Mai repede, mai usor, mai personalizat – acestea sunt principalele asteptari ale cumparatorilor de FMCG din Romania
Shopper Trends, un studiu sindicalizat al carui obiectiv este intelegerea dinamicii comertului in industria de retail FMCG, este realizat anual atat in Romania cat si in peste 60 de tari din lume si ofera o privire de ansamblu asupra dezvoltarii canalelor de comert dar si a modului cum evolueaza interactiunea cumparatorului modern cu retailul si brandurile. Cel mai nou raport Shopper Trends a fost lansat joi, 11 aprilie, in Bucuresti.
Rapiditatea si usurinta determina modul in care romanii aleg sa isi faca cumparaturile. In ultimii ani, cele mai importante atribute asociate preferintei pentru un brand de retail sunt cele care arata nevoia de acces rapid si usor: “produsele pe care le caut sunt usor de gasit in magazin”, “un magazin la care imi este usor sa ajung”, “tot ce am nevoie in acelasi loc”.
Aceasta tendinta – in continua crestere in ultimii ani – este vizibila in alegerea tipului de magazin de la care ne facem cumparaturile: magazinele de proximitate (in principal de tip supermarket) sunt cele care inregistreaza cele mari cresteri de vanzari (+16,6% in valoare 2018 vs 2017) dar si cele care castiga cel mai mare numar de cumparatori.
In timp ce Hypermarketul a ramas locul preferat pentru cumparaturile mari saptamanale, Supermarketurile si Discounterii devin o destinatie tot mai frecventa, datorita proximitatii si a fragmentarii tot mai mari a misiunilor de cumparare. Chiar si magazinele din benzinarii au devenit alternative pentru produse de luat acasa, desi preturile aici sunt semnificativ mai mari. 10% dintre soferii din mediul urban au cumparat din benzinarie in ultimele 3 luni bauturi sau produse alimentare pentru a le consuma mai tarziu acasa, iar 4% din ei au achizitionat produse non-alimentare, altele decat tigari, tot pentru consum acasa.
Digitalizarea pare sa fie una din posibilele solutii la nevoia de cumparaturi rapide. In mediul online asteptarile au devenit atat de mari incat un utilizator de internet mobil renunta sa mai acceseze aplicatiile care se deschid in mai mult de 3 secunde. In ce masura poate fi online-ul o alternativa reala pentru cumparaturile de bunuri de larg consum?
Studiul Omnichannel realizat de Nielsen arata ca 88% din cumparatorii din orasele din Romania ar fi dispusi sa isi comande online alimente si produse de igiena, cel putin pentru anumite produse ori misiuni de cumparare. Dar ei nu au neaparata nevoie sa cumpere online – 78% declara ca le face placere sa mearga la cumparaturi in magazine, iar obiceiurile lor de cumparare sunt una din barierele principale impotriva achizitiilor online.
“Digitalizarea trebuie sa raspunda nevoii de viteza si usurinta. Teoretic, spunem ca atunci cand facem cumparaturi online economisim timp si efort. Dar nu este chiar asa in cazul bunurilor de larg consum” – explica Anca Zamfirescu, Senior Researcher Nielsen. “Efortul apare mai ales atunci cand trebuie sa ne schimbam obiceiurile. Deocamdata, cumparatorii sunt de parere ca in magazin este mai simplu si mai rapid sa gaseasca produsele si sa isi aminteasca ce altceva le mai trebuie pentru consumul de zi cu zi. De aceea, convertirea la online cere timp si efort din partea retailerilor de profil, care trebuie sa ofere cumparatorilor cea mai simpla solutie pentru nevoile lor individuale, trebuie sa ii ajute pas cu pas in a-si forma noile obiceiuri de cumparare si sa le ofere avantaje care sa imbine punctele forte ale magazinului fizic cu cele ale mediului online”.
Deocamdata, dezvoltarea retelelor de retail cu magazine de proximitate ramane in continuare o buna solutie de a castiga cat mai multe din cosurile “mici si dese” de cumparaturi. In decembrie 2018 in Romania erau deschise cu 21% mai multe magazine de tip supermarket si +7% discounteri decat in aceeasi perioada a anului 2017. Dar pe masura ce creste nevoia de confort si convenienta iar optiunile devin tot mai diverse, loialitatea cumparatorilor scade.
Personalizarea experientei de cumparare si a ofertelor este o alta asteptare a cumparatorului urban. Raspunsul recent al retailerilor din FMCG este dezvoltarea programelor de loialitate pe baza de card, care ofera informatii despre cumparatori si deci posibilitatea de a personaliza ofertele. Studiul Shopper Trends arata ca in 2018, 37% din cumparatorii din mediul urban aveau cel putin un card de fidelitate de retailer, fata de doar 27% in 2017. Batalia pe consumator va fi castigata de cei care vor reusi cel mai bine sa imbunatateasca experienta de cumparare si sa o faca atractiva, simpla si rapida.
In acest context super-competitiv, producatorii si retailerii au si ei nevoie de instrumente care sa ii ajute sa inteleaga preferintele clientilor si sa testeze cat mai rapid produse noi, concepte si aranjamente inovative la raft. Nielsen le pune la indemana o solutie digitalizata pentru realizarea studiilor de shopper, care se foloseste de tehnologia de immersive reality pentru a reproduce, ca in industria noua de gaming, experienta reala pe care un cumparator o are in fata raftului fizic din magazine. Solutia SmartStore creste viteza cu care inovatiile pot fi testate inainte de executie si asigura profesionistilor din cercetare acces nemijlocit la reactiile cumparatorilor in fata noilor concept testate.
Desi pare un loc comun, expresia „time is money” capata valente noi atat pentru consumatori cat si pentru jucatorii din FMCG.