PRIME România vă invită La Biroul unui om de Comunicare, la evenimentul de lansare a celei de-a şasea ediţii a revistei PR Forward! #HaiLaBirou miercuri, 1 aprilie, începând cu ora 18:00, la Academia de Biliard.
Pentru toţi cei care îşi doresc să afle care sunt ingredientele unei cariere de succes în domeniul Relaţiilor Publice și al Comunicării şi pentru tinerii curioşi şi ambiţioşi, care doresc informaţii direct de la sursă, PRIME România lansează un nou număr al revistei online PR Forward!
Inovatori şi curioşi din fire, aşa cum v-am obişnuit cu fiecare ediţie, membrii echipei noastre s-au lansat cu viteza a şasea spre o nouă provocare.
În noul număr al revistei, am reuşit să trecem de porţile agenţiilor şi am pătruns în birourile oamenilor consacraţi în domeniu, de unde am adus informaţii proaspete pentru cititorii noştri. Ce am descoperit despre locul în care se întâmplă toată magia şi ce le inspiră pe modelele de succes din PR puteţi afla chiar de la sursă, miercuri, pe 1 aprilie!
Oamenii din spatele biroului
În acest număr, PR Portraitul este realizat de un duo de succes, Monica Jitariuc şi Oana Bulexa, Managing Directors la MSLGROUP The Practice. Alexandra Burdulea ne ajută să ajungem în culisele… PR-ului Cultural, iar Dana Berghes, freelancer, şi Edvigia Țâru, PR Relations Officer Delia şi Gojira & Planet H, ţin ritmul cu Music PR. Continuăm cu Ora pe glob, care este dată de campania Always, #LikeaGirl, facem cunoştinţă cu Cezar Dumitru, blogger la Imperator Travel, who is typing… despre călătoriile sale şi cu Matei Dima, vlogger la BROmania, care ne arată cum se vede PR-ul prin obiectivul unei camere de filmat, în rubrica Log in to Vlogging.
Punem apoi Sub lupă Campania “Citeşte poveşti”, realizată de Next Advertising pentru Editura ALL, aflăm despre provocările unui start-up de la Claudiu Jojatu, Managing Partner The Beards Studio, în It’s Brand New, şi ne dăm Check in at… Electric Castle, alături de Andi Vanca, Public Relations Coordinator. First Stepul îl facem alături de Matei Psatta, Digital Strategy & Social Media Director, Leo Burnett Group, iar la Fashion Corner o întâlnim pe Gabriela Urdă, consultant de imagine, blogger www.gabiurda.ro şi Proud Author Yard Sale.
Alături de aceştia vom desluşi tainele unor poveşti de succes în PR, vom analiza campanii aplaudate îndelung şi vom detalia răspunsurile interviurilor, pentru a face mai clară diferenţa între omul de agenţie, freelancerul sau omul de teren din Comunicare.
Cum particip?
#HaiLaBirou miercuri, ora 18:00, la Academia de Biliard Sports Pub, (strada Şelari 14), locul în care lucrurile serioase se întâmplă chiar şi de 1 aprilie.
Pentru înscrieri, trimite-ne un mail cu numele şi numărul tău de telefon, până pe data de 31 martie, ora 20:00, la adresa pr@primeromania.ro! Nu uitaţi să veniţi cu întrebările la voi, cei mai curioşi participanţi vor primi cadouri din partea Books Express şi Brandbuilders!
Parteneri: Academia de Biliard, Books Express, Brandbuiders, IntegralEdu
Parteneri media: IQads, PR România, PRwave, BestJobs, CalendarEvenimente, ABC Antreprenori, StartUB, BUZZ!Camp, Student din Provincie, Educativa, Gazeta de Știri.