Diana Bucuroiu
Consultant PR, Headline
Credeţi că PR-ul este o profesie nouă, contemporană capitalismului? Cu siguranţă aţi citit sau vi s-a spus că începutul relaţiilor publice înseamnă sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Este adevărat, atunci s-au pus bazele acestui domeniu ca activitate de sine-stătătoare, specializată, şi tot atunci apar primele agenţii şi cei dintâi consultanţi. Mai exact, în 1900 a fost înfiinţată prima agenţie de PR – Publicity Bureau of Boston -, iar în 1904 Ivy L. Lee devine consultant de relaţii publice. În 1913 se vehiculează noţiunea de PR corporatist şi anul 1923 aduce prima carte de PR, „Cristalizarea opiniei publice”, scrisă de Edward L. Bernays.
Totuşi, n-aş limita aici începuturile PR-ului. Istoria a dovedit că liderii au apelat adesea la tehnici, ce astăzi pot fi privite ca PR-istice, pentru a se face cunoscuţi, pentru a-şi justifica diferitele acţiuni sau pentru a rămâne în memoria colectivă. Acestea sunt străbunii PR-ului structurat de astăzi şi ar fi greşit să nu contabilizăm şi aceste încercări de promovare în istoria PR-ului modern. Astfel de tentative de „relaţii publice” au fost întotdeauna legate de evoluţia societăţii, aşa că schimbările sociale pot fi puse într-o bună măsură şi pe seama schimbărilor practicilor de comunicare, asa cum spune şi unul dintre teoreticienii acestui domeniu, Edward L. Bernays.
Primii care au înţeles efectele promovării au fost sumerienii, babilonienii, asirienii şi perşii, care elogiau în poeme succesele politice şi militare ale regilor şi războinicilor. În Israelul antic, toate textele religioase au devenit adevărate mijloace de formare a opiniei publice. În Grecia antică, pieţele ateniene erau centre de dezbatere publică în care se discutau chestiuni sociale şi politice, iar odată cu răspândirea principiilor oratoriei, filosofii speculau prin tehnici de discurs captarea interesului şi a bunăvoinţei publicului.
Când vine vorba de discurs şi de forţa lui, exemplară este acţiunea lui Cicero care a învins complotul lui Catilina, prin patru discursuri strălucite, susţinute în Senat. Puterea comunicării publice apare în acest moment istoric mai covârşitoare ca niciodată în istoria antichităţii, pentru că Cicero pur şi simplu evită o revoltă internă prin forţa cuvintelor. Astăzi, putem afirma că a gestionat excelent o criză internă.
În calitate de consul, şi Caesar a ştiut să folosească forţa promovării, îndepărtând neîncrederea senatorilor şi atrăgând simpatia poporului. El a realizat, în 59 î.Hr., un fel de strămoş al ziarelor moderne, Acta Diurna , care conţinea un rezumat al noutăţilor zilnice, scris pe tăbliţe de lemn vopsite în alb şi aşezate în diferite locuri din oraş. Aceste texte erau direct controlate de Caesar, care transmitea cetăţenilor strict informaţiile pe care le dorea, ce-l puteau pune într-o lumină optimă.
Un alt model veritabil de relaţii publice este chiar „Eneida”, una dintre marile scrieri ale Antichităţii. Opera a fost realizată de Vergiliu la îndemnul împăratului Octavian Augustus, cel care a impus, în secolul I î. Hr. un regim de dictatură militară la Roma, ca urmare a unor frământări politice interne. Octavian a iniţiat o vastă activitate de promovare, astăzi putând fi percepută ca o veritabilă campanie de PR, în care erau antrenaţi şi poeţii epocii, printre care şi Vergiuliu. Subiectul „Eneidei” este legenda întemeierii imperiului roman, de către eroul fondator Enea. Deşi pare greu să faci referire într-o operă istorică la aspecte contemporane, Vergiliu, probabil la comanda lui Octavian, a reuşit să insereze multe astfel de aluzii, cu scopul de a glorifa realizările marelui împărat roman.
Mai târziu, în Evul Mediu, un alt exemplu elocvent de strămoş al PR-ul modern este tapiţeria de la Bayeux. Aceasta a fost special realizată între 1066 şi 1077, pentru celebrarea cuceririi Angliei de către normanzii conduşi de William I, rămas în istorie drept Vilhelm Cuceritorul. Tapiţeria, lungă de 69 metri şi lată de aproximativ 0,50 metri, înfăţişează 58 de scene ale cuceririi, începând de la debarcarea pe tărâmurile britanice şi până la încoronarea noului lider, William I. Se crede că la brodarea acestei „mărturii” a cuceririi a lucrat chiar Mathilda, soţia lui William. Rolul tapiţeriei, veche de aproape un mileniu, este incontestabil, pentru că a promovat de-a lungul istoriei şi a prezervat amintirea evenimentelor din 1066, ce aveau să schimbe Anglia pentru totdeauna.
Nici Biserica Evului Mediu nu a fost străină de conceptul de PR. În secolul XVII, Biserica Catolică a înfiinţat “Congregaţia pentru propagarea credinţei” (Congregatio de Propaganda Fide), care cere explicit o a treia instanţă pentru a intermedia comunicarea dintre conducător şi popor. Biserica îşi dorea să fie acest mediator, având ca scop răspândirea credinţei prin activităţi misionare. De la acestă congregaţie provine şi termenul de „propagandă”, ce ulterior va fi adesea greşit asociat cu relaţiile publice.
Într-o formă sau alta, activitatea de comunicator a omului a existat dintotdeauna. Că a fost un poem, o pictură, o sculptură, o tapiţerie sau un discurs public, toate au promovat o persoană sau un eveniment, exact cum astăzi o face PR-ul prin comunicate de presă sau conferinţe.
Diana Bucuroiu este consultant în cadrul agenţiei de PR Headline şi lucrează în comunicare de doi ani, timp în care a dezvoltat parteneriate stabile cu jurnaliştii şi a construit şi implementat pentru clienţi campanii de promovare cu rezultate măsurabile. S-a implicat în special în gestionarea unor conturi din industria IT&C, precum Microsoft Hardware, GIGABYTE, Symantec sau PRO SYS. Consideră că, dincolo de dăruire şi creativitate, în consultanţă îţi trebuie multă atenţie la detalii, seriozitate şi înţelegerea job-ului prin perspectiva concretă a eficienţei pentru client. {mosloadposition user10}
