Proiectul de Ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice prin care se creează cadrul legal pentru finanțarea din alocaţia bugetară a obligațiilor financiare pe care Televiziunea Română le are la European Broadcastin Union (EBU) nu presupune suplimentarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru SRTv.
Prin această decizie, cuantumul alocaţiei bugetare destinate SRTv pentru anul în curs, stabilit de Guvern în 2015, nu va fi majorat, dar televiziunea publică va avea posibilitatea ca, prin gestionarea riguroasă a banilor alocaţi de la bugetul de stat, să folosească o parte din sumă pentru a plăti obligaţii financiare către EBU.
Aceste obligaţii includ, pe lângă drepturi de difuzare a programelor de televiziune culturale, sportive, de divertisment sau de știri, contribuții, taxe, cotizații, abonamente, licențe pentru transmisii și cheltuieli tehnice, precum și orice alte cheltuieli pe care le presupune calitatea de membru al acestui organism internaţional.
Iniţiativa Ministerului Finanţelor Publice vine după ce, pe fondul situaţiei financiare dificile generată de subfinanţarea cronică a televiziunii publice şi a datoriilor istorice pe care le instituţia le înregistrează la EBU, TVR nu a reuşit să contracteze drepturile de difuzare pentru EURO 2016, iar reprezentantul României a fost eliminat de la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest.
Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol