PRIME România vă invită la cea de-a 50-a ediție PR Tea & AD Cookies, cu tema Start-up in Fashion, care va avea loc miercuri, 30 martie 2016 și joi, 31 martie 2016, începând cu ora 17:00, la Silver Church (Calea Plevnei, nr. 61).
PR Tea & AD Cookies revine în luna martie cu o ediție dedicată femeilor, unde se va vorbi despre modă și stil personal și despre cum să îți creezi o imagine în noua eră de fashion branding. Frumusețe și eleganță sunt doar câteva cuvinte care vor contura evenimentul.
Invitata noastră la conferință va fi Ana Morodan, primul blogger de stil personal din România și, în prezent, un exemplu de stil și clasă vestimentară pentru toate iubitoarele de modă. Când și-a creat pentru prima dată pagina online, anamorodan.com, nu credea că peste puțin timp blogosfera fashion îi va deveni business. În cei șase ani de prezență în mediul online, Ana are peste 250.000 de prieteni care o urmăresc pe rețelele sociale. În anul 2014 a câștigat cel mai important premiu al comunității de bloggeri de stil&lifestyle, „Digital Diva of the Year“, iar un an mai târziu a câștigat titlului de „Best Personal Style“ la Elle Awards 2015. În martie 2016 și-a lansat aplicația MorodanAPP, iar cu puțin timp în urmă propriul magazin online.
În cadrul workshopului, invitată va fi Gabriela Atanasov, cunoscută sub numele de Sweet Paprika. Licențiată în Comunicare și Relații Publice la SNSPA, Gabriela a preferat să pună pe primul loc dragostea pentru modă, de unde a și rezultat sweetpaprika.ro. Sursa de inspirație, celebra actriță Audrey Hepburn, vine din trecut, mai precis din moda anilor ’50. Până în prezent, Gabriela a creat două colecții „Sweet Paprika“ și „La poupee“, devenind astfel un nume cu rezonanță în cadrul brandurilor românești. Prezentă în calitate de blogger la mai multe ediții de la Paris Fashion Week, aceasta a încântat prin stilul vestimentar, motiv pentru care, mai multe site-uri și reviste internaționale de fashion i-au publicat ținutele.
Participarea la evenimentul PR Tea & AD Cookies se va face în urma înscrierilor pe adresa de e-mail prteaadcookies@primeromania.ro, până la data de 29 martie, ora 23:59. Accesul la conferință este gratuit, iar prețul biletului la workshop este de 10 lei.
Pentru mai multe informații despre PR Tea & AD Cookies, vizitați site-ul și pagina de Facebook.
PR Tea & AD Cookies este o conferință lunară organizată de PRIME România, cu sprijinul Meli Melo, Kaya Print, Zâmburi, Silver Church și al partenerilor media: IQads, PR Romania, PRwave, BestJobs, Calendar Evenimente, ABC Antreprenori, StartUB, BUZZ!Camp, Comunicate de presa, Gen90, Student din Provincie, Scoala ADC*RO, IntegralEdu, Goingout.ro, Bucharest-Guide, Chelgate Public Affairs & Public Relations, Educativa, ArtWe.