a societăţilor divizate din Nitramonia
AVAS consideră că delcaraţiile liderului Sindicatului Liber Nitramonia Rompiro sunt nejustificate, având în vedere măsurile întreprinse de Autoritate, în acord cu solicitările sindicale, pentru urgentarea procesului de lichidare voluntară a societăţii.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a numit acelaşi administrator unic la toate cele cinci societăţi comerciale divizate din Nitramonia (Nitrofertilizer, Nitroexplosives, Nitroservice, Nitrotrans şi Nitrocontrol), aşa cum a solicitat şi Sindicatul Liber Nitramonia Rompiro, în persoana domnului Claudiu Popa, salariat AVAS. În perioada scursă de la numirea administratorului unic (AGEA din 17.08.2007), s-au achitat circa 1/3 din salariile restante (aproximativ 550.000 lei). Drepturile salariale restante se ridică, în prezent, la valoarea de 1.250.000 lei.
Tot în această perioadă, s-au publicat hotărârile AGA prin care s-au aprobat , în principal, programele de restructurare, respectiv dizolvarea şi lichidarea voluntară a celor cinci societăţi. Totodată, conform prevederilor Legii 137 / 2002, administratorul unic a notificat creditorii celor cinci societăţi.
AVAS a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern privind disponibilizarea colectivă a societăţilor desprinse din S.C. Nitramonia S.A., în baza prevederilor OUG 116 / 2002 şi a programelor de restructurare aprobate. Proiectul de HG este, în prezent, în curs de avizare la ministere, urmând să fie supus aprobării Guvernului în cursul săptămânii viitoare.
Anunţul privind selectarea lichidatorului celor cinci societăţi va fi publicat vineri , 7 septembrie 2007 .
Până la preluarea de către lichidator a atribuţiilor legate de lichidarea voluntară a societăţilor, administratorul unic desemnat de AVAS va depune toate eforturile pentru rezolvarea situaţiei existente, plata salariilor restante fiind tratată cu prioritate.
{mosloadposition user10}