● Testele de omologare s-au încheiat cu succes ● Primul model full electric al mărcii BMW va fi produs la termen în China, pentru piaţa mondială, cu începere de la sfârşitul verii ●
Bucureşti/München/Shenyang. BMW Group îşi urmează în mod sistematic strategia de electrificare şi va lansa noul BMW iX3 pe piaţă până la sfârşitul anului 2020. Producţia primului model full electric al mărcii BMW va începe în cadrul joint-venture-ului BMW Brilliance Automotive (BBA) din China, la sfârşitul verii, aşa cum era planificat. Uzina BBA Dadong va produce primul Sports Activity Vehicle (SAV) cu tren de rulare electric pentru piaţa mondială. Primele automobile vor fi livrate clienţilor până la sfârşitul anului.
Testele necesare omologării noului BMW iX3 au fost finalizate cu succes, iar rezultatele au fost prezentate autorităţilor de reglementare din principalele pieţe auto. “Este prima dată când am finalizat simultan întregul proces de omologare pentru un model complet electric în China şi Europa. Personalul echipei noastre de testare a trecut cu bine peste această provocare unică printr-o dedicaţie şi eficienţă extraordinare”, a declarat Arno Keller, director de dezvoltare BMW iX3. Peste 340 de ore de testare, inclusiv peste 7.700 de kilometri de teste, au trebuit finalizate în patru săptămâni.
În paralele, pregătirile pentru producţia BMW iX3 au fost accelerate la Shenyang. Încă de la jumătatea anului trecut, BBA a produs modelele de preproducţie BMW iX3 la uzina Dadong din Shenyang. Recent, al 200-lea model de preproducţie a ieşit de pe linia de asamblare şi a început testele pe drumurile din China – permiţând inginerilor de dezvoltare şi teste să facă ajustările finale.
“Suntem în program cu automobilele de preproducţie BMW iX3 şi vom lansa producţia standard la sfârşitul verii, folosind tehnologii de ultimă generaţie precum instalarea personalizată a noii baterii de înaltă tensiune şi inteligenţa artificială pentru monitorizarea pieselor”, a explicat Robert Küssel, directorul uzinei BBA Dadong. “De asemenea, producem modelul full electric BMW iX3 şi modelul cu motor termic BMW X3 pe aceeaşi linie de producţie. Acest lucru ne permite să obţinem eficienţă ridicată şi flexibilitate în producţie”, a continuat Küssel.
Prin noul BMW iX3, BMW Group îşi completează portofoliul cu încă un automobil full electric, care nu numai că se va adresa unui nou public-ţintă, dar ajunge pe piaţă şi într-un moment în care cererea de maşini electrice se extinde semnificativ. Automobilul electric se bazează pe BMW X3, model de succes la nivel mondial, şi combină versatilitatea şi funcţionalitatea robustă ale unui Sports Activity Vehilce din segmentul premium al clasei medii cu o tehnologie de propulsie de ultimă oră pentru o plăcere a condusului fără emisii locale. BMW X3 este primul model al mărcii disponibil cu motoarele convenţionale – pe benzină şi diesel (inclusiv sistem mild hybrid de 48V), sistem plug-in hybrid sau tren de rulare full electric. Această abordare “Power of Choice” permite companiei să reacţioneze la diferitele cereri şi dorinţe ale clienţilor săi din întreaga lume şi să-şi maximizeze impactul în reducerea emisiilor CO2 globale.
BMW iX3 dispune deja cu tehnologia BMW eDrive de a cincea generaţie, care include o unitate de propulsie cu motor electric, electronică de putere şi transmisie, toate compacte, integrate într-o unitate centrală. Aceasta reduce semnificativ spaţiul de instalare şi masa tehnologiei de propulsie în raport cu puterea disponibilă şi oferă un plus de flexibilitate pentru instalarea de noi componente ale sistemului de propulsie electrică în diferite derivate de modele. Un alt punct important este motorul electric care nu mai necesită utilizarea pământurilor rare şi asigură că BMW Group nu depinde de disponibilitatea acestora.
A cincea generaţie a trenului de rulare electric include şi baterii de înaltă tensiune de ultimă generaţie, cu densitate energetică optimizată. Datorită designului lor modular şi scalabil, acestea pot fi utilizate flexibil în arhitectura automobilelor convenţionale şi în locaţiile de producţie respective.
Cu o autonomie de aproximativ 440 de kilometri în ciclul de testare WLTP (date preliminare), BMW iX3 deschide calea pentru tehnologia BMW eDrive, care va fi folosită şi la modelele BMW i4 şi BMW iNEXT începând cu 2021.