Pentru o corectă informare a mass-media şi a opiniei publice, Asociaţia Română de Marketing Direct face următoarele precizări, necesare ca urmare a informatiilor eronate oferite de către Poşta Română, în comunicatul transmis marti, 17 iulie:
1. CN Poşta Româna afirmă ca tarifele aferente serviciului universal au fost modificate ultima oară în august 2004. În realitate, ultima majorare mascata a tarifelor, în cuantum de 19%, a fost efectuata la 2 aprilie 2007, prin neaplicarea cotei TVA la costul unor trimiteri postale si introducerea acesteia in tariful unor servicii postale existente, marindu-se astfel tariful cu 19% !!
2. CN Poşta Română afirma ca majorarea tarifelor a fost facută pentru limitarea pierderilor. Cu doar câteva luni în urmă, într-un comunicat pe care chiar CN Poşta Română l-a remis presei, se face următoarea afirmaţie:
"Masura luata de guvernanti [mentinerea companiei pe lista societatilor monitorizate de guvern, nn], in 2001, nu mai era de actualitate pentru ca am reusit sa aducem aceasta companie la un nivel al profitabilitatii foarte interesant. Poşta Română a inregistrat in 2005 un profit brut de peste 12 milioane de euro, iar pentru 2006 profitul brut previzionat este de aproape 14 milioane euro. Pentru anul 2007 estimam un profit cifrat undeva in jurul sumei de 20 de milioane de euro”, a declarat Dan Mihai Toader, directorul general al companiei.
Comunicatul de presă al CN Poşta Română poate fi găsit chiar pe site-ul CNPR, la:
//www.posta-romana.ro/index.jsp?page=presa&detail=356
Ar fi de dorit ca reprezentanţii CN Poşta Română să se decida dacă sunt pe profit sau pe pierdere si care dintre informatiile oferite public sunt reale sau nu.
3. CN Poşta Română afirmă că pentru trimiterile publicitare Infadres se foloseşte acelaşi proces tehnologic ca şi pentru trimiterile de corespondenţă. Pentru o informare corecta, precizam că orice altă companie naţională poştală începând cu ţările noi membre UE (Bulgaria, Ungaria, Cehia, Polonia) şi până la state ca Franţa, Germania şi Marea Britanie au tarife diferite pentru serviciile de trimiteri publicitare (infadres) şi cele de corespondenţă simpla.
Urmare a noilor majorări de tarife, tarifele în România sunt 0.25 EUR pentru trimiterile până în 20 g şi 0.35 EUR pentru cele între 21-50 g. În Germania, de exemplu, tariful de listă pentru acelaşi tip de trimiteri poştale este 0.25 EUR pentru trimiteri standard (pana in 20 g) şi 0.28 – 0.39 EUR pentru trimiteri între 21-50 g.
Pentru conformitate, informatia este disponibila pe site-ul Deutsche Post la //www.deutschepost.de/dpag?tab=1&skin=hi&check=yes&lang=de_EN&xmlFile=link1017278_1009338
Concluzionand, tarifele practicate de CN Posta Română sunt la fel de mari cu cele din Germania. Orice fel de comparaţie între calitatea serviciillor Deutsche Post şi cele ale CN Poşta Română nu îşi are rostul in acest comunicat.
ARMAD isi exprima deschiderea spre un dialog constructiv si catre o transparenta totala in ceea ce priveste deciziile privind dezvoltarea serviciilor postale. Consiliul Director al ARMAD considera ca o atiudine de confruntare, de pe pozitii de forta si ca un razboi al comunicatelor nu rezolva situatia si mai ales nu gaseste solutii.
ARMAD isi manifesta public disponibilitatea de a negocia orice decizie care priveste viitorul marketingului direct in Romania, scop pentru care militeaza activ, onest si transparent si invita public conducerea CN Posta Romana la dialog si transparenta decizionala.
Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este Serban Goran, telefon 0723 339.983.
ARMAD a fost înfiinţată în anul 2003 şi numără în prezent peste 40 de membri. Membru al FEDMA (Federation of European Direct Marketing) si EMOTA (European Distance Selling Trade Association) , ARMAD are ca scop recunoşterea pozitivă a marketingului direct şi creşterea încrederii clienţilor şi a consumatorilor finali, ca urmare a implementării unor coduri de conduită şi de bună practică în acest domeniu, asigurarea unui cadru legislativ competitiv şi liberal. www.armad.ro
{mosloadposition user10}