri, 19 octombrie, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (Aleea Alexandru, nr. 31, Sala Grigore Gafencu) începând cu ora 10.00. Invitaţi vor fi Teodor Baconschi (ministrul Afacerilor Externe), ES Henri Paul (Ambasadorul Franţei în România), Acad. Dinu Giurescu, Prof. Univ. Dr. Ion Calafeţeanu, Prof. Univ. Radu Carp (director General IDR), Ioan Stanomir (preşedinte executiv IICCMER), Doina Jela (redactorul volumului).
Cu ocazia acestei lansări, în Sala Gafencu se va realiza şi o expoziţie cu documente istorice originale din arhiva MAE, precum şi înscrisuri păstrate din acea perioadă.
Preliminariile războiului din Răsărit este publicat în ediţie bilingvă româno-franceză şi e remarcabil prin exactitatea faptelor istorice prezentate, în contextul agitat şi dramatic al desfăşurării celui de-al Doilea Război Mondial. În tipologia actuală a cărţilor, volumul lui Grigore Gafencu aparţine categoriei aşa-numitelor instant-books. Acestea sunt manifestările cele mai grăitoare ale istoriei imediate, o istorie aflată în imposibilitatea de a se sprijini pe cercetări de arhivă – şi obligată să se întemeieze pe observarea directă a evenimentelor, pe relatările celor implicaţi în desfăşurarea lor şi pe presă.
Grigore Gafencu a fost întâi ministru al Afacerilor Străine (21 decembrie 1938-1 iunie 1940) iar mai apoi, în condiţii dramatice, ministru al României la Moscova (12 august 1940-22 iunie 1941), unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai diplomaţiei române, cel pe care Iorga l-a numit „soldat credincios al ţării sale“.
Fostul ministru redactează cartea în timpul exilului său elveţian, în plin război – volumul apare în 1944 – fără să dispună de arhivele aflate astăzi la îndemâna cercetătorilor. Autorul porneşte de la paralelismul dintre relaţiile franco-ruse, reprezentate prin cei doi conducători, Napoleon şi Alexandru I, şi premergătoare campaniei napoleoniene din 1812, şi relaţiile germano-sovietice dintre acordul Ribbentrop – Molotov din 23 august 1939 şi atacului german împotriva URSS, cunoscut sub numele de Operaţiunea Barbarossa, declanşată de Hitler în 22 iunie1941. Cartea este un punct de referinţă în scrierile lui Gafencu, prin înţelegerea adâncă şi corectă a conexiunilor dintre destinul istoric al României şi contextul politicii europene, precum şi convingerea că interesul naţional nu poate fi servit cu folos decât din perspectiva solidarităţii României cu marile interese europene.
Grigore Gafencu (1892-1957) — om politic şi diplomat român; membru al Partidului Naţional Ţărănesc. Fondator al ziarelor „Revista Vremii” (1921) şi „Timpul” (1937); director al ziarului „Argus” (1923); membru-fondator al Agenţiei de presă Orient-Radio (RADOR); secretar general al Ministerului Afacerilor Străine al României (1928); subsecretar de Stat la Ministerul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (noiembrie 1929-iunie 1930) şi la Ministerul Afacerilor Străine al României (iunie-octombrie 1930); ministru al Afacerilor Străine al României (decembrie 1938-iunie 1940); trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Moscova (august 1940-iunie 1941). Autor al lucrărilor Preliminariile războiului în Est. De la Acordul de la Moscova (23 august 1939) până la ostilităţile din Rusia (22 iunie 1941) (1944), Ultimile zile ale Europei. Un voiaj diplomatic în 1939 (1946). A lăsat însemnări zilnice (jurnal) deosebit de importante pentru cunoaşterea vieţii politice româneşti şi internaţionale.
Volumul a apărut la Editura Curtea Veche în seria omonimă, cu sprijinul IDR şi IICCMR.